13 definiții pentru intelect

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INTELECT, intelecte, s. n. Capacitatea de a gândi, de a cunoaște, de a avea o activitate rațională, de a opera cu noțiuni; minte, gândire, rațiune. – Din fr. intellect, lat. intellectus.

INTELECT, intelecte, s. n. Capacitatea de a gândi, de a cunoaște, de a avea o activitate rațională, de a opera cu noțiuni; minte, gândire, rațiune. – Din fr. intellect, lat. intellectus.

intelect sn [At: GHEREA, ST. CR. II, 16 / Pl: ~e l E: fr intellect, lat intellectus] 1-2 Capacitate (de a gândi și) de a cunoaște Si: minte. 3 Capacitate de a avea o activitate rațională. 4 Capacitate de a opera cu noțiuni Si: gândire, rațiune.

INTELECT s. n. Capacitatea de a gîndi, de a cunoaște, de a avea o activitate rațională, de a opera cu noțiuni.

INTELECT s.n. Facultatea de a gîndi, de a opera cu noțiuni; gîndire, înțelegere; inteligență. [< fr. intellect, cf. lat. intellectus].

INTELECT s. n. capacitatea de a gândi, de a opera cu noțiuni; minte, gândire, rațiune. (< fr. intellect, lat. intellectus)

INTELECT ~e n. Facultate a omului de a gândi și de a înțelege sensul și legătura fenomenelor; judecată; rațiune; cuget; minte. /<lat. intellectus, fr. intellect

*inteléct n., pl. e saŭ și urĭ (lat. intellectus, ințelegere). Ințelegere, inteligență, minte.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

intelect s. n., pl. intelecte

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

INTELECT s. 1. v. minte. 2. v. judecată. 3. v. inteligență.

INTELECT s. 1. gîndire, judecată, minte, rațiune, spirit. (Operă a ~.) 2. gîndire, înțelegere, judecată, minte, rațiune, (fig.) cap. (Are un ~ extrem de limpede.) 3. deșteptăciune, inteligență, judecată, minte, pricepere, rațiune, spirit, (pop.) duh, (Ban., Transilv. și Olt.) pamet, (înv.) înțelegere, (fam.) doxă, (fig.) cap, creier. (Are un ~ de nivel mediu.)

Intrare: intelect
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • intelect
  • intelectul
  • intelectu‑
plural
  • intelecte
  • intelectele
genitiv-dativ singular
  • intelect
  • intelectului
plural
  • intelecte
  • intelectelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

intelect, intelectesubstantiv neutru

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.