interzice [At: IORGA, L. I, 201 / Pzi: ~zic / E: fr interdire, lat interdicere] 1 vt A nu permite cuiva să facă ceva. 2 vr A-și reprima o pornire, o înclinație. 3 vt (Jur) A lua cuiva, prin sentință judecătorească, dreptul de a dispune de bunurile sau de persoana sa. 4 vt A nu permite fabricarea sau comercializarea unui produs Si: a prohibi.

INTERZICE, interzic, vb. III. Tranz. A opri, a nu încuviința, a nu permite (să se facă ceva); a ordona sau a porunci să nu se facă ceva. E o vînătoare care face cu ușurință multe victime, interzisă și pedepsită de lege. BOGZA, C. O. 303. I-a interzis să utilizeze vreodată fasolea verde, mazărea. C. PETRESCU, Î. II 65. Autoritățile portului s-au opus, interzicînd întreruperea muncii. SAHIA, N. 41.

INTERZICE vb. III. tr. A opri pe cineva de la ceva, a nu permite cuiva să facă ceva. ♦ A pune sub interdicție. [P.i. interzic. / < lat. interdicere, cf. fr. interdire, germ. untersagen, după zice].

INTERZICE vb. tr. a opri pe cineva de la ceva, a nu permite cuiva să facă ceva. ◊ a pune sub interdicție. (după fr. interdire)

A INTERZICE interzic tranz. 1) (acțiuni) A împiedica în mod voit. A-i ~ să fumeze. 2) (producerea, vânzarea, importul sau exportul de mărfuri) A nu permite în mod oficial; a prohibi. 3) (publicații) A face să-și înceteze apariția. /<fr. interdire

interzice v. 1. a opri cu tot dinadinsul: a interzice intrarea; 2. a suspenda din funcțiune: a interzice pe un preot; 3. a lua cuiva administrarea averii sale: a interzice pe un nebun; 4. a turbura, a face să’și piarză cumpătul: răspunsul meu l’a interzis.

*interzíc, zís, a -zíce v. tr. (lat. inter-dico, -dícere. V. zic). Opresc, nu permit: a interzice să intre cineva (cuĭva să intre), intrarea cuĭva (cuĭva intrarea). Suspend din funcțiune: a interzice un funcționar. Jur. Opresc să-șĭ maĭ administreze averea, pun supt interdicțiune un nebun saŭ un risipitor. Barb. Turbur, încurc: răspunsu meŭ l-a interzis (fr. interdire).

interzice (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. interzic, 3 sg. interzice, perf. s. 1 sg. interzisei, 1 pl. interziserăm, m.m.c.p. 1 pl. interziseserăm; conj. prez. 1 sg. să interzic, 3 să interzică; imper. 2 sg. afirm. interzi, neg. nu interzice; ger. interzicând; part. interzis

interzice (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. interzic, 1 pl. interzicem, 2 pl. interziceți, imperf. 3 sg. interzicea; imper. 2 sg. interzi, neg. nu interzice; part. interzis

interzice vb. zice

INTERZICE vb. 1. a opri. (Îți ~ să te mai duci acolo.) 2. v. prohibi. 3. a opri, a proscrie. (A ~ duelul.) 4. v. suprima.

INTERZICE vb. 1. a opri. (Îți ~ să te mai duci acolo.) 2. a opri, a prohibi, (înv.) a popri. (A ~ vînzarea băuturilor.) 3. a opri, a proscrie. (A ~ duelul.) 4. a suprima, a suspenda. (A ~ revista.)

A interzice ≠ a îngădui, a învoi, a lăsa, a permite

QUOD NON VETAT LEX, HOC VETAT FIERI PUDOR (lat.) ceea ce nu interzice legea, interzice pudoarea – Seneca, „Troades”, 334.