grapă² sf [At: MACEDONSKI, O, I, 155 / Pl: ~pe / E: fr grappe] (Frr) 1 Ciorchine. 2 Tip de inflorescență în formă de ciorchine.

* GRAPĂ (pl. -pe, ‼ grăpi) sf. Unealtă agricolă care servește la afînarea, mărunțirea și netezirea pămîntului arat, apoi la îngroparea seminței și la scoaterea buruienilor; grapele sînt de două feluri: de fier și de lemn; grapa de lemn sau „grapa de mărăcini”, (🖼 2456) e cea mai întrebuințată de sătenii noștri, tot astfel și grapa cu cadru și dinți de lemn; grapele de fier sînt sau cu cadrul și dinții de fier sau numai cu dinții de fier; aceasta din urmă are cadrul de lemn și se numește „boroană” (🖼 2457): a trage cu grapa peste arătură; pentru ca grapa să lucreze bine, trebuie să aibă dinți de fier și lungi (ION.); Și grapele spinoase... Îngropă ’ncet sămînța și cîmpul netezesc (ALECS.); Ⓕ: a se ținea ~ de cineva, a se ținea scaiu de cineva, a nu-l slăbi de loc: ne retragem urmăriți de o claie de băieți și fete ce se țin 〜 de noi (ALECS.) ¶ 2 💫 Ⓟ Unul din numele populare ale constelațiunii ursei mici [comp. bg. grapa].

GRAPĂ², grape, s. f. Inflorescență în formă de ciorchine.

GRAPĂ s. f. inflorescență în formă de ciorchine. (< fr. grappe)

GRAPĂ² ~e f. Inflorescență sau fructe dispuse în formă de ciorchine. /<fr. grappe

grapă s. f., g.-d. art. grapei; pl. grape

grapă s. f., g.-d. art. grapei; pl. grape

grapă (unealtă agricolă, tip de inflorescență) s. f., g.-d. art. grapei; pl. grape

grapă, pl. grape

grapă, -pe.

GRAPĂ s. v. ciorchine.

GRAPĂ s. (BOT.) ciorchine, racem. (~ este un tip de inflorescență.)