iesle sfp [At: DOSOFTEI, V. S. 237 / V: iasele, iaslă, ias~, ~lă, iasăle / E: vsl ꙗсли] 1 Jgheab unde se dă hrană vitelor. 2 Grătar pe care se dă hrană vitelor Si: (reg) iezăl. 3 (Reg) Dig pe malul râului, pentru a preveni inundațiile.

IESLE, iesle, s. f. Construcție în formă de jgheab, ridicată de la pămînt, în care se dă de mîncare vitelor în grajd. Aveau înăuntru ca la șaizeci-șaptezeci de cai, frumoși și curați, cu așternutul gros, cu ieslea plină de fîn. MIHALE, O. 10. Buhăieșului Dumitriței îi căzuse locul lîngă junca Tănăsoaiei, și să fi văzut cît de bine se împăcau mîncînd fînul de care ieslea era plină. CAMILAR, TEM. 322. Mă duc să fur calul de la iesle. ALECSANDRI, T. I 184.

IESLE ~ f. Construcție în grajd având forma unui jgheab adânc, în care se pune hrana pentru vite. [G.-D. ieslei; Sil. ies-le] /<sl. jasli

iesle f. pl. jghiab în care se dă de mâncare vitelor și cailor. [Slav. IASLI].

ĭésle f. pl. (vsl. ĭasli, d. ĕsti, a mînca; bg. ĭasli și ĭesli, rus. ĭásli; ung. jászol și jászló). Locu (jgheabu) în care li se pune vitelor fînu în staul. – Vechĭ scris și esle.

iasele sfp vz iesle

iaslă sf vz iesle

iasle sfp vz iesle

iăsăle sfp vz iesle

ieslă sf vz iesle

iesle s. f., g.-d. art. ieslei; pl. iesle

iesle s. f., g.-d. art. ieslei; pl. iesle

iesle s. f. (sil. ie-), g.-d. art. ieslei; pl. iesle

iesle

iesle pl.

IESLE s. (reg.) corlată. (~ pentru vite.)

IESLE s. (reg.) corlată. (~ pentru vite.)

iesle (iesle), s. f. – Jgheab în care se dă de mîncare vitelor. – Mr. iaslă. Sl. (bg., rus.) jaslĭ (Cihac, II, 146; Conev 67), cf. sb., cr., slov., pol. jasla, mag. jászol.

iesle, iesle s. f. Construcție într-un grajd în formă de jgheab, în care li se dă de mâncare vitelor. ◊ Ieslea din Betleem = ieslea din peștera săpată în stâncă din Betleem unde S-a născut Iisus, pe care s-a clădit o capelă mică împodobită cu icoane și candele, în mijlocul căreia o stea de argint marchează locul nașterii. – Din sl. jasli.

iésle s. f. sg. tejghea a unui bar.