HOP, (I) interj., (II) hopuri, s. n. I. Interj. 1. Exclamație care însoțește o săritură peste un obstacol, ridicarea unei greutăți, căderea, aruncarea sau scăparea (din mână a) unui lucru. Expr. Nu zice hop până n-ai sărit (sau până nu treci) șanțul = nu te bucura înainte de a vedea rezultatul, sfârșitul. 2. (Cu valoare verbală; exclamație care sugerează sosirea neașteptată a cuiva) Iată că vine! ♦ Exclamație care sugerează intervenirea neașteptată a unui fapt, a unei întâmplări. 3. Exclamație care exprimă o surpriză (neplăcută). II. S. n. 1. Ridicătură sau groapă în drum (peste care vehiculele trec zdruncinându-se). ♦ Fig. (Fam.) Dificultate, obstacol, greutate pe care cineva o are de întâmpinat. 2. Săritură, zguduitură a unui vehicul peste un obstacol. [Var.: hopa, hopai, hup interj.] – Onomatopee.

hop [At: ȚICHINDEAL, F. 199/20 / V: hăpa, ~a, ~ai, hup, hupa, up / Pl: ~uri sn / E: fo] 1-3 i (Șîc ~ai-dupai, ~ai-țupai) Exclamație care însoțește (o săritură peste un obstacol,) (ridicarea unei greutăți sau) căderea, scăparea ori aruncarea unui obiect din mână Si: hopâc (1-3). 4 i (În chiuituri la un dans popular; are; îc) ~zup, ~ țup(a), ~ lupa, ~ai-da Exclamație care subliniază un salt sau altă figură de virtuozitate. 5 i (Fam) îndemn adresat unei persoane (în vârstă) pentru a face efortul de a urca. 6 Îndemn adresat copiilor mici pentru a se ridica în picioare. 7 i (Fam; îlav) ~ așa Îndemn adresat copiilor mici când îi săltăm pe genunchi sau îi ridicăm în brațe. 8-9 i (Cu valoare verbală) Exclamație care exprimă surpriza față de (sosirea cuiva sau) alt eveniment neașteptat. 10 i (Cu valoare verbală) Exclamație care exprimă o surpriză neplăcută. 11 i (Îf hopa) Îndemn adresat copiilor mici pentru a se așeza. 12 i (Îe) ~ de (sau într-)o parte Țicnit. 13 i (Îe) ~ odată Hop (9). 14 i (Îf hup! up!) Strigăt vânătoresc Cf hep! hep! 15 av Deodată. 16 sn Salt. 17 sn Obstacol pe un drum (peste care vehiculele trec zdruncinându-se). 18 sn Ridicătură de pământ asemănătoare unui prag. 19 sn (Fig) Dificultate. 20 sn Săritură a unui vehicul peste un obstacol. 21 sf (Cor; îf hupa) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 22 Melodie după care se execută acest dans. 23 (Îc) ~a(i)-Mitică Păpușă din celuloid care revine întotdeauna la poziție verticală, pentru că are centrul de greutate situat la bază.

HOP (I) interj., (II) hopuri, s. n. I. Interj. 1. Exclamație care însoțește o săritură peste un obstacol, ridicarea unei greutăți, căderea, aruncarea sau scăparea (din mână) a unui lucru. ◊ Expr. Nu zice hop până n-ai sărit (sau până nu treci) șanțul = nu te bucura înainte de a vedea rezultatul, sfârșitul. 2. (Cu valoare verbală; exclamație care sugerează sosirea neașteptată a cuiva) Iată că vine! ♦ Exclamație care sugerează intervenirea neașteptată a unui fapt, a unei întâmplări. 3. Exclamație care exprimă o surpriză (neplăcută). II. S. n. 1. Ridicătură sau groapă în drum (peste care vehiculele trec zdruncinându-se). ♦ Fig. Dificultate, obstacol, greutate pe care cineva o are de întâmpinat. 2. Săritură, zguduitură a unui vehicul peste un obstacol. [Var.: hopa, hopai, hup interj.] – Onomatopee.

HOP², hopuri, s. n. 1. Ridicătură sau groapă în drum (peste care trebuie să treacă un vehicul). Mergeam cu sania pe un drum plin de hopuri și de viscolituri. SADOVEANU, P. S. 27. Mergînd noi în pasul cailor, din hop în hop, tot înainte prin rătăcănile de pe ulițile Iașilor, am ajuns într-un tîrziu, noaptea. CREANGĂ, A. 128. Roțile se alungau, săltînd din hopuri în hopuri. ALECSANDRI, C. 112. ♦ Fig. Obstacol, piedică, dificultate. Trecem noi și hopul ăsta. Nu se poate ca d-ta... și tovarășa Irina... și noi toți să nu găsim pînă la sfîrșit buba. BARANGA, I. 180. Un mic hop mai e de trecut, la bacalaureat. VLAHUȚĂ, O. A. 110. Trecurăm cum trecurăm pînă aci, stăpîne; mai avem un hop. ISPIRESCU, L. 6. 2. Săritură (peste ceva), salt, zguduitură (mai ales a unui vehicul în mers). Un hop al trăsurei mă trezi din acel vis frumos. ALECSANDRI, O. P. 283. Îl suii în trăsură [pe bolnav]... țiindu-l strîns de mînă, căci cel mai mic hop îl dobora. RUSSO, O. 51. ◊ Loc. adv. În hop = în salturi. Fă cît poți, și las’ să rîdă Cei ce sar viața-n hop. COȘBUC, P. I 156.

HOP² ~uri n. 1) Adâncitură sau ridicătură pe o suprafață de teren. 2) Săritură peste un obstacol. 3) fig. Piedică care trebuie depășită. ◊ A trece ~ul a învinge o greutate. /Onomat.

hop int. exprimă sgomotul săririi: hop așa! ║ n. 1. săritură peste o adâncime periculoasă; 2. adâncime sau șanț greu de trecut: încălecați și luați seama la hopuri NEGR.; 3. fig. greutate, piedică: mai avem încă un hop ISP. [Onomatopee].

hop, interj. care arată huĭetu săririĭ saŭ sosiriĭ: Hop! Am sărit șanțu! Hop! Am sosit și eŭ! Hop și eŭ! Nu pot face nimic, că hop și tu! S. n., pl. urĭ, 1. Accident de teren pe drum: căruța se saltă și se clatină la hopurĭ (V. șoavă); 2. Fig. Dificultate de învins: am trecut și acest hop! 3. Fc. Horă („țopăĭală”). V. clacă.

hop² s. n., pl. hopuri

hop² s. n., pl. hopuri

hop s. n., pl. hopuri

HOP s. v. dificultate, greutate, impas, impediment, inconvenient, neajuns, nevoie, obstacol, opreliște, piedică, stavilă.

HOP s. 1. salt, săritură. 2. (la pl.) v. hârtoape.

HOP s. salt, săritură.

hop s. v. DIFICULTATE. GREUTATE. IMPAS. IMPEDIMENT. INCONVENIENT. NEAJUNS. NEVOIE. OBSTACOL. OPRELIȘTE. PIEDICĂ. STAVILĂ.

HOPURI s. pl. hârtoape (pl.), (Mold.) rătăcane (pl.), (Olt., Ban. și Munt.) șomârdoale (pl.). (Un drum plin de ~.)

HOPURI s. pl. hîrtoape (pl.), (Mold.) rătăcane (pl.), (Olt., Ban. și Munt.) șomîrdoale (pl.). (Un drum plin de ~.)