20 de definiții pentru jargon

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

JARGON, jargoane, s. n. 1. Limbaj specific anumitor categorii sociale, care reflectă dorința celor ce-l vorbesc de a se distinge de masa mare a vorbitorilor și care se caracterizează prin abundența cuvintelor și expresiilor pretențioase, de obicei împrumutate din alte limbi. 2. (înv., azi impr.) Dialect, grai. – Din fr. jargon.

jargon sn[1] [At: NEGRUZZI, S. I, 16 / V: (înv) gia~ / Pl: ~oane, (înv) ~uri / E: fr jargon] 1 Limbaj specific anumitor categorii sociale prin care acestea se disting de masa mare a vorbitorilor, caracterizat prin abundența cuvintelor și a expresiilor specializate sau pretențioase, de obicei împrumutate din alte limbi. 2 (Înv; imp) Dialect. 3 (Înv; imp) Grai. 4 (Înv) Limbă idiș a evreilor din România. modificată

  1. smsn Ladislau Strifler

JARGON, jargoane, s. n. 1. Limbaj specific anumitor categorii sociale, profesionale etc., care reflectă fie dorința celor ce-l vorbesc de a se distinge de masa mare a vorbitorilor, fie tendința de a folosi termeni specifici profesiunilor respective și care se caracterizează prin abundența cuvintelor și expresiilor pretențioase, de obicei împrumutate din alte limbi, sau a celor de îngustă specialitate. 2. (Înv., azi impr.) Dialect, grai. – Din fr. jargon.

JARGON, jargoane, s. n. 1. Limbaj specific anumitor categorii sociale, care reflectă dorința celor ce-l vorbesc de a se distinge de masa mare a vorbitorilor și care se caracterizează prin abundența cuvintelor și expresiilor pretențioase, de obicei împrumutate din alte limbi. 2. (Înv., azi impr.) Dialect, grai. – Din fr. jargon.

JARGON, jargoane, s. n. Ramificație a limbii comune, folosită de aristocrație și de vîrfurile burgheziei, avînd o sferă de circulație îngustă, și menită să dispară, fiind lipsită de fond principal de cuvinte și de structură gramaticală proprii. Dialectele și jargoanele reprezintă ramificații ale limbii naționale a întregului popor, sînt lipsite de orice independență lingvistică și sînt sortite să vegeteze. STALIN, PROBL. LINGV. 13. Astăzi, cuvintele de jargon încep să fie părăsite. GRAUR, F. L. 156.

JARGON s.n. Limbaj specific anumitor categorii sociale, profesiuni etc., cu o sferă de circulație îngustă, care are fond principal de cuvinte și o structură gramaticală proprie. [< fr. jargon].

JARGON s. n. limbaj specific anumitor categorii sociale sau profesionale, cu o sferă de circulație restrânsă, care are fond principal de cuvinte și o structură gramaticală proprie. (< fr. jargon)

JARGON ~oane n. Limbaj particular al unui grup social sau profesional, caracterizat printr-o gramatică proprie și prin cuvinte codificate, convenționale. ~onul hoților. /

jargon n. 1. limbă stricată; 2. limbă particulară ce adoptă unele clase de oameni.

* jargón n., pl. oane (fr. jargon). Limbă stricată: jargonu jidănesc. Limbă străină pe care n’o înțelegĭ. Limbă specială (păsărească) întrebuĭnțată de diferite categoriĭ de oamenĭ: jargonu hoților (argot).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

JARGON s. (LINGV.) (înv.) gerg.

jargon s.n. (lingv.) 1 <înv.> gerg. Jargonul este un limbaj specific anumitor categorii sociale, profesionale etc., cu un fond de cuvinte particulare, de circulație restrânsă. 2 (înv.) v. Grai. Idiom.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

JARGON s. f. (< fr. jargon): limbaj specific categoriilor sociale înstărite și unor profesiuni (de medic, de avocat etc.). Are o sferă de circulație îngustă, nu dispune de un fond principal de cuvinte și de o structură gramaticală proprie, ci de un număr redus de cuvinte și expresii pretențioase de origine străină (foarte apropiate de etimoanele din limbile de la care au fost împrumutate și neasimilate de limba uzuală). Elementele de j. sunt folosite și de alte categorii sociale din dorința acestora de a se diferenția de masa mare a vorbitorilor. Ele sunt însă nerecomandabile, din moment ce în limbă există destule sinonime – moștenite sau împrumutate – folosite de toți vorbitorii. În limba română au existat mai ales elemente de j. grecizant și franțuzit. Azi mai persistă încă în vorbirea unora elemente de j. franțuzit. Iată câteva exemple din cele care s-au folosit sau se mai folosesc: animă „suflet” (cf. lat. anima), columbă „porumbiță” (cf. fr. colombe), demoazelă „domnișoară” (cf. fr. demoiselle), bonjur „bună ziua” (cf. fr. bonjour), bonsoar „bună seara” (cf. fr. bonsoir), mersi „mulțumesc” (cf. fr. merci), monsiu, monsio, musiu „domnule” (cf. fr. monsieur), orvuar „la revedere” (cf. fr. au revoir), rezon „dreptate” (cf. fr. raison), suarea „serată” (după fr. soirée), șarmant „fermecător” (cf. fr. charmant), tujur „totdeauna” (cf. fr. toujours), ui „da” (cf. fr. oui) etc. Trebuie spus că, dacă unii termeni cu această valoare nu se mai folosesc azi (animă, demoazelă, musiu, rezon, suarea), câțiva ironizați de Caragiale încă din secolul trecut, alții, în schimb, continuă să circule tot ca elemente de j. (orvuar, tujur) sau fără această caracteristică lexicală (mersi, șarmant). Cât despre elementele de j. italo-român, create de Heliade în epoca sa, nici unul n-a fost acceptat de limbă: amată („iubită”), angel („înger”), batellă („corabie”), bellă („frumoasă”), belețe („frumusețe”), solemnel „solemn”. Chiar popol („popor”), care a avut o viață mai lungă, a fost înlocuit de forma popor.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a arunca jargoane expr. (deț.) 1. a încerca să convingă pe cineva. 2. a minți

jargoane de popă de țară expr. povestiri sau întâmplări știute de toată lumea.

Intrare: jargon
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jargon
  • jargonul
  • jargonu‑
plural
  • jargoane
  • jargoanele
genitiv-dativ singular
  • jargon
  • jargonului
plural
  • jargoane
  • jargoanelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N11)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • giargon
  • giargonul
plural
  • giargoane
  • giargoanele
genitiv-dativ singular
  • giargon
  • giargonului
plural
  • giargoane
  • giargoanelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

jargon, jargoanesubstantiv neutru

  • 1. Limbaj specific anumitor categorii sociale, care reflectă dorința celor ce-l vorbesc de a se distinge de masa mare a vorbitorilor și care se caracterizează prin abundența cuvintelor și expresiilor pretențioase, de obicei împrumutate din alte limbi. DEX '09 MDA2 DN
    sinonime: gerg
    • format_quote Dialectele și jargoanele reprezintă ramificații ale limbii naționale a întregului popor, sînt lipsite de orice independență lingvistică și sînt sortite să vegeteze. STALIN, PROBL. LINGV. 13. DLRLC
    • format_quote Astăzi, cuvintele de jargon încep să fie părăsite. GRAUR, F. L. 156. DLRLC
    • format_quote Jargonul hoților. NODEX
    • diferențiere Ramificație a limbii comune, folosită de aristocrație și de vârfurile burgheziei, având o sferă de circulație îngustă, și menită să dispară, fiind lipsită de fond principal de cuvinte și de structură gramaticală proprii. DLRLC
  • 2. învechit impropriu Dialect, grai. DEX '09 MDA2 DEX '98
  • 3. învechit Limbă idiș a evreilor din România. MDA2
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.