impuritate sf [At: CADE / Pl: ~tăți / E: fr impureté, lat impuritas, -atis, it impurita] 1 Lipsă de curățenie Si: murdărie, spurcăciune. 2-3 Stare a unui mediu (cu toxicitate ridicată sau) cu microbi etc. 4-5 (Corp sau) substanță străină care se găsește în masa altui corp sau a unui material (și a cărei prezență determină modificarea proprietăților materialului). 6 (Fig) Atitudine morală contrară purității Si: viciu.

IMPURITATE, impurități, s. f. 1. Stare a ceea ce este impur; lipsă de curățenie. 2. Ceea ce face ca un corp să fie impur; corp străin care se află (amestecat) într-o substanță. Motorina și așa-i murdară... trebuie s-o filtrăm și mai bine, să oprim toate impuritățile, tot praful. MIHALE, O. 193.

IMPURITATE s.f. 1. Starea a ceea ce este impur; necurățenie. 2. Ceea ce face un corp impur; corp străin existent într-o substanță. [Cf. lat. impuritas, fr. impureté].

IMPURITATE s. f. 1. (și fig.) lipsă de puritate; starea a ceea ce este impur. 2. corp, substanță străină care se găsește în masa unui material. (< fr. impureté, lat. impuritas)

IMPURITATE ~ăți f. 1) Caracter impur; lipsă de puritate. 2) fig. Lipsă de integritate morală; imoralitate. 3) chim. Substanță străină care se găsește în componența altei substanțe. 4) la pl. Substanțe toxice sau infecțioase aflate în mediul înconjurător. /<fr. impureté, lat. impuritas, ~atis

impuritate f. starea, defectul celui impur.

*impuritáte f. (lat. impúritas, -átis). Lipsă de puritate, necurățenie: impuritatea aeruluĭ, metalelor. Gunoĭ ceĭa ce formează necurățenia: impuritățile apeĭ, a trăi în impuritate. Fig. Impuritatea obiceĭurilor.

impuritate s. f., g.-d. art. impurității; pl. impurități

impuritate s. f., g.-d. art. impurității; pl. impurități

impuritate s. f., g.-d. art. impurității; pl. impurități

IMPURITATE s. v. gunoi.

IMPURITATE s. gunoi, murdărie, necurățenie, (prin Ban. și Transilv.) bucluc, (Mold. și Transilv.) goz, (prin Olt.) smian, (prin Bucov. și Transilv.) șteah, (înv.) șterc. (Plin de ~tăți.)

Impuritate ≠ puritate