INCOERENȚĂ, incoerențe, s. f. Lipsă de legătură logică (în gândire, în exprimare sau acțiune). [Pr.: -co-e-. – Var.: incoherență s. f.] – Din fr. incohérence.

incoerență sf [At: MAIORESCU, CR. III, 47 / V: ~ohe~ / P: ~co-e~ / Pl: ~țe / E: fr incohérence] Lipsă de logică în gândire sau în acțiune.

INCOERENȚĂ, incoerențe, s. f. Lipsă de legătură logică (în gândire sau acțiune). [Pr.: -co-e-. – Var.: incoherență s. f.] – Din fr. incohérence.

INCOERENȚĂ, incoerențe, s. f. Faptul de a fi lipsit de (legătură) logică; lipsă de coerență. (Atestat în forma incoherență) Un erou de roman ca să trăiască trebuie să aibă o anume consecvență interioară, să fie definit, previzibil în gîndurile și gesturile sale, ferit de incoherențe. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 332, 4/1. – Variantă: incoherență s. f.

INCOERENȚĂ s.f. Lipsă de coerență, de legătură logică (în gîndire, în acțiune). [Pron. -co-e-, var. incoherență s.f. / cf. fr. incohérence].

INCOERENȚĂ s. f. faptul de a fi incoerent. (< fr. incohérence)

INCOERENȚĂ ~e f. Caracter incoerent; lipsă de coerență. /<fr. incohérence^[1]

incoerență f. caracterul celor incoerente; fig. incoerența ideilor.

*incoerénță f., pl. e (d. coerență; fr. incohérence). Starea lucrurilor incoerente. Fig. Incoerența ideilor.

incoherență sf vz incoerență

INCOHERENȚĂ s.f. v. incoerență.

incoerență s. f., g.-d. art. incoerenței; pl. incoerențe

incoerență s. f., g.-d. art. incoerenței; pl. incoerențe

incoerență s. f. coerență^[1]

INCOERENȚĂ s. (livr.) ilogism.^[1]

Incoerență ≠ coerență^[1]

INCOERENȚĂ s. f. (cf. fr. incohérence): lipsă de legătură logică între cuvinte și între propoziții. I. este caracteristică accidentală a scrierii, a vorbirii, a stilului și a textului.