haț i [At: CREANGĂ, P. 23 / V: ~i, ~a, hăț, hâț / E: fo] 1 Indică o mișcare bruscă, tăcută pentru a prinde ceva. 2 Indică apucarea unui lucru. 3 (Îe) Azi hâr, mâine ~ Ceartă. 4 (Îae) Altercație. 5 (Reg) Strigăt cu care se alungă porcii. 6 (îf hăț; îoc har) Strigăt cu care se îndeamnă caii să o ia la dreapta. 7-8 (Îf hăț; îe ioc) ~ în sus, ~ în jos sau ~ în dreapta, ~ în stânga Exprimă sforțările, încercările numeroase și diverse (pentru a duce la îndeplinire o acțiune sau) pentru a scăpa dintr-o situație grea.

HAȚ interj. (Însoțind sau înlocuind verbe ca «a apuca», «a prinde» etc.) Onomatopee care indică o mișcare bruscă, făcută pentru a prinde sau a apuca pe cineva sau ceva. V. hap. Și puii veneau să ciupească grăunțe din mîna ei... Haț... și prindea puiul. HOGAȘ, H. 36. Haț! pune vulpea gheara pe dînsa și o prinde. ISPIRESCU, L. 345. Și nici una nici două, haț! pe ied de gît. CREANGĂ, P. 23. Eu atunci haț! de sumanul moșneagului, să-mi plătească paserea. id. A. 57.

HAȚ interj. (se folosește pentru a reda o mișcare bruscă sau pentru a apuca, a înhăța pe cineva sau ceva pe neașteptate). /Onomat.

haț! int. 1. arată sgomotul apucării sau prinderii brusce: haț! pe ied de gât CR.; 2. strigăt de alungat porcii. [Onomatopee].

haț, interj. care arată huĭetu înhățăriĭ. V. hîț și înhaț.

hața i vz haț

hați i vz haț

hăț¹ i vz haț

hâț i vz haț

haț interj.

haț interj. – Indică o mișcare rapidă, pentru a lua ceva prin surprindere. – Var. hăț. Creație expresivă, cf. hap. Hăț, se spune și pentru a obliga caii s-o ia la dreapta. – Der. hăț, s. n. (frîu; laț); hățaș, s. m. (cal care ascultă de frîu); hățui, vb. (a mîna cu frîiele caii); înhăța, vb. (a apuca, a prinde; a înșfăca). Cf. hoț, hățaș.

HAȚ interj. hap! (~! a pus mâna pe el.)

HAȚ interj. hap! (~! a pus mîna pe el.)