hantarig sn [At: VICIU, GL. / Pl: ~ige / E: mg hankalék, hankalik] (Mgmr) Cumpănă a fântânii.

cantarig sn vz hantarig

HANTARIG s. v. furcă.

hantarig s. v. FURCĂ.

hantarig, hantarige, s.n. (reg., înv.) cumpăna fântânii.

cantarig, cantarige, s.n. (reg.; înv.) 1. Cumpăna de la fântână: „…în capătul satului a dat de o fântână cu cantarig” (Bilțiu, 1999: 284). 2. Cârligul de la fântână. – Var. al lui hantarig.

cantarig, cantarige, s.n. – (reg.; înv.) 1. Cumpăna de la fântână: „…în capătul satului a dat de o fântână cu cantarig” (Bilțiu, 1999: 284; Oarța de Sus). 2. Cârligul de la fântână (Memoria, 2004). – Var. al lui hantarig (< magh. hankalék, hankalik, MDA).

cantarig, -e, s.n. – 1. Cumpăna de la fântână: „… în capătul satului a dat de o fântână cu cantarig” (Bilțiu 1999: 284; Oarța de Sus). 2. Cârligul de la fântână (Memoria 2004). – Var. al lui hantarig (< magh. hankalék, hankalik) (MDA).