IDEE, idei, s. f. 1. Termen generic pentru diferite forme ale cunoașterii logice; noțiune, concept. 2. Principiu, teză cuprinzătoare, teză fundamentală, concepție, gândire, fel de a vedea. ♦ Opinie, părere, gând, convingere, judecată. ◊ Expr. A (nu) avea idee = a (nu) avea cunoștințe (sumare), a (nu) fi informat (despre ceva). Ce idee! = exclamație de dezaprobare. Dă-mi o idee = ajută-mă cu o sugestie sau să găsesc o soluție. ♦ Intenție, plan, proiect. ♦ Concepție de bază care determină conținutul unei opere literare, artistice sau științifice; elaborare originală a gândirii în domeniul literar, artistic sau științific. 3. (În expr.) Idee fixă = imagine, gând delirant izolat, intens și durabil, lipsit de rațiune. ♦ Teamă, grijă cu privire la ceva, panică. ◊ Expr. (Fam.) A băga (pe cineva) sau a intra la (o) idee (sau la idei) = a face să se îngrijoreze, să se teamă sau a se îngrijora, a se teme. 4. (În expr.) O idee (de...) = o cantitate mică, redusă etc. O idee mai mare. – Din fr. idée, lat. idea.

idee sf [At: ȚICHINDEAL, F. 67 / P: ~e-e / Pl: idei / E: fr idée, lat idea] 1 Orice formă a cunoașterii logice Si: concept, noțiune. 2 Teză fundamentală Si: principiu. 3 Gândire. 4 Inspirație. 5 Judecată. 6 Concepție. 7 Opinie. 8 Convingere. 9-10 (Îe) A (nu) avea ~ de ceva A (nu) avea cunoștințe sumare despre un lucru. 11 (Fam; îe) Ce ~! Exprimă dezaprobarea (față de un gând, o propunere etc.). 12 Sugestie. 13 Proiect. 14 (Fam; irn; îs) ~ fixă Obsesie legată de un anumit lucru. 15 (Rar) Panică. 16-17 (Fam; îe) A băga (pe cineva) la o ~ (sau la idei) ori a intra la o ~ (sau la idei) A face pe cineva să-i fie (sau a-i fi) teamă. 18 (Fam; îlav) O ~ de... O cantitate mică. 19 (Fam; îe) N-am (nici o) ~ Nu știu. 20 (Muz) Frază muzicală scurtă care servește compozitorului ca motiv în compunerea unei piese.

IDEE, idei, s. f. 1. Termen generic pentru diferite forme ale cunoașterii logice; noțiune, concept. 2. Principiu, teză cuprinzătoare, teză fundamentală, concepție, gândire, fel de a vedea. ♦ Opinie, părere, gând, convingere, judecată. ◊ Expr. A avea idee = a avea cunoștințe (sumare), a fi informat (despre ceva). Ce idee! = exclamație de dezaprobare. Dă-mi o idee = ajută-mă cu o sugestie sau să găsesc o soluție. ♦ Intenție, plan, proiect. 3. (În expr.) Idee fixă = imagine, gând delirant izolat, intens și durabil, lipsit de rațiune. ♦ Teamă, grijă cu privire la ceva, panică. ◊ Expr. (Fam.) A băga (pe cineva) sau a intra la (o) idee (sau la idei) = a face să se îngrijoreze, să se teamă sau a se îngrijora, a se teme. 4. (În expr.) O idee (de...) = o cantitate mică, redusă etc. O idee mai mare. – Din fr. idée, lat. idea.

IDEE, idei, s. f. 1. Reflectare a realității în conștiință, care caracterizează relațiile dintre oameni și lumea înconjurătoare, reprezentările lor despre această lume și care este totdeauna determinată de caracterul orînduirii sociale, de condițiile materiale de viață ale oamenilor, iar în societatea împărțită în clase antagoniste are un caracter de clasă, fiind expresia intereselor materiale ale claselor sociale. V. concepție, principiu. Aceiași oameni care stabilesc raporturile sociale conform productivității lor materiale produc și principiile, ideile, categoriile, conform raporturilor lor sociale. MARX, M. F. 97. [Marx și Engels] au dovedit că viața socială este izvorul ideilor și de aceea viața societății este baza pe care se făurește conștiința socială. Prin aceasta ei au săpat groapa idealismului, netezind drumul materialismului. STALIN, O. I 124. ♦ Principiu călăuzitor în viața politică, științifică etc. Într-aceeași vreme, în Franța agitațiunea creștea, ideile democratice și chiar republicane cîștigau din zi în zi aderenți și partizani. GHICA, S. A. 151. 2. Conceptul unui lucru sau al unui fenomen. Ideea de bine și cea de rău au variat într-atît de la popor la popor, de la epocă la epocă, încît adesea s-au contrazis de-a dreptul. ENGELS, A. 109. Vedem ideea de unitate a se arăta. BĂLCESCU, O. II 13. 3. Concepția de bază care determină conținutul unei lucrări literare (artistice, științifice etc.) sau conținutul unei părți a ei. Bine e să știi, la moarte... c-ai muncit să-ți scoți în lume Din a creierului zbucium, ca pe-un diamant, ideea. VLAHUȚĂ, O. A. 46. 4. Gînd, opinie, părere, judecată. În atîta amar de vorbe aruncate în vînt, nu zărești fulgerarea unei idei sănătoase. VLAHUȚĂ, O. A. I 240. În așa împuncișare de idei se aflau boierii bătrîni cu tineretul. CREANGĂ, A. 153. Cîte idei triste și vesele trecură în cîteva minute prin minte-mi. ALECSANDRI, C. 26. ◊ Expr. A avea idee (de ceva) = a avea cunoștințe (sumare) despre ceva, a fi informat despre ceva. (Folosit mai ales în forma negativă) Vorbește cu lumea lucruri de care n-are idee. VLAHUȚĂ, O. A. I 196. Ce idee! exclamație de dezaprobare. Dă-mi o idee = ajută-mă să găsesc o soluție... Idee fixă v. fix. ♦ (Complinit printr-un genitiv) Gînd în legătură cu ceva, teamă de ceva. Cel ce-i mai aproape de mormîntul său La ideea morții tremură mai rău. BOLINTINEANU, O. 55. ◊ Expr. (Familiar) A intra la idei (sau la idee) = a se îngrijora, a se preocupa de ceva. Știi că eu nu intru la idee cu una cu două. CARAGIALE, O. I 90. A băga pe cineva la idee v. băga (II 6). ♦ (Complinit printr-un infinitiv introdus prin prep. «de») Intenție, plan. A renunțat la ideea de a pleca.

IDEE s.f. 1. Formă de reflectare, de reprezentare generalizată a realității în conștiință; noțiune, concept. 2. Gîndire, concepție, fel de a vedea. 3. Concepție de bază care se desprinde dintr-o lucrare literară, artistică etc.; concepție fundamentală. ♦ Gînd, opinie, părere, convingere, judecată. ◊ Idee fixă = imagine, gînd care revine mereu în mintea unei persoane. ♦ Intenție, plan. [Pron. -de-e. / cf. fr. idée, it. idea, gr., lat. idea < idein – a vedea].

IDEE s. f. 1. formă de reflectare, de reprezentare generalizată a realității în conștiință; noțiune, concept. ♦ a avea ~ = a avea cunoștințe (sumare), a fi informat despre... 2. gândire, concepție, fel de a vedea. 3. concepție de bază care se desprinde dintr-o lucrare literară, artistică etc. ♦ gând, opinie, părere, convingere, judecată. ♦ ~ fixă = imagine, gând care revine mereu în mintea cuiva. 4. intenție, plan, proiect. ♦ o ~ (de) = o cantitate mică, puțin. (< fr. idée, lat., gr. idea)

IDEE ~i f. 1) Reprezentare generală și abstractă, care se formează în conștiința omului, despre un obiect sau despre un fenomen; concept; noțiune. 2) Rezultat al procesului de gândire; gând. ◊ ~ fixă idee care stăruie mereu în mintea cuiva; idee obsedantă. A avea ~ a avea cunoștințe sumare despre ceva. 3) Fel de a vedea lucrurile din jur, de a reprezenta realitatea. 4) Concepție de bază a unei opere. ~ea romanului. ~ea spectacolului. 5) Intenție de a întreprinde ceva. [Sil. de-e-] /<lat., gr. idea

idee f. 1. reprezentarea unui lucru în spirit: ideea adevărului, a frumosului și a binelui; 2. cugetare, mod de a gândi: fiecare om are ideile sale; 3. amintire vagă: am oarecare idee; 4. viziune himerică, iluziune: a se nutri cu idei; 5. schița unei opere.

*ideĭe f., pl. ideĭ (lat. idea, d. vgr. idéa; it. idéa. P. formă, cp. cu epopeĭe). Noțiune, imaginea pe care spiritu șĭ-o face de ceva: ideĭa frumosuluĭ, a bineluĭ. Cugetare, concepțiune: fie-care om are ideile luĭ. Amintire, noțiune vagă: ignoranțiĭ n’aŭ ideĭe de multe. Schița uneĭ opere: iacătă o ideĭe de planu meŭ. În filosofia platonică, tip etern de ceĭa ce există. Pl. Viziunĭ, himere: a te nutri cu ideĭ. Ideĭe fixă, gînd de care nu poțĭ scăpa, lucru la care te gîndeștĭ continuŭ. Fam. Cu o ideĭe (maĭ mare, maĭ mic), puțin (maĭ mare, maĭ mic).

idee s. f., art. ideea, g.-d. art. ideii; pl. idei, art. ideile (desp. -de-i-)

idee s. f., art. ideea, g.-d. art. ideii; pl. idei, art. ideile (-de-i-)

idee s. f., art. ideea, g.-d. art. ideii; pl. idei, art. ideile (sil. -de-i-)

idee

idee, -deea sg. a., -deii gen. a., -dei pl.

IDEE s. 1. (FILOZ.) noemă. 2. noțiune. 3. concepție. 4. v. părere. 5. considerație, considerent, constatare, observare, observație, opinie, părere, reflecție, reflexie, remarcă. (Câteva idei asupra...) 6. v. intenție. 7. (MED.) idee fixă = manie, monomanie, obsesie, psihoză.

IDEE s. 1. (FILOZ) noemă. 2. (LOG.) concept, noțiune. (~ de „bine”.) 3. concepție, convingere, gînd, judecată, opinie, orientare, părere, principiu, vedere, viziune, (livr.) convicțiune. (Are niște ~ sănătoase.) 4. credință, judecată, opinie, părere. (După ~ mea...) 5. considerație, considerent, constatare, observare, observație, opinie, părere, reflecție, reflexie, remarcă. (Cîteva ~ asupra...) 6. calcul, gînd, intenție, plan, proiect, socoteală, (înv. și reg.) propus, (înv.) cuget, duh, propozit, săvîrșit, socotință, (fam.) combinație. (Nu și-a putut realiza ~ile.) 7. (MED.) idee fixă = manie, monomanie, obsesie, psihoză.

idee (idei), s. f. – 1. Noțiune, concept, gînd. – 2. Cantitate mică, strop, fărîmă. – Mr. idee. Fr. idée; în mr., din ngr. ἰδέα.

IDEE. Subst. Idee, noțiune, gînd, concept, noemă. Idee falsă, pseudoidee, pseudoconcept, prejudecată. Judecată, judecare, precept, cugetare, cuget, raționament, rațiune, gîndire; concepție, principiu, doctrină, teorie, filozofie. Părere, opinie, punct de vedere, credință, crez, convingere. Presupunere, supoziție, presupoziție (rar), presupus (pop. și fam.), ipoteză. Ficțiune, închipuire, invenție, născocire, născoceală (rar), scorneală, scornitură (pop.). Intenție, gînd, preocupare, preocupație (înv.); proiect, plan. Ideație, ideogenie (rar). Ideologie. Ideolog. Adj. Ideatic, ideal, de idei, conceptual, spiritual, noțional; rațional, mintal; teoretic, abstract; ipotetic, imaginar. Ideologic. Vb. A avea (o) idee; a-i veni cuiva o idee, a-i veni (a-i trece, a-i trăsni) (cuiva) ceva prin minte (prin cap), a concepe, a-și imagina, a-și închipui, a crede, a presupune, a socoti, a opina, a preopina (rar). A (se) gîndi, a raționa, a reflecta, a medita, a cugeta, a judeca, a cumpăni, a cîntări, a chibzui, a filozofa (fam.). A da cuiva o idee. Adv. Ideologicește. V. aforism, cunoaștere, gîndire, imaginație, inteligență.

Déluge des mots sur un désert d’idées (fr. "Potop de cuvinte peste un pustiu de idei) – Despre această expresie a filozofului Helvetius se poate spune: o idee limpede în cîteva cuvinte. Citatul se găsește în cartea sa De lesprit (Despre spirit), apărută la Paris în 1758. Helvetius ia poziție împotriva frazeologiei prolixe sub care se ascunde lipsa de gîndire, goliciunea de spirit. Filozoful – în tinerețe poet – a dat ideii un înveliș poetic, ceea ce a contribuit mult la răspîndirea expresiei. FIL.

A AVEA IDEI CIUDATE a avea bășini în cap, a-i bubui (cuiva) mintea, a-i cânta sticleții în cap.

a avea idei crețe expr. (adol.) a avea intenții irealizabile sau inacceptabile de către cei din anturaj

a i se scula o idee expr. (glum.) a-i veni o idee.