GRĂI, grăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A zice, a spune; a vorbi. – Din bg. graja, sb. grájati.

grăi [At: COD. VOR. 79/13 / V: grei / Pzi: ~esc, (înv) ghirăesc / E: srb grájati] 1-2 vit (Pop) A spune (ceva). 3 vi (Pop) A vorbi. 4 vi (Înv; îe) A ~ de price A spune ceva cu scopul de a provoca ceartă. 5-6 vi (Înv; îe) A ~ (de) bine sau (de) rău (de cineva) A spune lucruri bune sau rele despre cineva. 7 vr (Mol; Buc) A lua o hotărâre împreună. 8-9 vtr (Înv) A (se) numi. 10 vt (Trs) A chema pe cineva. 11 vt (Trs) A se adresa cuiva.

GRĂI, grăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A zice, a spune; a vorbi. – Din bg. graja, scr. grájati.

GRĂI, grăiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Popular) A zice, a spune; a vorbi; a cuvînta, a glăsui. Tovarășe Vincent, pînă mîne ai vreme să gîndești ce să spui și ce nu. Cîntărește-le pe toate în minte și grăiește după conștiința ta. DEMETRIUS, V. 130. Mărie, a grăit el, minunile sînt ale nopții, și la lumina zilei se dovedesc a nu mai fi minuni. SADOVEANU, N. P. 42. Nu vor grăi cu tine blînd, Te-or înjura cu toți pe rînd. COȘBUC, P. I 112. De din vale de Rovine, Grăim, doamnă, cătră tine, Nu din gură, ci din carte, Că ne ești așa departe. EMINESCU, O. I 149. ◊ (În poezia populară, pleonastic însoțit de «din grai») Iar dacă se-ntoarse Fira iar în casă, Dusu-mi-s-a-ndată La draga ei fată Și rîdea, rîdea, Și din grai grăia: «Vezi! Drăguțul tău Te-a vorbit de rău». COȘBUC, P. II 159. Drăguțu-său o vedea Și din grai așa-i grăia: «Trage-ți, lele, cununa, Cam pe ochi, cam pe sprincene, Că mă bagi în multe rele». JARNÍK-BÎRSEANU, D. 17. ◊ (În personificări) Bătrînul Dan ascultă grăind doi vechi stejari Crescuți dintr-o tulpină pe culmea cea de munte. ALECSANDRI, O. 208. ◊ Tranz. Adevăr grăiește gura mea, îi răspunse Prîslea. ISPIRESCU, L. 87. Cucoane, vornicu ne-o spus că ai să ne grăiești cîte ceva. ALECSANDRI, T. I 259. ◊ Expr. A grăi bine (sau rău) de cineva sau a grăi de bine (sau de rău) pe cineva = a spune lucruri bune sau rele despre cineva. 2. Refl. reciproc. A se vorbi, a se înțelege, a lua o hotărîre în comun. Este-un drum și-o cărărușă, Pîn’la puicuța la ușă; Dar dușmanii s-o grăit Cărărușa că mi-o-nchid. ȘEZ. II 184. Turcii toți cît îl zărea Între dînșii se grăia: Ista-i Gruia lui Novac. ALECSANDRI, P. P. 144. 3. Tranz. (Transilv.; determinat prin «înapoi») A chema (pe cineva). Atunci împăratul îl grăi înapoi și-i zise... RETEGANUL, P. III 17.

A GRĂI ~iesc pop. 1. tranz. A exprima prin grai; a reda prin cuvinte. 2. intranz. A comunica cu ajutorul limbii; a vorbi. /<bulg. graja, sb. grájati

grăì v. 1. a rosti: ce vorbe grăești? 2. a vorbi, a cuvânta (cu o nuanță de solemnitate): așa grăi bătrânul. [Slav. GRAĬATI, a croncăni (serb.: a croncăni și a grăi)].

grei v vz grăi

†AGRĂI (-ăesc) vb. intr. Tr.-Carp. 1 A se îndrepta cu vorba către cineva, a grăi cuiva; a zice: dar Ileana agrăia: pe-a cui seamă mă duci? (RET.) ¶ 2 ‡A vorbi: ce să putem cînta și ~ cineș plecîndu-se Domnului (COR.) [👉 GRĂI].

grăĭésc v. intr. și tr. (vsl. sîrb. graĭati. E un imit. înrudit cu germ. krähen, rom. cîrîĭ, crîcnesc ș. a.). Cuvîntez, vorbesc (cu o nuanță solemnă): așa grăi bătrînu. Rostesc, pronunț, articulez: n’a grăit nimica.

grăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. grăiesc, 3 sg. grăiește, imperf. 1 grăiam; conj. prez. 1 sg. să grăiesc, 3 să grăiască

grăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. grăiesc, imperf. 3 sg. grăia; conj. prez. 3 să grăiască

grăi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. grăiesc, imperf. 3 sg. grăia; conj. prez. 3 sg. și pl. grăiască

grăi (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. grăiesc, conj. grăiască)

grăiesc, grăiam 1 imp.

GRĂI vb. v. boteza, chema, conveni, denumi, intitula, înțelege, învoi, numi, porecli, rosti, spune, supranumi, vorbi, zice.

GRĂI vb. v. scoate.

GRĂI vb. a articula, a pronunța, a rosti, a scoate, a spune, a vorbi, a zice, (prin Mold.) a blești. (N-a putut ~ un cuvînt.)

grăi vb. v. BOTEZA. CHEMA. DENUMI. INTITULA. ÎNȚELEGE. ÎNVOI. NUMI. PORECLI. ROSTI. SPUNE. SUPRANUMI. VORBI. ZICE.

A grăi ≠ a tăcea

grăi (-ăesc, grăit), vb. – 1. A vorbi. – 2. A spune, a rosti. – 3. (Înv., refl.) A se numi, a se chema. – 4. (Mold., refl.) A se pune de acord, a se învoi. – Mr. grescu, gri(ș)i, grire; megl. gres, griri. Sl. (sb.) grajati „a croncăni”. Schimbarea semantică este ciudată, și a fost explicată de Miklosich, Slaw. Elem., 20 și Densusianu, Hlr., 267, ca specifică sl. Petrovici, Dacor., VII, 170, a fost primul care a făcut distincția între sb. grajáti „a vorbi”, etimon al rom., și grȁjati „a croncăni”, cf. Pușcariu, Lr., 292. Der. agrăi, vb. (Trans., a interpela), der. artificial, pe baza modelului germ. reden- anderen (DAR); grai, s. n. (vorbire; limbă, idiom; argou, limbaj; proverb, zicală; înv., discurs, alocuțiune; voce, accent; înv., învoială, tîrguială; înv., verb, cuvînt), cf. mr. grai, mr., megl. grei, din sl., bg. graj „cînt” (Miklosich, Slaw. Elem., 20; Miklosich, Lexicon, 141; Conev 95); negrăit, adj. (de nespus); grăitor, s. m. (vorbitor; la nunțile din Trans., persoană care împrovizează strigăturile); negrăitor, adj. (mut).

grăi, grăiesc, vb. intranz., tranz., refl. – 1. A spune. 2. (refl.; înv.) A se vorbi, a se sfătui. 3. (refl.) A pune la cale, a se înțelege, a complota: „Tăt s-o grăit să-l omoară” (Bilțiu, 1996: 118). – Din srb. grájati „a croncăni” (DER, DEX, MDA).

grăi, vb. refl. – A se vorbi, a se sfătui, a pune la cale, a complota: „Tăt s-o grăit să-l omoară” (Bilțiu 1996: 118). – Din srb. grájati (MDA).