13 definiții pentru instinctiv

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INSTINCTIV, -Ă, instinctivi, -e, adj. 1. Care ține de instinct, instinctual. 2. (Adesea adverbial) Făcut din instinct, pe negândite; inconștient. – Din fr. instinctif.

INSTINCTIV, -Ă, instinctivi, -e, adj. 1. Care ține de instinct, instinctual. 2. (Adesea adverbial) Făcut din instinct, pe negândite; inconștient. – Din fr. instinctif.

instinctiv, ~ă [At: HASDEU, I. C., ap. DA / Pl: ~i, ~e / E: fr instinctif] 1-2 a, av (Într-un mod) care se face din instinct. 3 a Care ține de instinct. 4 a Referitor la instinct.

INSTINCTIV, -Ă, instinctivi, -e, adj. Din instinct, care ține de instinct; făcut pe negîndite, inconștient. Puse distanță de un pas între amîndoi, cu o instinctivă desolidarizare. C. PETRESCU, C. V. 180. ◊ (Adverbial) Soldații tăcură... Își întinseră instinctiv gîturile, naiv. SAHIA, N. 74. Simți instinctiv că ceva hotărîtor în viața lui trebuia să se întîmple. BART, E. 185. Instinctiv rupse mărgeaua... de la gîtul Mariei. EMINESCU, N. 70.

INSTINCTIV, -Ă adj. (adesea adv.) Din (de) instinct; inconștient. [Cf. fr. instinctif].

INSTINCTIV, -Ă adj. 1. instinctual. 2. (și adv.) făcut din instinct. (< fr. instinctif)

INSTINCTIV ~ă (~i, ~e) 1) și adverbial (despre acțiuni, lucruri etc.) Care este efectuat dintr-un instinct; făcut fără participarea conștiinței sau a voinței; involuntar; mecanic; automat; inconștient; mașinal. 2) (despre persoane) Care este dominat (în acțiuni, fapte etc.) de instinct. [Sil. in-stinc-tiv] /<fr. instinctif

instinctiv a. ce naște din instinct: mișcare instinctivă. ║ adv. prin instinct.

*instinctív, -ă adj. (d. instinct; fr. -if). Pornit din instinct: mișcare instinctivă. Adv. În mod instinctiv, pin instinct: văzîndu-ĭ pe tîlharĭ, am pus instinctiv mîna pe pușcă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

instinctiv (desp. -stinc-tiv) adj. m., pl. instinctivi; f. instincti, pl. instinctive

instinctiv (-stinc-tiv) adj. m., pl. instinctivi; f. instinctivă, pl. instinctive

instinctiv adj. m. (sil. -stinc-), pl. instinctivi; f. sg. instinctivă, pl. instinctive

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

INSTINCTIV adj. 1. inconștient, instinctual. (Reflexe ~.) 2. v. automat.

INSTINCTIV adj. 1. inconștient, instinctual. (Reflexe ~.) 2. automat, automatic, inconștient, mașinal, mecanic, reflex. (Gest, act ~.)

Intrare: instinctiv
instinctiv adjectiv
  • silabație: in-stinc-tiv info
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • instinctiv
  • instinctivul
  • instinctivu‑
  • instincti
  • instinctiva
plural
  • instinctivi
  • instinctivii
  • instinctive
  • instinctivele
genitiv-dativ singular
  • instinctiv
  • instinctivului
  • instinctive
  • instinctivei
plural
  • instinctivi
  • instinctivilor
  • instinctive
  • instinctivelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

instinctiv, instinctiadjectiv

  • 1. Care ține de instinct. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: instinctual
    • format_quote Puse distanță de un pas între amîndoi, cu o instinctivă desolidarizare. C. PETRESCU, C. V. 180. DLRLC
  • 2. adesea adverbial Făcut din instinct, pe negândite. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Soldații tăcură... Își întinseră instinctiv gîturile, naiv. SAHIA, N. 74. DLRLC
    • format_quote Simți instinctiv că ceva hotărîtor în viața lui trebuia să se întîmple. BART, E. 185. DLRLC
    • format_quote Instinctiv rupse mărgeaua... de la gîtul Mariei. EMINESCU, N. 70. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.