opțiuni
  • info

16 definiții pentru hoit

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HOIT, hoituri, s. n. 1. Cadavru (mai ales al unui animal) intrat în descompunere; mortăciune, stârv, leș1. 2. Fig. (Pop.) Om mare, gras și greoi în mișcări. – Din magh. dial. holt (= halott).

hoit sn [At: ZILOT, CRON. 339 / Pl: ~uri / E: mg holt] 1 Cadavru intrat în descompunere. 2 (Lpl) Cantități mari de carne. 3 (Fig; irn) Corp omenesc. 4 (Fig; pop) Om mare, gras și greoi în mișcări.

HOIT, hoituri, s. n. 1. Cadavru intrat în descompunere; mortăciune, stârv, leș1. 2. Fig. (Pop.) Om mare, gras și greoi în mișcări. – Din magh. dial. holt (= halott).

HOIT, hoituri, s. n. 1. Cadavru de animal sau (mai rar) de om, intrat în descompunere; mortăciune, stîrv, leș. Hoitul îl mîncase fiarele pădurii. STANCU, D. 21. Nici vederea hoitului lui Rădașcă nu i-ar fi putut aduce liniștea. SADOVEANU, P. M. 273. La periferie, unde unii viețuiesc ca gunoaiele, s-au deschis ferestrele. Mizeria s-arată rîncedă – ca un hoit prea învechit. SAHIA, N. 64. 2. Fig. (Popular, cu nuanță depreciativă) Om mare la trup și gras peste măsură, greoi în mișcări. Apoi dă, bade, închircit, vrăbioi, cum mă vezi, aista sînt: am văzut eu și hoituri mari și nici de-o lume: la treabă se vede omul ce poate! CREANGĂ, P. 149.

HOIT ~uri n. pop. 1) Cadavru, mai ales de animal, în descompunere; mortăciune; stârv; zdohnitură. 2) pop. peior. Om foarte gras și greoi în mișcări. [Monosilabic] /<ung. holt

hoit n. mortăciune: hoit să fie, de corbi nu-i lipsă AL. [Ung. HOLT].

hoĭt n., pl. urĭ (ung. holt, mort [= halott, cadavru], ca uĭt față de ult. V. hoaĭtă). Stîrv, leș, cadavru. Fig. Iron. Mîncare de carne: ce atîta hoĭt la masă?

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

hoit s. n., pl. hoituri

hoit s. n., pl. hoituri

hoit s. n., pl. hoituri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

HOIT s. v. cadavru.

HOIT s. cadavru, corp, leș, mortăciune, stîrv, trup, (reg.) stîrvină, (Transilv.) hanț, (înv., în Transilv.) dabilă.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

hoit (hoituri), s. n. – Cadavru. Mag. holt, în loc de halott (Cihac, II, 506; DAR). Fonetismul nu este convingător.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

hoit, -ă, hoiți, -te, adj. – Drăgostit, mădărit, răsfățat. – Din hoi.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

hoit, hoituri s. n. (peior.) corp, trup.

mută-ți curul! / fundul! / hoitul! expr. (vulg.) dă-te mai încolo!, pleacă de aici!

Intrare: hoit
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hoit
  • hoitul
  • hoitu‑
plural
  • hoituri
  • hoiturile
genitiv-dativ singular
  • hoit
  • hoitului
plural
  • hoituri
  • hoiturilor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

hoit, hoiturisubstantiv neutru

  • 1. Cadavru (mai ales al unui animal) intrat în descompunere; leș (1.). DEX '09 DLRLC
    sinonime: cadavru leș mortăciune stârv zdohnitură
    • format_quote Hoitul îl mîncase fiarele pădurii. STANCU, D. 21. DLRLC
    • format_quote Nici vederea hoitului lui Rădașcă nu i-ar fi putut aduce liniștea. SADOVEANU, P. M. 273. DLRLC
    • format_quote La periferie, unde unii viețuiesc ca gunoaiele, s-au deschis ferestrele. Mizeria s-arată rîncedă – ca un hoit prea învechit. SAHIA, N. 64. DLRLC
  • 2. figurat popular Om mare, gras și greoi în mișcări. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Apoi dă, bade, închircit, vrăbioi, cum mă vezi, aista sînt: am văzut eu și hoituri mari și nici de-o lume: la treabă se vede omul ce poate! CREANGĂ, P. 149. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.