HORI, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă.

hori [At: ODOBESCU, S. III, 526 / Pzi: ~resc / E: horă] 1 vi A dansa hora (1). 2-3 vti A interpreta o horă¹ (3-4) vocal sau instrumental (numai la instrumente de suflat). 4-5 vti (Trs) A cânta de dor (sau de jale) Si: a doini. 6-7 vti (Mar) A duce la groapă un flăcău sau o fată tânără, cântându-i-se hore (17) duioase de către fetele tinere din sat Cf a boci. 8 vt (Reg) A strânge fânul, otava, trifoiul în hore (22). 9 vt (Reg) A risipi căpițele de fân în hore (22).

HORI, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă.

HORI, horesc, vb. IV. Intranz. 1. A cînta o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. Niște fluierari își puseră fluierele la gură, începînd a hori. CAMILAR, T. 141. Trecea păstorașul împărat doinind și horind. EMINESCU, N. 5. Ce horești așa cu jele, În butul dragostii mele?... Eu nu cînt În butul tău, Ci horesc D-aleanul meu. TEODORESCU, P. P. 84. ◊ Tranz. (Complementul indică ceea ce se cîntă) Nu se mai urneau din cîrciumă și horeau cu foc un cîntec vitejesc, înjurînd pe Busuioc sau pe ciocoi. REBREANU, R. II 233. 2. A juca hora. Ne uităm la ei cum horesc – unii mai sprinteni, alții mai greoi. STANCU, D. 169. ◊ Fig. Flăcările insuflețindu-se, horeau roșii ca sîngele. CAMILAR, T. 9.

A HORI ~esc intranz. 1) A cânta un cântec (de obicei o horă). 2) A juca hora (sau alt dans popular). /Din horă

horì v. Mold. Tr. 1. a cânta hore sau doine: ce horești așa cu jele? POP. 2. a cânta în genere: pe drum horia și doinea EM.

horì v. a cosi cu hreapca: fânul se horește la clădit în stog. [Origină necunoscută].

horésc v. intr. (d. horă). Trans. Cînt din gură: din furcă torcînd, de drăguț horind (P. P.). Cînt melancolic din fluĭer. Joc hora. V. tr. Adun căpițele ca să fac claĭa (stogu). – În est horăsc, a horî.

hori (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horesc, 3 sg. horește, imperf. 1 hoream; conj. prez. 1 sg. să horesc, 3 să horească

hori (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horesc, imperf. 3 sg. horea; conj. prez. 3 să horească

hori vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horesc, imperf. 3 sg. horea; conj. prez. 3 sg. și pl. horească

HORI vb. v. doini.

hori vb. v. DOINI.

hori, horesc, vb. intranz. – A cânta sau a interpreta la un instrument melodii populare: „A cânta hore; când moare vreun fecior tânăr ori vreo fată din sat, atunci nu-l cântă (= bocesc) femeile, ci-l horesc fetele, adică îl petrec cu hori, cântece până la groapă, de regulă cu acompaniament de lăutari” (Țiplea, 1906). – Din horă (DEX, MDA).

hori, horesc, vb. intranz. – A cânta sau a interpreta la un instrument melodii populare: „A cânta hore; când moare vreun fecior tânăr ori vreo fată din sat, atunci nu-l cântă (= bocesc) femeile, ci-l horesc fetele, adică îl petrec cu hori, cântece până la groapă, de regulă cu acompaniament de lăutari” (Țiplea 1906). – Din hore.