insinuare sf [At: MAIORESCU, CR. II, 178 / Pl: ~uări / E: insinua] 1 Aluzie calomnioasă. 2 Strecurare pe nesimțite.

INSINUARE, insinuări, s. f. Acțiunea de a (se) insinua și rezultatul ei. 1. Aluzie răutăcioasă, calomnioasă. 2. Strecurare, pătrundere. Acest dar... deschidea în conștiința mea, cu insinuarea fină și aproape imaterială a miresmelor de trandafiri, cărarea deosebirii dintre bine și rău. GALACTION, O. I 59. – Pronunțat: -nu-a-.

INSINUARE s.f. Acțiunea de a (se) insinua și rezultatul ei. ♦ Vorbă, aluzie prin care se lasă să se înțeleagă un anumit lucru. ♦ Strecurare, infiltrare; insinuație. [Pron. nu-a-. / < insinua].

INSINUARE s. f. acțiunea de a (se) insinua. ◊ vorbă, aluzie prin care se lasă să se înțeleagă un anumit lucru. ◊ strecurare; insinuație. (< insinua)

INSINUARE ~ări f. 1) v. A INSINUA și A SE INSINUA. 2) Aluzie calomnioasă făcută la adresa cuiva (cu scopul de a-l defăima). /v. a (se) insinua

*insinuațiúne f. (lat. insinuátio, -ónis). Acțiunea de a insinua, de a vîrî: insinuațiunea uneĭ sonde într’o rană. Fig. Mod subtil de a face pe altu să-țĭ primească opiniunile. Lucru pe care-l daĭ ca să se înțeleagă fără să-l exprimĭ formal: calomniatoriĭ abilĭ procedează maĭ ales pin insinuațiune. Ret. Figura pin care atragĭ bună-voința ascultătorilor pin vorbe dulcĭ și abile. – Și -áție și -áre.

insinuare (desp. -nu-a-) s. f., g.-d. art. insinuării (desp. -nu-ă-); pl. insinuări

insinuare (-nu-a-) s. f., g.-d. art. insinuării (-nu-ă-); pl. insinuări

insinuare s. f. (sil. -nu-a-), g.-d. art. insinuării (sil. -nu-ă-); pl. insinuări

INSINUARE s. v. infiltrare, infiltrat, infiltrație, pătrundere.

insinuare s. v. INFILTRARE. INFILTRAT. INFILTRAȚIE. PĂTRUNDERE.