13 definiții pentru intransigență

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INTRANSIGENȚĂ s. f. Însușirea de a fi intransigent; atitudine intransigentă. – Din fr. intransigeance, it. intransigenza.

INTRANSIGENȚĂ s. f. Însușirea de a fi intransigent; atitudine intransigentă. – Din fr. intransigeance, it. intransigenza.

intransigență sf [At: C. PETRESCU, Î. III, 67 / Pl: ~țe / E: fr intransigeance] 1 Calitate a celui intransigent. 2-3 (Atitudine sau) purtare intransigentă, care nu admite compromisuri sau nu face concesii. corectat(ă)

INTRANSIGENȚĂ s. f. Însușirea de a fi intransigent; atitudine care nu admite compromisuri sau concilieri. Partidul educă pe comuniști și pe toți oamenii muncii în spiritul intransigenței și fermității în lupta împotriva dușmanilor interni și externi. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2605.

INTRANSIGENȚĂ s.f. Atitudine necruțătoare, lipsită de compromisuri; neînduplecare. [Cf. fr. intransigeance, it. intransigenza].

INTRANSIGENȚĂ s. f. atitudine necruțătoare, refuz al compromisurilor. (< fr. intransigeance, it. intransigenza)

INTRANSIGENȚĂ f. 1) Caracter intransigent. 2) Atitudine intransigentă. [G.-D. intransigenței] /<fr. intransigence, it. intransigenza

*intransigénță f., pl. e (d. transigență). Caracteru de a fi intransigent.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

intransigență s. f., g.-d. art. intransigenței

intransigență s. f., g.-d. art. intransigenței

intransigență s. f., g.-d. art. intrasigenței

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

INTRANSIGENȚĂ s. 1. v. hotărâre. 2. v. severitate.

INTRANSIGENȚĂ s. 1. dîrzenie, fermitate, hotărîre, neclintire, neînduplecare, nestrămutare, neșovăire, statornicie, (livr.) decizie. (înv.) nepreget, (fig.) inflexibilitate. 2. asprime, constrîngere, rigoare, rigurozitate, severitate, strășnicie, strictețe, (înv.) strășnicire, (fig.) duritate. (~ regimului de internat.)

Intrare: intransigență
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • intransigență
  • intransigența
plural
genitiv-dativ singular
  • intransigențe
  • intransigenței
plural
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

intransigențăsubstantiv feminin

  • 1. Însușirea de a fi intransigent; atitudine intransigentă. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Partidul educă pe comuniști și pe toți oamenii muncii în spiritul intransigenței și fermității în lupta împotriva dușmanilor interni și externi. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2605. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.