gustare sf [At: PSALT. 1224 / Pl: ~tări / E: gusta] 1 Încercare a gustului unei mâncări. 2 Mâncare (rece) luată în cantități mici, între mesele obișnuite. 3 (Reg) Mâncare principală din timpul zilei. 4 (Înv) Gust. 5 Hrană.

GUSTARE, (2) gustări, s. f. Faptul de a gusta. 1. Aprecierea gustului (unei băuturi sau unei mîncări). Crișmăreasa... mă strigă: Vin’ băiete! Și să gust vinul îmi dete... Băui vinul de gustare. ALECSANDRI, P. P. 265. 2. Mîncare (de obicei rece, luată în fugă, în cantitate mică). Rămînea totdeauna un codru de pîine și mai rămînea vreo bucată de brînză și vreo roșie. Astea erau gustarea ta pe la orele patru. PAS, Z. I 38. Să nu te duci acușica. Mai stai nițel, să-ți dea Stanca o gustare. SADOVEANU, M. C. 32. Pune-ți... icrișoare moi cît se poate de multe și altceva de gustare în buzunările dulamei. CREANGĂ, A. 121. ◊ Gustare de dimineață = prima masă din zi, masa de dimineață. 3. (Regional) Timpul cînd se ia masa. Mîni, pe la gustare, Mă scot turcii la pierzare. ȘEZ. I 109.

GUSTARE ~ări f. 1) v. A GUSTA. 2) Fel de mâncare, de obicei rece, servită în cantități mici și la repezeală. /v. a gusta

gustare f. 1. acțiunea de a gusta; 2. dejun.

gustáre f. Acțiunea de a gusta. Prînz mic: a servi călătorilor o gustare.

gustare s. f., g.-d. art. gustării; (mâncăruri) pl. gustări

gustare s. f., g.-d. art. gustării; (mâncăruri) pl. gustări

gustare s. f., g.-d. art. gustării; (mâncăruri) pl. gustări

GUSTARE s. v. dejun, prânz.

GUSTARE s. v. aperitiv.

GUSTARE s. aperitiv, (înv.) zacuscă. (A luat numai o ~.)

gustare s. v. DEJUN. PRÎNZ.

gustare, gustări, s.f. – Mâncare rece între mese. În Maramureș: prânz, dejun: „Haida la noi pe gustare” (Memoria, 2001: 63). „Maramureșenii la dejun îi zic prânz, gustare, iar mâncarea de după-amiază, între orele 16.00-17.00 e ojină” (Bârlea, 1924). – Din gusta (DEX, MDA).

gustare, gustări, s.f. – Mâncare rece între mese. În Maramureș: prânz, dejun: „Haida la noi pe gustare” (Memoria 2001: 63). „Maramureșenii la dejun îi zic prânz, gustare, iar mâncarea de după-amiază, între orele 16.00-17.00 e ojină” (Bârlea 1924). – Din gusta (< lat. gustare).