goană sf [At: URECHE, ap. LET. I, 191/2 / Pl: (rar) ~ne / E: drr goni] 1 Deplasare cu pași mari și repezi. 2 Urmărire în fugă. 3 (Îe) A pune (pe cineva) pe ~ sau a lua (pe cineva) la ~ A fugări pe cineva. 4 (Îe) A nu slăbi (pe cineva) din ~ A urmări continuu pe cineva. 5 Viteză mare cu care se deplasează un vehicul. 6 Grabă mare cu care se deplasează o ființă. 7 Vânătoare (cu gonaci și câini). 8 (Îvr) Persecuție. 9 (Pop) Împreunare a vacii cu taurul. 10 (Înv; la jocul de cărți) Ghinion. 11 (Îe) A se lua la ~ (cu cineva) A se întrece. 12 Fugă a calului. 13 (Îlav) În ~ În galop. 14 (Îlav) Din ~ Din fuga calului. 15 (Îal) Din alergare.

GOANĂ, goane, s. f. 1. Fugă mare. Cînd ajunseră unul lîngă celălalt, goana se opri. PREDA, Î. 43. În goana roibului un sol, Cu frîu-n dinți și-n capul gol, Răsare, crește-n zări venind, Și zările de-abia-l cuprind. COȘBUC, P. I 145. Pe un drum luciu ca oglinda, Ionică, înhămat la săniuță, mă duce-n goană. VLAHUȚĂ, O. A. II 87. [Calul e] cu ochii iuți ca fulgerul, La goană ca vulturul, De-ți înalță sufletul! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 291. ◊ Fig. În goana după profituri maxime, capitaliștii au exploatat crunt clasa muncitoare și țărănimea muncitoare, au ruinat și pauperizat majoritatea populației țării. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 75. ◊ Expr. A o lua la goană = a o lua la fugă. O luă la goană pe chei, cu scrisoarea în mînă, cu capul gol, amețit, beat de emoție. BART, E. 23. A pune (pe cineva) pe goană sau a lua (pe cineva) la (rar în) goană = a pune (pe cineva) pe fugă, a lua (pe cineva) la fugă (v. fugă), a fugări, a goni, a alunga. Ne luam la goană prin șanțuri. SADOVEANU, O. VII 274. Făt-Frumos, deaca văzu că vrăjmașii sînt mai puternici, se repezi din munte și-i puse pe goană. ISPIRESCU, L. 156. Omul... l-a luat la goană [pe lup] cu o furcă de fier. La TDRG. Gonacii cu cai ușori... se întrebuințau spre... a lua în goană pe vrăjmași. BĂLCESCU, O. I 25. ♦ Urmărire, fugărire. Zmeoaica se făcu luntre și punte și trecu. Dete prin foc și prin apă, și după dînșii! tot după dînșii și din goană nu-i slăbea! ISPIRESCU, L. 194. ◊ Fig. De cum am ajuns acasă, goană și prigoană pe capul mieu din partea boieriului. CREANGĂ, A. 158. 2. Vînătoare cu gonaci; p. ext. vînătoare. La goană mare, crezi d-ta că puțini lupi dau cinstea pe rușine? CREANGĂ, P. 121. Haidem, prieteni! Să alergăm La astă goană de urși și cerbi. NEGRUZZI, S. II 96. ◊ Scule de goană = instrumente speciale de care se folosesc pescarii pentru a scoate peștele din ascunziș. Te-am învățat să folosești sculele de goană și cele de zătoane după timp. DAVIDOGLU, O. 25.3. (Învechit, rar; la jocul de cărți) Ghinion, nenoroc. Nimic nu dă o expresie mai proastă figurii omenești decît o goană continuă la cărți. VLAHUȚĂ, O. A. III 170.

GOANĂ ~e f. 1) Deplasare cu viteză mare; mers iute. * A o lua la ~ a începe să fugă; a o rupe la fugă. A pune pe ~ (pe cineva) a alunga, a fugări pe cineva. 2) Plecare grabnică (și uneori pe furiș) dintr-un loc; fugă. 3) Urmărire insistentă și fără motiv, care cauzează neplăceri; prigoană; persecuție. * A nu slăbi din ~ a urmări în permanență. 4) Vânătoare cu gonaci. 5) pop. Împerechere a vacii cu taurul. /Din a goni

goană f. 1. galopul calului; 2. alungare grabnică: în goana vânatului; fig. goana de Tătari AL.; 3. alergare repede: într’o goană nebună; 4. expulzare: goana vagabonzilor. [Abstras din gonì].

goánă (oa dift.) f., pl. e (vsl. *gonŭ, [ca prigoană d. progonŭ] saŭ d. gonesc). Fugărire, urmărire. A lua la goană, a alunga, a hăĭtui. Alergătură, fugă: a trage o goană. Goana mare, galop. Vînătoare cu hăĭtașĭ (hurc). Prigonire, persecuțiune. Goană și prigoană, mare persecuțiune. Nenoroc la un joc de noroc. Împărecherea animalelor bovine.

goană s. f., g.-d. art. goanei; pl. goane

goană s. f., g.-d. art. goanei; pl. goane

goană s. f., g.-d. art. goanei; pl. goane

GOANĂ s. 1. v. fugă. 2. fugă, viteză, (fig.) zbor. (Mergi la el în ~ și adu-l aici.) 3. v. alergătură. 4. v. hăituire. 5. haită. (O ~ organizată la vânat.) 6. v. montă.

GOANĂ s. 1. alergare, alergătură, fugă, (Bucov.) scopcă, (înv.) repeziș, repezitură. (A ținut-o tot într-o ~.) 2. fugă, viteză, zbor. (Mergi la el în ~ și adu-l aici.) 3. alergare, alergătură, fugă, umblătură, umblet, (reg.) ștrapaț, (Ban.) prepurtare, (prin Transilv.) ștrapă. (După ceasuri de ~.) 4. bătaie, gonire, hăituială, hăituire, scornire, stîrnire, (pop.) zgornire. (~ vînatului.) 5. haită. (O ~ organizată la vînat.) 6. gonire, împreunare, montă, (reg.) montare, sărit. (~ la vite.)

NATURAM EXPELLES FURCA, TAMEN USQUE RECURRET (lat.) alungi natura cu furca, dar ea se va întoarce în goană mereu – Horațiu, „Epistulae”, I, 10, 24. Zadarnic încerci să îngrădești firea, ea își impune legile.

Chassez le naturel, il revient au galop (fr. „Alungați naturalul, el se întoarce în goană”) – vezi: Naturam expelles furca… LIT.

Naturam expelles furca, tamen usque recurret (lat. „Înlătură naturalul cu furca și mereu va reveni alergînd”) versul 24 din Epistola a zecea a lui Horațiu (cartea I) – Sensul este că, oricît ne-am strădui (prin contrafaceri, prin schimonoseli etc.), nu putem înlătura ceea ce e natural. El se va impune ca o forță împotriva căreia vom lupta inutil. Citatul, în original, a fost folosit pînă spre mijlocul secolului al XVIII-lea, cînd scriitorii au început să se servească numai, sau aproape numai, de versiunea franceză, căci autorul dramatic francez Destouches, în comedia Le glorieux (Trufașul), apărută în 1732, reluînd ideea lui Horațiu, a formulat-o mai scurt și mai ușor de memorat. În scena a V-a din actul 3, eroina îi spune personajului principal, „trufașul”, un conte țîfnos și vanitos, reproșîndu-i aerele și îngîmfarea: „Nu pot a-ți spune: schimbă-ți caracterul; Nu ne putem schimba, se știe; Alungă naturalul și-n galop o să revie.” În original: Chassez le naturel, il revient au galop. La Fontaine a tratat aceeași idee horațiană în fabula sa: Pisica metamorfozată în femeie. LIT.

a fi pe goană expr. (intl.) a-și părăsi domiciuliul pentru a se sustrage organelor de urmărire penală.

a fi pus pe goană expr. (intl.) a fi urmărit de poliție.