insistent, ~ă a, av [At: TEODOREANU, M. II, 133 / Pl: ~nți, ~e / E: fr insistant, it insistente] 1-2 Perseverent.

INSISTENT, -Ă, insistenți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Stăruitor, perseverent. Cerere insistentă. ▭ Irena se îndreptă agitată, insistentă către Sinești, care răsfoia un album de pe pian. CAMIL PETRESCU, N. 122. ◊ (Adverbial) Elvira șopti, insistent... Nu dormeau. DUMITRIU, N. 143.

INSISTENT, -Ă adj. (adesea adv.) Stăruitor, perseverent. [Cf. fr. insistant, it. insistente].

INSISTENT, -Ă adj. (și adv.) stăruitor, perseverent. (< fr. insistant, it. insistente)

INSISTENT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre persoane) Care insistă; neclintit în hotărâri, atitudini, acțiuni; stăruitor; perseverent; tenace. 2) (despre manifestările oamenilor) Care vădește statornicie și fermitate; stăruitor; perseverent; tenace. /<fr. insistant, lat. insistente

*insistént, -ă adj. (lat. insístens, -éntis). Care insistă.

insistent adj. m., pl. insistenți; f. insistentă, pl. insistente

insistent adj. m., pl. insistenți; f. insistentă, pl. insistente

insistent adj. m., pl. insistenți; f. sg. insistentă, pl. insistente

INSISTENT adj., adv. 1. adj. v. stăruitor. 2. adv. v. stăruitor. 3. adj. v. perseverent.

INSISTENT adj., adv. 1. adj. perseverent, persistent, răzbătător, statornic, stăruitor, tenace, (livr.) persuasiv, (rar) străbătător. (Om ~.) 2. adv. stăruitor, (înv. și reg.) tare. (O roagă ~ să...) 3. adj. asiduu, perseverent, silitor, sîrguincios, sîrguitor, stăruitor, susținut, tenace, zelos. (Eforturi ~.)

A URMĂRI INSISTENT a lua la ochi, a se lipi ca asfaltul de flegmă / ca mucii de chiuvetă, a se ține grapă / scai (de cineva), a umbla cu limba scoasă (după ceva / cineva), a vâna.