grav, ~ă [At: NEGRUZZI, S. I., 37 / V: (înv) ~e / Pl: ~i, ~e / E: fr grave, lat gravis] 1-2 a, av (Care este) extrem de important prin consecințele neplăcute pe care le poate avea. 3 a Care poate avea urmări rele. 4 a (D. boli, răni) Care poate provoca moartea Si: periculos, primejdios. 5 a (D. oameni, figura, privirea sau manifestările lor) Care este foarte serios Si: sever, solemn. 6-7 a, av ȚD. voce, sunete, ton, timbru sau despre modul de execuție a unei piese muzicale) (Care se află) în registrul cel mai jos Si: adânc, gros, jos, profund. 8 a (Grm; îs) Accent ~ Accent care servea, în vechea ortografie română, la indicarea unor vocale accentuate, în special a finalelor. 9 a (Grm; îas) Accent care, în scrierea greacă, înlocuiește accentul acut pe ultima silabă când cuvântul respectiv nu e urmat de semne de punctuație. 10 (Grm; îas) Accent (oblic, de la stânga la dreapta) purtat în unele limbi de o vocală deschisă.

GRAV, -Ă, gravi, -e, adj. 1. Care are sau poate avea urmări grele; p. ext. Însemnat, important. Trebuie să-ți spun ceva... – Grav?... – Foarte grav. SEBASTIAN, T. 97. Afară de copii, subiect prin natura lui gingaș, d. Sadoveanu își ia, din contra, subiectele din întîmplările tragice, în orice caz grave ale vieții. IBRĂILEANU, S. 20. ♦ (Despre boli, răni) Primejdios, serios. ◊ (Adverbial) În sfîrșit, enervat de propria mea timiditate, îl întreb... dacă e grav rănit. CAMIL PETRESCU, U. N. 405. 2. (Despre oameni sau despre înfățișarea și manifestările lor) Foarte serios, sever, solemn, rigid. Fetițele, mărunte cît păpușile, stăteau tăcute, privind lumea cu niște ochi gravi. CAMILAR, TEM. 317. Doctorul portului intră grav pe bord. BART, E. 80. ◊ Fig. Dosare grave stau grămădite pe masă și excelența-sa mototolește nervos o voaletă imprudent uitată lîngă călimări. ARGHEZI, P. T. 57. ◊ (Adverbial) La fereastra ca un ochi bolnav, De pe-o crenguță mică de copac, Cea de pe urmă frunză-ascultă grav Cum toate lucrurile-n casă tac. D. BOTEZ, P. O. 128. Intră în compartimentul generalului, suspinînd grav. REBREANU, P. S. 123. 3. Care face parte din registrul de jos al scării muzicale; adînc, de bas. Brazi groși și bătrîni sau subțiri și tineri sosesc în apele Oltului și sînt așezați asemeni unor clape, fiecare la locul lui, cei care dau notele grave și profunde și cei care dau notele subțiri și înalte. BOGZA, C. O. 373. Ursuz platanul, mîncat și găurit de ploi, Prin scorburile lui respiră cu note grave de oboi. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 37. 4. (În expr.) Accent grav = semn grafic care în unele limbi se pune deasupra unei vocale pentru a arăta că aceasta se pronunță deschis.

GRAV, -Ă adj. 1. Care necesită o atenție deosebită, care poate avea urmări grele; greu. ♦ Serios, important, însemnat. 2. Serios, demn, sever; solemn, rigid. 3. Care aparține registrului de jos al scării muzicale; profund, de bas. 4. Accent grav = accent purtat în unele limbi de o vocală deschisă. [< fr., it. grave, cf. lat. gravis – greu].

GRAV, -Ă adj. 1. care necesită o atenție deosebită, care poate avea urmări neplăcute; (p. ext.) important. ◊ (despre boli, răni) periculos. 2. (despre oameni) serios, demn, sever; solemn, rigid. 3. (despre voce, sunete, timbru) care aparține registrului de jos al scării muzicale; profund, de bas. 4. accent ~ = accent (`) care notează în unele limbi o vocală deschisă. (< fr. grave, lat. gravis)

GRAV¹ adv. Foarte tare; rău. A fi ~ rănit. /<fr. grave, lat. gravis

GRAV² ~ă (~i, ~e) 1) Care prezintă un mare pericol; susceptibil să aibă consecințe serioase; greu. Crimă ~ă. 2) Care necesită o atenție deosebită; cu multă pondere. Problemă ~ă. 3) (despre oameni și despre manifestările lor) Care vădește multă seriozitate și demnitate; foarte serios. Gest ~. 4) (despre voci, sunete, tonuri) Care are un timbru gros; profund; jos. 5): Accent ~ semn diacritic orientat oblic de la stânga la dreapta, care se pune în unele limbi pentru a nota timbrul vocalelor deschise sau pentru a distinge anumite omonime. /<fr. grave, lat. gravis

grav a. 1. cu greutate, serios; om grav; 2. important: afaceri grave; 3. periculos: boală gravă; 4. Muz. se zice de sunete cari produc un mic număr de vibrațiuni într’o secundă, în opozițiune cu acut: ton grav, note grave; accent grav, care merge dela stânga la dreapta (`) și indică intonarea vorbei.

*grav, -ă adj. (lat. gravis, de unde vine și greŭ). Cu greutate, serios: om grav. Important, dificil: afacerĭ grave. Periculos, greŭ: boală gravă. Muz. Jos, de jos, gros: ton grav. Gram. Accent grav, de la stînga la dreapta (`). S. n. fără pl. Lucrurĭ grave: a trece de la grav la glumeț. Adv. Greŭ, în mod grav: a păși grav, a fi bolnav grav.

grave¹ a, av vz grav

grav¹ adj. m., pl. gravi; f. gravă, pl. grave

+grav² adv. (și: bolnavi grav/grav bolnavi)

grav adj. m., pl. gravi; f. gravă, pl. grave

grav adj. m., pl. gravi; f. sg. gravă, pl. grave

GRAV adj., adv. 1. adj. greu, malign, periculos, primejdios, serios, (rar) sever, (fam.) urât. (O boală ~; o formă ~ a bolii.) 2. adv. foarte, greu, rău, serios, tare. (E ~ bolnav.) 3. adj. v. critic. 4. adj. v. serios. 5. adj. v. serios. 6. adj. v. gros. 7. adj. v. sobru.

GRAV adj., adv. 1. adj. greu, malign, periculos, primejdios, serios, (rar) sever, (fam.) urît. (O boală ~; o formă ~ a bolii.) 2. adv. greu, rău, serios, tare. (E ~ bolnav.) 3. adj. critic, greu, periculos, primejdios. (Moment ~ al unei crize.) 4. adj. serios. (Are o fizionomie ~.) 5. adj. serios, solemn, (livr.) marțial, (înv.) solemnel. (Ton ~.) 6. adj. adînc, gros, jos, profund, (fig.) cavernos. (O voce ~; un timbru ~.) 7. adj. auster, sever, sobru, (rar) aspru. (O frumusețe ~; linii ~.)

Grav ≠ burlesc, ușor

GRAV, -Ă adj. (< fr. grave, it. grave, cf. lat. gravis – greu): în sintagma accent grav (v.).