19 definiții pentru interjecție

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INTERJECȚIE, interjecții, s. f. Parte de vorbire neflexibilă de tip special, care exprimă sentimente și manifestări de voință sau care imită sunete și zgomote. – Din fr. interjection, lat. interjectio, -onis.

INTERJECȚIE, interjecții, s. f. Parte de vorbire neflexibilă de tip special, care exprimă sentimente și manifestări de voință sau care imită sunete și zgomote. – Din fr. interjection, lat. interjectio, -onis.

interjecție / [At: CANTEMIR, IST. 147 / V: (înv) ~rie~, întreiepciune, ~iune / Pl: ~ii / E: fr interjection, lat interiectio, -onis[1]] (Grm) Parte de vorbire neflexibilă, fără funcție sintactică, ce exprimă stări sufletești sau imită sunete, zgomote etc. corectat(ă)

  1. Etimol. latină tipărită greșit în original: interjiectio, -onis LauraGellner

INTERJECȚIE, interjecții, s. f. Parte de vorbire neflexibilă, de tip special, care exprimă sentimente și manifestări de voință sau care imită sunete și zgomote. «Ah!» «vai!» «ura!» sînt interjecții.Lîngă o fereastră Isbășescu privea înfrigurat, cu interjecții de spaimă. REBREANU, R. II 188. ◊ Fig. Radu Comșa grăbea pe marginea trotuarului, atins de roți... și insultat de interjecțiile agresive ale claxoanelor. C. PETRESCU, Î. II 187.

INTERJECȚIE s.f. (Gram.) Parte de vorbire neflexibilă fără funcție sintactică și care exprimă stări sufletești sau imită sunete, zgomote etc. [Gen. -iei, var. interjecțiune s.f. / cf. fr. interjection, lat. interiectio].

INTERJECȚIE s. f. parte de vorbire neflexibilă care exprimă stări sufletești, imită sunete, zgomote etc. (< fr. interjection, lat. interiectio)

INTERJECȚIE ~i f. lingv. Parte de vorbire neflexibilă care exprimă atitudinea afectivă a vorbitorului sau care imită sunete din realitatea înconjurătoare. [G.-D. interjecției] /<lat. interjectio, ~onis, fr. interjection

interjecțiune sf vz interjecție

INTERJECȚIUNE s.f. v. interjecție.

interjecți(un)e f. vorbă ce exprimă mișcări subite ale sufletului (bucurie, durere, frica): ah! vai!

*interjecțiúne f. (lat. inter-jéctio, -ónis. V. proĭecțiune). Gram. Acea parte de cuvînt care servește să arăte mișcările sufletuluĭ și sunetele naturiĭ, ca: ah! vaĭ! st! bravo! tronc! scîrț! cîr!. – Și -écție.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

interjecție (desp. -ți-e) s. f., art. interjecția (desp. -ți-a), g.-d. art. interjecției; pl. interjecții, art. interjecțiile (desp. -ți-i-)

interjecție (-ți-e) s. f., art. interjecția (-ți-a), g.-d. art. interjecției; pl. interjecții, art. interjecțiile (-ți-i-)

interjecție s. f. (sil. -ți-e), art. interjecția (sil. -ți-a), g.-d. art. interjecției; pl. interjecții, art. interjecțiile (sil. -ți-i-)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

INTERJECȚIE s. f. (cf. fr. interjection, lat. interjectio < inter „între” + iacere „a arunca”): parte de vorbire care sugerează stări fizice și psihice sau care evocă, prin imitare aproximativă, sunetele și zgomotele din natură. Este caracterizată prin lipsa conținutului noțional, prin conținut semantic suficient sau insuficient, prin lipsa flexiunii, prin posibilitatea (parțială) de a contracta anumite funcții sintactice în cadrul propoziției (predicat interjecțional, subiect, nume predicativ, atribut interjecțional, complement direct și complement circumstanțial de mod) și prin distribuție unidirecțională (parțial și bidirecțională: numai i. iată, iacă și iacătă) sau prin lipsă de distribuție. ◊ ~ moștenită: i. transmisă în limba română, probabil, din româna comună (străromână) și din latină. Astfel: ah!, aho!, au!, boc!, balang!, bâr!, cea!, dang!, ehei!, fâș!, gâl!, hei!, jap!, leop!, oleoleo!, măi!, nea!, pleosc!, scârț!, tronc!, țac!, uf!, vâj!, zbrr!; vai!, zău! (zeu!) etc. ◊ ~ neologică: i. pătrunsă în limba română din alte limbi, după formarea acesteia, în etape diferite, ca de exemplu aleluia!, amin!, of! (oh!) – din v. sl.; aferim, aman, bre, haide, halal, haram – din turcă; bogdaproste, huideo, ia, iată, na – din bulgară; pașol, utiu – din rusă; ți – din ucraineană; alo, aport, marș – din franceză; basta!, bravo! – din italiană și din franceză; stop! – din engleză prin filieră franceză. ◊ ~ forma din substantiv sau din verb prin conversiune: fa (fă) < fată; drace! < drace; doamne! < doamne etc.; păi < apoi; poftim! < poftim. ◊ ~ simplă: i. alcătuită dintr-o singură unitate de expresie, ca de exemplu vai, of, na, bravo!, aho!, hăi!, pac!, trosc!, zdup! etc. ◊ ~ compusă: i. alcătuită din două sau mai multe unități de expresie (interjecții diferite), ca de exemplu balanga-langa!, cioc-boc!, haida-de!, hăp-șa!, hei-rup!, hodoronc-tronc!, șart-part!, tronca-tranca!, tropa-leopa!, trosc-pleosc! etc. ◊ ~ care sugerează o stare fizică sau o stare emoțională: a!, adio!, ah!, aha!, au!, brr!, bravo!, de!, ehe!, ei!, ha!, halal!, huo!, măre, o!, of!, ptii!, sâc!, uf!, ura!, vai! etc. ◊ ~ care sugerează o stare volițională: aho!, alo!, aport!, bâr!, bre!, cea!, dii!, fa, hai, hăis!, iată, marș!, măi!, na!, nani!, pardon!, poftim!, sst!, stop!, uite, zât! etc. ◊ ~ care evocă prin imitare aproximativă sunete și zgomote (onomatopee): boc!, bang!, behehe!, bâldâbâc!, buf!, câr!, clanț!, cotcodac!, cucurigu!, crau!, cucu!, gogălț!, groh!, ham!, haț!, hârști!, mâr!, oac!, pac!, pleosc!, sfârr!, teleap!, trop!, țâști!, zdronc! etc. ◊ ~ dependentă (regim, subordonată, determinantă): i. care intră în relație cu un element regent, îndeplinind pe lângă acesta o anumită funcție sintactică (nume predicativ, atribut interjecțional, complement direct, complement circumstanțial de mod), ca în exemplele „E vai de tine!”, „Era o iarnă... hehe!”, „Și am auzit odată oh!”, „Mergea lipa-lipa pe drum”. ◊ ~ regentă (determinată): i. de care depinde o anumită unitate sintactică (un nume predicativ, un complement direct, un complement circumstanțial de loc, de mod, de timp, sociativ, instrumental etc., un element predicativ suplimentar; o subordonată subiectivă, o subordonată predicativă, o subordonată completivă directă, o subordonată circumstanțială de timp, de cauză, de scop, de condiție etc. sau o subordonată predicativă suplimentară), ca de exemplu „Un mintean negru... cioareci la fel... o manta scurtă... cizme înalte: iată îmbrăcămintea sa” (Al. Odobescu); „Și într-o ramă iată o canava iubită” (D. Anghel); „Eu atunci haț! de sumanul moșneagului” (Ion Creangă); „Haide înainte!” (Th. Neculuță); „Asemenea cel mijlociu țuști iute sub chersin” (Ion Creangă); „Dar mai în desară, iaca și moș Vasile, cu vornicul și paznicul” (idem); „Și zvrr cu pravila cea mare după călugări” (idem); „Iacătă-ne teferi” (P. Ispirescu); „Ceea ce nu se știe, iată ce ne interesează acum!”, „Nouă ani din viața mea... iată ce reprezintă acest Dictionar” (I.-A. Candrea); „Și când să pun mâna pe dânsa, zbrr!” (Ion Creangă); „Ho!, Ho! că acu vezi pe dracu” (L. Rebreanu); „Hi, căluții tatei, să ne întoarcem cât mai degrabă acasă” (Ion Creangă); „...vai de sat, dacă n-or găsi ce caută” (M. Sadoveanu); „Eu așa am bătut găina și iacătă-o cum se ouă” (Ion Creangă). ◊ ~ independentă: i. cu valoarea unei propoziții independente neanalizabile, folosită ca răspuns la o propoziție interogativă („E adevărat ce spui? – Zău!”; „Și a primit? – Aș!) sau ca reprezentantă a stilului direct (Aa! S-a mirat prelung... domnul Dionisie” – M. Sadoveanu; „Unde te-a izbit, omule?... Aha!” – L. Rebreanu; „Ei, ce-a zis Codan?” – Camil Petrescu; „Oameni de la Dunăre și nu te pot îndruma! Halal!” – R. Tudoran; „Ura! măreț se-nalță-n vânt / Stindardul României” – G. Coșbuc; „Valeu! și unde-i balaurul, moș Nichifor?” – Ion Creangă; „Sst! ascultă, mămico... îl auzi?” – Cezar Petrescu). ◊ ~ cu distribuție unidirecțională: i. care se combină, pe rând cu câte un singur termen, în cadrul aceleiași propoziții, ca de exemplu adio!, vai!, hai!, na!, uite, poci, trosc!, zvâc! etc. ◊ ~ cu distribuție bidirecțională: i. care se combină simultan cu doi termeni, întocmai ca o copulă în cadrul aceleiași propoziții, ca de exemplu iată, iacă (iaca) și iacătă.~ specializată (specifică): i. cu folosire specifică, bazată pe un sens unic, fundamental, ca de exemplu adio! (regretul), aferim! (aprobarea), halal!, huo! (disprețul), hm! (îndoiala), sâc! (satisfacția), ura!, vivat! (entuziasmul, bucuria); alo!, haț!, haide!, mersi!, nani!, pardon!, stop!, bâr!, cea!, hăis!, marș!, odâr!, zât!; buf!, cotcodac!, pitpalac!, ham!, plici!, puf!, sforr!, țuști!, zvrr! etc. ◊ ~ cu valori multiple (nespecifică): i. cu mai multe folosiri, în funcție de contextele variate în care apare, ca de exemplu ah! (durere, milă, deznădejde, teamă, nostalgie, regret, ciudă, satisfacție, îngâmfare, dispreț, admirație, dorință fierbinte etc.), hei (regret, nemulțumire – adresare), (amenințare sau nemulțumire – adresare) etc. ◊ ~ copulă (copulativă): i. cu rol de copulă în structura unui predicat nominal sau în regenta unei subordonate predicative, ca de exemplu iată, iacă (iaca) și iacătă („Un creion, două caiete și șase manuale, iată conținutul servietei”; „Zile și nopți de trudă – iată ce înseamnă această lucrare!”). ◊ ~ predicativă: i. cu funcție de predicat interjecțional într-o propoziție, ca de exemplu haide, ho!, iată, na!, poftim!, uite! etc. („Atunci na! strigă Șerbu” – Em. Gârleanu; „Uite, așa am umblat și noi” – B. Șt. Delavrancea; „Mai bine ia-ți traista și hai la drum” – R. Tudoran; „Ho! nu mai înainta!”; „Poftim banii înapoi!” „Iată lișițele!”; ◊ ~ momentană: i. care sugerează o acțiune terminată, care durează foarte puțin, ca de exemplu bâldâbâc!, buf!, hârști!, haț!, jap!, jart!, leop!, marș!, na!, pac!, poc!, tranc!, trosc!, țac!, țâști!, țuști!, uite!, zdranc!, zdup!, zvâc! etc. ◊ ~ durativă: i. care sugerează o acțiune neterminată, care durează sau se prelungește în timp, ca de exemplu balang!, mârr!, morr!, fârr!, sforr!, văjj!, zbrr!, fâl-fâl, gogâlț-gogâlț, lipa-lipa, teleap-teleap, tic-tac, tipa-tipa etc. (Pentru clasificarea i. v. și criteriu).

interiecție s.f. (înv.) interjecție.

întreiepciune s.f. (înv.) interjecție.

Intrare: interjecție
interjecție substantiv feminin
  • silabație: -ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • interjecție
  • interjecția
plural
  • interjecții
  • interjecțiile
genitiv-dativ singular
  • interjecții
  • interjecției
plural
  • interjecții
  • interjecțiilor
vocativ singular
plural
întreiepciune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întreiepciune
  • ‑ntreiepciune
  • întreiepciunea
  • ‑ntreiepciunea
plural
  • întreiepciuni
  • ‑ntreiepciuni
  • întreiepciunile
  • ‑ntreiepciunile
genitiv-dativ singular
  • întreiepciuni
  • ‑ntreiepciuni
  • întreiepciunii
  • ‑ntreiepciunii
plural
  • întreiepciuni
  • ‑ntreiepciuni
  • întreiepciunilor
  • ‑ntreiepciunilor
vocativ singular
plural
interiecție substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • interiecție
  • interiecția
plural
  • interiecții
  • interiecțiile
genitiv-dativ singular
  • interiecții
  • interiecției
plural
  • interiecții
  • interiecțiilor
vocativ singular
plural
interjecțiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • interjecțiune
  • interjecțiunea
plural
  • interjecțiuni
  • interjecțiunile
genitiv-dativ singular
  • interjecțiuni
  • interjecțiunii
plural
  • interjecțiuni
  • interjecțiunilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

interjecție, interjecțiisubstantiv feminin

  • 1. Parte de vorbire neflexibilă de tip special, care exprimă sentimente și manifestări de voință sau care imită sunete și zgomote. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote «Ah!» «vai!» «ura!» sunt interjecții. DLRLC
    • format_quote Lîngă o fereastră Isbășescu privea înfrigurat, cu interjecții de spaimă. REBREANU, R. II 188. DLRLC
    • format_quote figurat Radu Comșa grăbea pe marginea trotuarului, atins de roți... și insultat de interjecțiile agresive ale claxoanelor. C. PETRESCU, Î. II 187. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.