inseparabil, ~ă a [At: VLAHUȚĂ, D. 72 / Pl: ~i, ~e / E: fr inséparable, it inseparabile, lat inseparabilis] Care nu se poate despărți de cineva sau de ceva.

INSEPARABIL, -Ă, inseparabili, -e, adj. Care nu se poate despărți de ceva; de nedespărțit. Știința a explicat că viața și moartea sînt inseparabile, că alcătuiesc două părți ale aceluiași proces dialectic de dezvoltare în mișcarea fără de sfîrșit a întregii naturi. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2809. Se depărtă, înarmat subsuoară cu umbrela uriașă de care era inseparabil. C. PETRESCU, Î. II 128. ◊ (Substantivat) Lambrino devenise inseparabilul doamnei și domnișoarei. VLAHUȚĂ, O. A. III 45.

INSEPARABIL, -Ă adj. Care nu se poate separa; de nedespărțit. [Cf. fr. inséparable, lat. inseparabilis].

INSEPARABIL, -Ă adj. (de) nedespărțit. (< fr. inséparable, lat. inseparabilis)

INSEPARABIL ~ă (~i, ~e) 1) Care nu poate fi separat (de ceva). 2) (despre persoane) Care se află tot timpul alături (unul de altul); de nedespărțit. /<fr. inséparable, lat. inseparabilis

inseparabil a. nedespărțit.

*inseparábil, -ă adj. (lat. in-separabilis). Care nu se poate separa. Gram. Particule inseparabile, acelea care nu se separă, ca des-, con- ș. a. Adv. În mod inseparabil: Dobrogea e inseparabil unită cu România!

inseparabil adj. m., pl. inseparabili; f. inseparabilă, pl. inseparabile

inseparabil adj. m., pl. inseparabili; f. inseparabilă, pl. inseparabile

inseparabil adj. m. separabil

inseparabil.

INSEPARABIL adj. 1. indisolubil, nedespărțit, neseparabil, organic, unitar. (Un tot ~.) 2. v. nedespărțit.

INSEPARABIL adj. 1. indisolubil, nedespărțit, neseparabil, organic, unitar. (Un tot ~.) 2. nedespărțit, nedezlipit, neseparabil. (Prieteni ~.)