18 definiții pentru grabă

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GRA s. f. Tendință, intenție, dorință de a face ceva sau de a ajunge undeva cât mai repede; iuțeală, viteză (mare) cu care se face ceva; zor1, grăbire. ◊ Loc. adv. În grabă sau în graba mare = grabnic, repede. – Din grăbi (derivat regresiv).

GRA s. f. Tendință, intenție, dorință de a face ceva sau de a ajunge undeva cât mai repede; iuțeală, viteză (mare) cu care se face ceva; zor1, grăbire. ◊ Loc. adv. În grabă sau în graba mare = grabnic, repede. – Din grăbi (derivat regresiv).

gra sf [At: PRAV. 316 / V: grab, ~bi sn / Pl: (înv) grăbi[1] / E: grăbi] 1 Dorință de a face ceva sau de a ajunge undeva cât mai repede. 2 Iuțeală cu care se face ceva Si: grăbire (1), zor, (înv) grăbnicie. 3 (Îe) A avea ~ mare sau a-i fi cuiva (de) ~ A fi grăbit (2). 4 (Îlav) În ~, cu ~ (înv cu grab), pe ~, în ~ba mare Grăbit (3). 5 (Îal) În pripă. 6 (Îal) În mod precipitat. 7 (Îal) Repede. 8 (Îlav) Mai în ~ Mai curând. 9 (Îal) Mai ușor. 10 (Îal) Mai bine. 11 (Înv; îs) Moarte de ~ Moarte accidentală. corectat(ă)

  1. În original, fără accent — LauraGellner

GRA s. f. Pornire de a face ceva cît mai curînd sau de a ajunge undeva cît mai repede; zor, pripă. V. iuțeală, repeziciune. Interveni cu o grabă care dovedea că își apără o cauză personală. C. PETRESCU, C. V. 97. A coborît aproape toată lumea. Din cînd în cînd se mai dă jos cîte un soldat fără grabă, convins că nu-l așteaptă nimeni. SAHIA, N. 51. Bine-ai venit, frate Dănilă! Da mult ai zăbovit la tîrg! – Apoi dă, bădiță; m-am pornit cu graba și m-am întîlnit cu zăbava. CREANGĂ, P. 44. Graba strică treaba.Loc. adv. În grabă sau în graba mare = grabnic, în pripă, în fugă, repede. Inginerul și-a îmbrăcat în grabă haina de ploaie. C. PETRESCU, A. 441. Din grabă = din cauza grabei, fiind grăbit. ◊ Expr. A avea grabă (mare) sau a-i fi cuiva (de sau cu) grabă = a fi grăbit, nerăbdător. Căprarul vechi îi iese-n prag. «Ce-mi face Radu?» el întreabă. De Radu-i este mai cu grabă, Că Radu-i este cel mai drag. COȘBUC, P. I 100. Soră dulce, soră dragă, Nu pot sta că mi-e de grabă, Maica nu poate răbda Pînă nu te va vedea. RETEGANUL, P. IV 67. Ș-apoi v-eți duce, dacă spuneți c-aveți așa de mare grabă. CREANGĂ, A. 95. Am grabă de-a-l cunoaște. ALECSANDRI, T. II 85.

GRA f. Tendință de a face ceva sau de a ajunge undeva cât mai repede; grăbire. * În ~ repede; în pripă. În ~ mare foarte repede. ~a strică treaba cu graba mai mult pierzi. [G.-D. grabei] /Din a grăbi

grabă f. mare repeziciune. [Slav. GRABLĬA, răpire, de unde noțiunea de repeziciune]. ║ adv. de grabă, în grabă, iute, curând.

grábă f., pl. e și grăbĭ (d. bg. graba, greblă, vsl. grablĭa, răpire, de unde s’a dezvoltat noțiunea de „grăbire”. V. grăbesc). Pripă, zor, urgență: a lucra cu mare grabă. În grabă, grabnic, urgent: a plecat în grabă (V. degrabă). Prov. Graba strică treaba, cu graba maĭ mult perzĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

+de gra (din cauza grabei) prep. + s. f. (De grabă, a greșit o cifră.)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

GRA s. 1. iuțeală, rapiditate, repezeală, repeziciune, viteză, zor, (rar) grăbire, (înv. și pop.) repejune. (A făcut ceva în mare ~.) 2. v. urgență. 3. precipitare, precipitație, pripă, pripeală, pripire, zor. (~ strică treaba.)

GRA s. 1. iuțeală, rapiditate, repezeală, repeziciune, viteză, zor, (rar) grăbire, (înv. și pop.) repejune. (A făcut ceva în mare ~.) 2. urgență, zor, (Transilv.) sorgoșeală, (înv.) sîrguială. (E mare ~ să...) 3. precipitare, precipitație, pripă, pripeală, pripire, zor. (Ce e ~ asta?)

Grabă ≠ încetineală, tărăgăneală, zăbavă

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

GRABĂ. Subst. Grabă, grăbire, pripă, pripire, pripeală, precipitare, precipitație, febrilitate, iuțeală, iuțire (rar), repezeală, repeziș, repeziciune, repezitură (rar), repejune (înv.), zor, zorire (rar), dîrdoră (pop.), urgență, urgentare; accelerație, accelerare, viteză, goană, fugă; năvală, năvălire, năvălnicie (rar), impetuozitate, asalt, năpustire, tăbărîre. Nerăbdare, impaciență (rar), înfrigurare, neastîmpăr, agitație; forfotă, forfoteală, foială, foire, fîțîială, fîțîit, alergătură, alergare, du-te-vino, furnicare, furnicar (fig.), îmbulzeală, înghesuială, îmbulzire, buluceală, învălmășeală, învălmășag, tumult. Alertă, alarmă. Adj. Grăbit, pripit, pripelnic, repezit, precipitat, febril, alert (livr.), grabnic, iute, iuțit, rapid, zorit, prompt, expeditiv, zelos, înfrigurat (fig.), (fervent, aprig, impetuos, năvalnic, furtunos (fig.), tempestuos (livr., înv.), intens, violent, eruptiv (fig.), impulsiv, coleric. Nerăbdător, impacient (livr.), nestăpînit, pornit, nestăvilit. Urgent, repede, accelerat. Vb. A (se) grăbi, a se pripi, a avea zor, a fi grăbit (pripit, zorit, repezit, nerăbdător), a (se) precipita, a se repezi, a sări, a (se) zori, a da zor, a-i da bătaie (fig.), a da pinteni (fig.), a îmboldi, a urgenta, a iuți, a accelera, a băga în viteză (fig.), a goni; a arde de nerăbdare, a nu avea liniște, a se frămînta, a se agita, a alerga în sus și în jos, a nu avea o clipă de răgaz, a se foi, a nu avea astîmpăr; a se învîrti, a se fîțîi, a forfoti, a umbla forfota, a mișuna, a fojgăi (reg.), a roi, a furnica, a se învălmăși, a se înghesui, a se buluci (pop.), a se îmbulzi, a se împinge, a năvăli, a da năvală, a asalta, a se năpusti, a tăbărî (rar). A alerta, a alarma. Adv. Cu (în) grabă, în mare grabă, în pripă, grabnic, cu pași repezi, urgent, rapid, în ritm rapid, la repezeală, iute, repede, zor-zor, cu zor, repede-repejor, într-o clipă (clipită), în goană, imediat, numaidecît, fără întîrziere, neîntîrziat, fără zăbavă, fără răgaz, zor, nevoie mare, urgent, de urgență, febril, năvalnic, cu nerăbdare. V. animație, dezordine, forfotă, fugă, mișcare, neliniște, nestăpînire, viteză, zăpăceală.

Intrare: grabă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gra
  • graba
plural
genitiv-dativ singular
  • grabe
  • grabei
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • grab
  • grabul
plural
genitiv-dativ singular
  • grab
  • grabului
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N70)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • grabi
  • grabiul
plural
genitiv-dativ singular
  • grabi
  • grabiului
plural
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

grasubstantiv feminin

  • 1. Tendință, intenție, dorință de a face ceva sau de a ajunge undeva cât mai repede; viteză (mare) cu care se face ceva; zor (1.). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Interveni cu o grabă care dovedea că își apără o cauză personală. C. PETRESCU, C. V. 97. DLRLC
    • format_quote A coborît aproape toată lumea. Din cînd în cînd se mai dă jos cîte un soldat fără grabă, convins că nu-l așteaptă nimeni. SAHIA, N. 51. DLRLC
    • format_quote Bine-ai venit, frate Dănilă! Da mult ai zăbovit la tîrg! – Apoi dă, bădiță; m-am pornit cu graba și m-am întîlnit cu zăbava. CREANGĂ, P. 44. DLRLC
    • format_quote Graba strică treaba. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială În grabă sau în graba mare = grabnic, repede. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Inginerul și-a îmbrăcat în grabă haina de ploaie. C. PETRESCU, A. 441. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Din grabă = din cauza grabei, fiind grăbit. DLRLC
    • chat_bubble A avea grabă (mare) sau a-i fi cuiva (de sau cu) grabă = a fi grăbit, nerăbdător. DLRLC
      • format_quote Căprarul vechi îi iese-n prag. «Ce-mi face Radu?» el întreabă. De Radu-i este mai cu grabă, Că Radu-i este cel mai drag. COȘBUC, P. I 100. DLRLC
      • format_quote Soră dulce, soră dragă, Nu pot sta că mi-e de grabă, Maica nu poate răbda Pînă nu te va vedea. RETEGANUL, P. IV 67. DLRLC
      • format_quote Ș-apoi v-eți duce, dacă spuneți c-aveți așa de mare grabă. CREANGĂ, A. 95. DLRLC
      • format_quote Am grabă de-a-l cunoaște. ALECSANDRI, T. II 85. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.