INTESTIN¹, intestine, s. n. Parte a tubului digestiv, la oameni și la mamifere situată între stomac și anus, fiind alcătuită din două părți distincte; maț. – Din fr. intestin, lat. intestinum.

intestin¹ sn [At: CAMIL PETRESCU, V. 61 / Pl: ~e / E: fr intestin, lat intestinum] 1 Parte a aparatului digestiv, la oameni și la unele animale, în formă de tub, alcătuit din două părți distincte, care se întinde de la stomac până la anus Si: maț. 2 (Îs) ~ul gros Ultimă parte a intestinului (1), mai groasă, care se termină la anus. 3 (Îs) ~ul subțire Parte mai lungă a intestinului (1), care începe de la stomac și se continuă cu intestinul (2) gros.

INTESTIN¹, intestine, s. n. Parte a aparatului digestiv, la oameni și la unele animale, care are formă de tub și care se întinde de la stomac până la anus, fiind alcătuită din două părți distincte; maț. – Din fr. intestin, lat. intestinum.

INTESTIN¹, intestine, s. n. Parte a aparatului digestiv, la oameni și la animale, în formă de tub, care pleacă de la stomac și ajunge pînă la anus; maț. ◊ Intestinul subțire = partea mai subțire și mai lungă a intestinului, care începe de Ia stomac. Din stomac, mîncarea trece în intestin și anume în intestinul subțire. ANATOMIA 100. Intestinul gros = ultima parte a intestinului, mai groasă și mai scurtă, care continuă intestinul subțire.

INTESTIN s.n. Parte a aparatului digestiv în formă de tub care se întinde între pilor și anus; (pop.) maț. [< fr. intestin, it. intestino, cf. lat. intestinum].

INTESTIN¹ s. n. parte a aparatului digestiv, în formă de tub, între pilor și anus. (< fr. intestin, lat. intestinum)

INTESTIN¹ ~e n. (la oameni și la unele animale) Parte a aparatului digestiv în formă de tub, cuprinsă între stomac și anus; maț. /<fr. intestin, lat. intestinum

intestin a. care e sau se petrece în interior: mațe intestine. ║ n. maț lung cam de 8 ori cât corpul și în care pătrund alimentele după ieșirea lor din stomac: intestinul subțire și cel gros.

*intestín, -ă adj. (lat. intestinus, d. intus, în ăuntru [stînd]). Interior, intern: lupte intestine. S. n., pl. e (lat. intestinus). Anat. Maț, tubu de la stomah pînă la orificiu anal. (El se împarte în supțire și gros. Cel gros se împarte și el în treĭ: cáecum, cólon și réctum). V. digestiune.

intestin² s. n., pl. intestine

intestin² s. n., pl. intestine

intestin s. n., pl. intestine

INTESTIN s. (ANAT.) maț.

INTESTIN s. (ANAT.) maț.

INTESTÍN¹ (< fr., lat.) s. n. (ANAT.) Parte a tubului digestiv, la om și la mamifere, care este cuprinsă între stomac și anus; (pop.) maț. ◊ I. subțire = prima porțiune a i., care are la om 6-8 m și se împarte în duoden, jejun și ileon. În i. subțire se termină digestia alimentelor și se efectuează absorbția substanțelor nutritive în sânge. ◊ I. gros = ultima porțiune a i., care are la om 1,40-1,70 m, fiind împărțit în cec, colon și rect. În i. gros se absoarbe apa și se formează materiile fecale.