individ, ~ă smf [At: BĂLCESCU, M. V. 2/15 / Pl: ~izi, ~e / E: fr individu, lat individuum] 1 Ființă de origine vegetală sau animală privită ca unitate distinctă a speciei din care face parte. 2 Exemplar dintr-o categorie de ființe. 3 Persoană privită ca o unitate distinctă Si: ins. 4-6 (Prt) Om (necunoscut,) (suspect sau) vrednic de dispreț. 7 (Înv; îe) A face pe ~ul A se purta urât.

INDIVID, -Ă, indivizi, -de, s. m. și f. 1. Persoană (privită ca o unitate distinctă de alte persoane); ins. Fericirea individului nu se poate înfăptui fără fericirea generală a societății. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 383, 5/1. Astăzi nobleța are ca argument calitățile intelectuale și sufletești ale individului. SADOVEANU, C. 34. ♦ (Peiorativ) Om necunoscut, suspect sau vrednic de dispreț. Mă faci să vorbesc singură cu toți indivizii... C. PETRESCU, C. V. 116. Atîți oameni onorabili au fost înșelați cu nerușinare de acest individ suspect. BART, E. 286. 2. Fiecare ființă vie (privită ca o unitate distinctă a speței din care face parte); exemplar dintr-o categorie de ființe, purtător al însușirilor acelei categorii.

INDIVID, -Ă s.m. și f. 1. Persoană considerată ca unitate distinctă față de alte persoane; ins. ♦ (Peior.) Om necunoscut, suspect; om demn de dispreț. 2. Ființă vie considerată ca unitate deosebită a speței căreia îi aparține. [< fr. individu, cf. lat. individuus – indivizibil].

INDIVID, -Ă s. m. f. 1. persoană considerată izolat în raport cu colectivitatea; ins. ◊ (peior.) om necunoscut, suspect. 2. ființă animală sau vegetală privită aparte, în raport cu specia căreia îi aparține. 3. (mat.) unitate statistică. (< fr. individu, lat. individuus)

INDIVID ~zi m. 1) Organism având o existență proprie și considerat ca unitate distinctă față de specia din care face parte; exemplar. 2) Persoană considerată ca unitate particulară, distinctă față de toate celelalte persoane; ins; cetățean. 3) fig. peior. Persoană necunoscută care trezește neîncredere; om suspect. /<fr. individu, lat. individuus

individ m. 1. orice ființă organizată (animal sau vegetal), considerată în raport cu specia ei; 2. bărbat sau femeie, persoană luată în parte; 3. om necunoscut sau pe care nu vrem a-l cunoaște: ce vrea acest individ?.

*indivíd m., pl. zĭ (fr. individu, s. lat, in-dividuus, -a, -um, indivizibil). Ființă (animală saŭ vegetală) în raport cu specia, ins. Persoană considerată izolat în raport cu o colectivitate. Fam. Om indeterminat pe care nu vreĭ să-l numeștĭ și de care vorbeștĭ cu dispreț: cine-ĭ individu ăsta?

individ s. m., pl. indivizi

individ s. m., pl. indivizi

individ s. m., pl. indivizi

INDIVID s. 1. v. persoană. 2. cap, ins, om, persoană, (fig.) căciulă. (Câte 500 de lei de ~.) 3. v. unitate statistică.

INDIVID s. 1. chip, față, figură, ins, om, persoană, (pop.) creștin, suflet, (Ban. și Transilv.) nat, (înv.) ipochimen, obraz, (fam.) mutră, tip, (peior.) creatură, specimen. (Am întîlnit acolo mulți ~ cunoscuți.) 2. cap, ins, om, persoană, (fig.) căciulă. (Cîte 5 lei de ~.)

individ suspect și fără domiciliu expr. (glum., înv.) student.