15 definiții pentru iscusință

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ISCUSINȚĂ, iscusințe, s. f. Îndemânare, dibăcie, pricepere; p. ext. talent, artă. – Iscusi + suf. -ință.

ISCUSINȚĂ, iscusințe, s. f. Îndemânare, dibăcie, pricepere; p. ext. talent, artă. – Iscusi + suf. -ință.

iscusință sf [At: (a. 1785) GCR II, 144/19 / V: ins~, ~cos~, ~uși~ / Pl: ~țe, ~ți / E: iscusi + -ință] 1 Ușurință de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau înclinații Si: abilitate, dexteritate, dibăcie, (înv) iscusire (1), îndemânare, pricepere. 2 Agerime a minții Si: (înv) iscusire (2), inteligență, istețime. 3 (Pex) Capacitate de a-și ascunde adevăratele intenții (reprobabile) Si: (înv) iscusire (3), viclenie. 4 Talent. corectat(ă)

ISCUSINȚĂ, (rar) iscusințe și iscusinți, s. f. Îndemînare, dibăcie, abilitate, ingeniozitate, pricepere; p. ext. talent, meșteșug, artă. Era meșter în meseria de păsărar, avînd lațuri presărate cu iscusință. PAS, Z. I 209. Asupra cîrmuirei împărăției n-am nimic să-ți zic, fiindcă tu, cu iscusința ta, știu că ai s-o duci bine. ISPIRESCU, L. 41. Istoricii deosebitelor neamuri laudă talentele, iscusința, vitejia acestor căpitani mari. BĂLCESCU, O. I 24.

ISCUSINȚĂ ~e f. Calitatea de a fi iscusit; îndemânare; dibăcie; abilitate. /a iscusi + suf. ~ință

iscusință f. pricepere, agerime de minte.

iscusínță f., pl. e. Calitatea de a fi iscusit, pricepere, îndemănare.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

iscusință s. f., g.-d. art. iscusinței; pl. iscusințe

iscusință s. f., g.-d. art. iscusinței; pl. iscusințe

iscusință s. f., g.-d. art. iscusinței; pl. iscusințe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ISCUSINȚĂ s. 1. v. îndemânare. 2. v. ingeniozitate. 3. v. măiestrie. 4. v. inteligență.

ISCUSINȚĂ s. 1. abilitate, destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, isteție, istețime, îndemînare, pricepere, știință, talent, ușurință, (pop.) meșteșug, meșteșugire, (înv. și reg.) meșterie, (reg.) apucătură, pricepuție, (înv.) iscusire, marafet, practică. (Demonstra o mare ~ în mînuirea...) 2. ingeniozitate, inventivitate, subtilitate. (~ unui procedeu.) 3. artă, dibăcie, îndemînare, măiestrie, meșteșug, pricepere, știință, talent. (Obiect făcut cu multă ~.) 4. agerime, deșteptăciune, dibăcie, inteligență, istețime, îndemînare, pricepere. (~ unei persoane într-o împrejurare dată.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ISCUSINȚĂ. Subst. Iscusință, pricepere, destoinicie, vrednicie, istețime, îndemînare, abilitate, dexteritate, dibăcie, artă, măiestrie, meșteșug, meșterie (înv. și reg.), artizanat; inventivitate, ingeniozitate. Aptitudine, aplicație (fig.), înclinare (fig.), înclinație (fig.), aplecare (fig.), chemare (fig.), vocație, har, înzestrare (fig.), talent, geniu. Maistru, maestru, meșter, meșteraș (dim., rar), artizan, artist, magician (fig.). Adj. Iscusit, priceput, destoinic, vrednic, îndemînatic, isteț, abil, vîrlav (reg.), dibaci, măiestru, meșter, măiestrit, măiestreț (înv.), meșteșugos (înv. și pop.), meșteșugăreț (înv.), meșteșugit (fam.), artistic. Dotat, înzestrat (fig.), talentat. Vb. A fi iscusit, a (se) iscusi (înv.), a da dovadă de iscusință (de pricepere, de îndemînare), a se pricepe, a fi priceput, a se îndemîna (înv.), a dibăci (pop.); a avea mînă bună, a fi bun de mînă, a fi ușor de mînă, a fi îndemînatic, a avea mîini de aur. A avea talent (har), a avea stofă. A face cu îndemînare (cu artă), a măiestri (rar), a meșteri, a meșteșugi (fam.). V. artă, inteligență, meșteșug, talent.

Intrare: iscusință
iscusință1 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iscusință
  • iscusința
plural
  • iscusințe
  • iscusințele
genitiv-dativ singular
  • iscusințe
  • iscusinței
plural
  • iscusințe
  • iscusințelor
vocativ singular
plural
inscusință
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
iscosință
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
iscușință
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
iscusință2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iscusință
  • iscusința
plural
  • iscusinți
  • iscusințile
genitiv-dativ singular
  • iscusinți
  • iscusinții
plural
  • iscusinți
  • iscusinților
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

iscusință, iscusințesubstantiv feminin

  • 1. Abilitate, dibăcie, ingeniozitate, pricepere, îndemânare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Era meșter în meseria de păsărar, avînd lațuri presărate cu iscusință. PAS, Z. I 209. DLRLC
    • format_quote Asupra cîrmuirei împărăției n-am nimic să-ți zic, fiindcă tu, cu iscusința ta, știu că ai s-o duci bine. ISPIRESCU, L. 41. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Artă, meșteșug, talent. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Istoricii deosebitelor neamuri laudă talentele, iscusința, vitejia acestor căpitani mari. BĂLCESCU, O. I 24. DLRLC
etimologie:
  • Iscusi + sufix -ință. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.