gusta [At: COD. VOR. 50/9 / Pzi: gust, (înv) gustez / E: ml gusto, -are] 1 vt(a) A lua puțin dintr-o mâncare sau băutură spre a-i încerca gustul. 2 vt A mânca ceva în cantități mici spre a-și înșela foamea. 3 vt A bea ceva în cantități mici spre a-și înșela setea. 4-5 vti A mânca. 6 vi (Reg) A prânzi. 7-8 vti A se bucura de ceva. 9 vt A aprecia.

GUSTA, gust, vb. I. Tranz. I. 1. A lua cîte puțin dintr-o mîncare sau băutură, spre a-i afla gustul. Și după ce gustă apa, plescăiește din limbă. SADOVEANU, O. VI 232. Cucoane Grigori, am să-ți dau să guști dulceți de-a Marghioliței. ALECSANDRI, T. I 45. Murăș, Murăș, apă lină, Cine te bea să-nstrăină; Eu numai că te-am gustat, Foarte m-am înstrăinat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 201. ◊ Absol. N-ai gustat măcar... Și ce carne fragedă! CAMIL PETRESCU, T. II 72. Gustă de sare, dar cu toate că a pus destulă, era ca și cînd n-ar fi pus; mai puse deci și gustă iar. RETEGANUL, P. IV 36. 2. A mînca sau a bea în cantități mici, spre a-și potoli foamea sau setea momentană sau pentru a-și face o poftă; a îmbuca. După ce mai gustă o dată din vin, își șterse mustățile cu șervetul și băgă mîna în buzunarul hainei. C. PETRESCU, A. 373. Iar vitele-au murit, căci nu aflau Nici rouă-n cîmp, nici fir de ierbi să guste. COȘBUC, P. II 281. Am văzut roade foarte frumoase în pomul din fundul grădinii, dar n-am putut gusta niciodată din ele. ISPIRESCU, L. 81. Toți gustă din merinde, deșartă largi pahare În sunetul metalic de vesele fanfare. ALECSANDRI, P. A. 140. 3. A sta la masă, a mînca și a bea. Îți dau și ceva să guști, dacă poftești. SADOVEANU, O. I 312. Haid’ să gustăm ceva de cină. RETEGANUL, P. II 50. Toderică îi pofti întîi să guste ceva. NEGRUZZI, S. I 85. ◊ Absol. Să guști cu noi astă-sară, cumătră Paraschivă, zicea Zoița. BUJOR, S. 61. II. Fig. 1. A avea parte, a se bucura de ceva. Parcurile sînt pline de oameni care au venit să guste, la umbră, răcoarea plăcută a verii. STANCU, U.R.S.S. 125. Le trebuia doar un drum cît de încurcat... ca să poată gusta un ceas de somn. GALACTION, O. I 285. Oare ce desfătare vînătorească mai deplină... poate fi pe lume decît aceea care o gustă cineva... prin pustiile Bărăganului. ODOBESCU, S. III 15. Începuse a gusta dulcețile unei căsătorii potrivite. NEGRUZZI, S. I 41. 2. A prețui (ceva), a-i plăcea (cuiva ceva). Scriitorul însă pe care îl gustă mai mult este institutorul Creangă! IBRĂILEANU, A. 64. Una din pricinile pentru care literatura rusă e așa de gustată azi în Europa e tocmai baza ei atît de largă de altruism. IONESCU-RION, C. 106. Mi-am spus părerea... asupra unor opere pe care nu le știam gusta. CARAGIALE, O. III 252. Nu poți aștepta... să poată înțelege și gusta idiomele limbii noastre. GHICA, S. 170.

A GUSTA gust tranz. 1) (mai ales alimente, băuturi) A lua în cantitate mică pentru a afla gustul. 2) A mânca sau a bea puțin (pentru a-și potoli foamea, setea etc.). 3) fig. A percepe căpătând satisfacție. ~ farmecul vieții rurale. /<lat. gustare

gustà v. 1. a discerne cu ajutorul gustului; a gusta bucatele; 2. fig. a simți: a gusta plăcerea; 3. a aproba: a gusta un proiect; 4. a mânca sau a bea în mică cantitate: gustă, te rog. [Lat. GUSTARE].

2) gust, a -á v. tr. (lat. gûstare, maĭ probabil de cît gŭstare, it. gustare, fr. goûter, sp. gustar, pg. gostar. V. de- și pre-gust). Apreciez alimentele pin gust. Fig. Simt, pricep: a gusta muzica. Gustăresc, mănînc puțin. A gusta din ceva, a încerca, a ști cum e: a gusta din vĭața de marinar.

gusta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. gust, 2 sg. guști, 3 gustă; conj. prez. 1 sg. să gust, 3 să guste

gusta (a ~) vb., ind. prez. 3 gustă

gusta vb., ind. prez. 1 sg. gust, 3 sg. și pl. gustă

gust s. n., (preferințe) pl. gusturi

GUSTA vb. v. aprecia, bucura, dejuna, prețui, prânzi.

GUSTA vb. 1. a încerca, (pop.) a cerca. (A ~ o mâncare pentru a-i aprecia gustul.) 2. (reg.) a gustări, (fam.) a îmbuca. (A ~ ceva la repezeală.)

GUSTA vb. 1. a încerca, (pop.) a cerca. (A ~ o mîncare pentru a-i aprecia gustul.) 2. (reg.) a gustări, (fam.) a îmbuca. (A ~ ceva la repezeală.) 3. a aprecia, a prețui. (~ un spectacol bun.)

gusta vb. v. BUCURA. DEJUNA. PRÎNZI.

gusta, gust, vb. tranz. – A lua masa de prânz: „M-am pus gios și m-am culcat, / Să gândească c-am gustat” (Bilțiu, 2006: 74). – Lat. gustare „a gusta, a lua o gustare” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

gusta, gust vb. I Tranz. și intranz. 1. A lua câte puțin dintr-o mâncare (sau băutură) pentru a-i cunoaște gustul. 2. A mânca sau a bea puțin pentru a-și potoli foamea sau setea. ◊ Expr. (Sens biblic) A gusta moartea = (expresie aramaică legată de credința iudeilor după care moartea era urmarea gustării unui fruct otrăvit) a muri. – Din lat. gustare.