herghelie sf [At: M. COSTIN, ap. DA ms / V: er~, herde~, hărghil~ / Pl: ~ii / E: tc hergele] 1 Crescătorie de cai alcătuită din animale de reproducție și din exemplare de diferite vârste, care cresc sau pasc laolaltă. 2 Loc unde se află această crescătorie. 3 (Fam; dep) Femeie vorbăreață. 4 Grup mare de cai de o anumită categorie.

HERGHELIE, herghelii, s. f. 1. Grup mare de cai, care cresc sau pasc laolaltă. Ei, săracii, lipsiții, mulții, plătesc cu viața lor turmele de oi, hergheliile, cîrdurile de vite... pe care bogații le iau și le duc la ei acasă. CAMILAR, N. I 370. Și atunci iată că iese din mijlocul hergheliei răpciugă de cal grebănos. CREANGĂ, P. 194. Dragoș, Dragoș, frățioare! Lasă ochii tei să zboare Peste culme și cîmpii Păscute de herghelii. ALECSANDRI, P. P. 165. ◊ (Glumeț) Sub plăcile de apă – bronz învechit de vreme – Trec turme lungi de cegă și herghelii de-avat. DRAGOMIR, P. 23. Are o întreagă herghelie de pisici, pe care... o admiră și o descrie. IONESCU-RION, C. 112. ♦ (Familiar) Termen de ocară pentru o femeie vorbăreață. Ei, taci, taci! ajungă-ți de-amu, herghelie! CREANGĂ, A. 40. 2. Crescătorie de cai de prăsilă; locul unde se află crescătoria.

HERGHELIE ~i f. 1) Mulțime de cai adunați împreună. 2) Crescătorie de cai. [G.-D. hergheliei] /<turc. hergele

HERGHELIE s.f. (Mold.) Grup de cai. Jiganiia rea nicicum in herghelie să năvrăpască, au macară să să lipască nu putea. CI, 98: cf. M. COSTIN. Etimologie: tc. hergele. Vezi și herghelegiu. Cf. s t a v ă (1).

herghelie f. 1. turmă de cai: herghelie de o iapă ciufă și braniște numai de o tufă nu se face niciodată PANN; 2. locul unde se ocupă cu prăsila și creșterea cailor: herghelia dela Cislău. [Turc. HERGHELÊ, lit. turmă de măgari].

herghelíe f. (turc. hargelé, hergele, d. pers. har-gele, turmă de măgarĭ). Turmă de caĭ. Crescătorie de caĭ (V. stavă). – Și er- (Olt.).

hărghilie sf vz herghelie

hârghilă sf vz herghelie

herdelie sf vz herghelie

heredie³ sf vz hereghie³

ierghelie sf vz herghelie

ARGHELE sf. Băn. = HERGHELIE [srb. ergela].

erghelíe, V. herghelie.

herghelie s. f., art. herghelia, g.-d. art. hergheliei; pl. herghelii, art. hergheliile (desp. -li-i-)

herghelie s. f., art. herghelia, g.-d. art. hergheliei; pl. herghelii, art. hergheliile

herghelie s. f., art. herghelia, g.-d. art. hergheliei; pl. herghelii, art. hergheliile

herghelie

herghelie, -liei gen. a.

HERGHELIE s. (prin Ban.) arghelă, (Munt., Mold. și Dobr.) priocă, (Olt., Ban., Transilv. și Maram.) stavă. (O ~ de cai de rasă.)

HERGHELIE s. (prin Ban.) arghelă, (Munt., Mold. și Dobr.) priocă, (Olt., Ban., Transilv. și Maram.) stavă. (O ~ de cai de rasă.)

herghelie (herghelii), s. f. – 1. Crescătorie de cai. – 2. Grup mare de cai. – Mr. irghelie, megl. arghel’e. Tc. hergele (Roesler 606; Șeineanu, II, 215; Lokotsch 826; Ronzevalle 85), cf. ngr. χεργελές „cal neîmblăzit”, alb. ergelje (Meyer 97), bg. ergele. – Der. herghelegiu, s. m. (paznic de herghelie).