HALĂ², hale, s. f. (Reg.) 1. Vijelie. 2. Monstru, dihanie, arătare. 3. (La pl.) Păsări de curte. – Din sb., bg. hala.

hală² sf [At: ANON. CAR. / V: ală^[1] / Pl: ~le / E: srb hala] 1 (Reg) Uragan. 2 (Reg) Vijelie. 3 (Înv) Faptă care îngrozește. 4 (Înv) Monstru. 5 (Euf; lpl) Iele. 6 (îrg) Om mâncăcios. 7 (Reg) Animal sălbatic (de pradă).

HALĂ¹ (pl. -le) sf. 1 🌦 Vînt puternic, furtună, vijelie groaznică care descopere casele și desrădăcinează copacii ¶ 2 🔱 Ⓟ Duh necurat care intră în om și-l chinuește ¶ 3 Monstru, dihanie: văzură venind cătră dînșii o ~ în chipul focului (țich.) ¶ 4 Băn. Trans. Ⓕ Om lacom, care mănîncă de te sperie; vită mîncăcioasă (pșc.) [srb. blg.].

*HALĂ² (pl. -le) sf. Piață acoperită; clădire unde se vînd de diferiți negustori tot felul de lucruri (🖼 2500): ~ de pești; hala vechiturilor [fr.].

HALĂ², hale, s. f. (Reg.) 1. Vijelie. 2. Monstru, dihanie, arătare. 3. (La pl.) Păsări de curte. – Din scr., bg. hala.

hală f. V. ală.

1) hálă f., pl. e (bg. sîrb. hala, zmeŭ din poveștĭ). Vest. Monstru, dihanie, namilă (V. buzguzoĭ). Vijălie. – În Mold. sud a da hala (adv.), a da ĭama, a prăda tot.

ALĂ = HALĂ¹.

ală f. 1. în Oltenia, un fel de balaur ce stârnește vântul turbat sau furtunile; 2. Tr. (hală) duh rău, incub (v. haluit). [Serb. ALA, balaur aducător de nor și grindină].

hală s. f., g.-d. art. halei; pl. hale

hală (clădire, arătare, monstru) s. f., g.-d. art. halei; pl. hale

!ală s. f., g.-d. art. alei; pl. ale

hale (păsări) (reg.) s. f.

hale (păsări de curte) s. f. pl.

hală (hale), s. f. – 1. Uragan, furtună, vijelie. – 2. Groază, spaimă, teroare. – 3. Spirit rău. – 4. Monstru, fiară. – 5. (Pl.) Păsări de curte. Sl. (bg., sb.) hala (Conev 37 și 106; DAR). – Der. haliță, s. f. (femeie stricată); hăluit, adj. (damblagiu); hoală, s. f. (pasăre de pradă); holă, s. f. (Trans., cîine).