26 de definiții pentru judeca

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

JUDECA, judec, vb. I. 1. Tranz. A-și forma o opinie despre cineva sau ceva, examinând argumentele, luând în considerare împrejurările, urmările etc.; a discerne, a chibzui. 2. Tranz. A aprecia, a prețui, a califica. ♦ A considera, a socoti drept... 3. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) critica, a (se) condamna, a (se) mustra. 4. Tranz. A examina o cauză sau o persoană în calitate de judecător și a da o hotărâre judiciară; p. ext. a hotărî, a decide ca arbitru, a soluționa un litigiu. ◊ Lucru judecat = caz asupra căruia s-a dat o hotărâre judiciară definitivă. ♦ Refl. recipr. A fi în proces, în litigiu cu cineva. – Lat. judicare.

JUDECA, judec, vb. I. 1. Tranz. A-și forma o opinie despre cineva sau ceva, examinând argumentele, luând în considerare împrejurările, urmările etc.; a discerne, a chibzui. 2. Tranz. A aprecia, a prețui, a califica. ♦ A considera, a socoti drept... 3. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) critica, a (se) condamna, a (se) mustra. 4. Tranz. A examina o cauză sau o persoană în calitate de judecător și a da o hotărâre judiciară; p. ext. a hotărî, a decide ca arbitru, a soluționa un litigiu. ◊ Lucru judecat = caz asupra căruia s-a dat o hotărâre judiciară definitivă. ♦ Refl. recipr. A fi în proces, în litigiu cu cineva. – Lat. judicare.

judeca [At: PSALT. SCH. 98/13 / V: ~dica / Pzi: judec / E: ml judico, -are] 1 vt A examina o cauză sau o persoană în calitate de judecător și da o hotărâre judiciară. 2 vt (Pex) A soluționa un litigiu. 3 vt (Spc; d. Dumnezeu) A decide cine va intra în Rai și cine în Iad. 4-5 vti A (se) pronunța în calitate de judecător sau arbitru. 6 vt A condamna pe cineva. 7 vrr A fi în proces cu cineva. 8 vt A fi starostele unei cete de colindători. 9-10 vti A-și forma o opinie despre cineva sau ceva, examinând argumentele, luând în considerare împrejurările, urmările etc. Si: a chibzui, a discerne. 11-12 vtr A-și face socoteala. 13 vi A ține seama. 14-15 vir A-și da seama de ceva. 16 vt A considera drept. 17-18 vti A (se) ajunge la concluzia că... 19 vi A hotărî. 20-21 vti A-și forma o părere despre cineva sau ceva Si: a aprecia. 22 vt A califica. 23 vt (Îe) A ~ pe alții după sine A-i considera pe alții în funcție de propriul caracter. 24 vt (Îe) A ~ bine despre sine A avea o părere bună despre propria persoană. 25-26 vti A-și exprima o opinie despre ceva. 27 vt (Fig) A cenzura. 28 vt A critica ceva. 29 vr A avea o părere proastă despre ceva sau despre sine. 30-31 vtr A (se) condamna. 32 vi A gândi într-un anume fel. 33 vt A trage la răspundere pe cineva. 34 vt (Pex) A certa. 35 vt (Înv) A-i trage cuiva o bătaie. 36 vt (Trs) A conține.

JUDECA, judec, vb. I. Tranz. 1. A-și forma o judecată despre cineva sau ceva, cumpănind motivele, cîntărind argumentele, ținînd seamă de împrejurări sau de urmări; a socoti, a gîndi, a reflecta, a chibzui. Îl judecam drept un om cu totul deosebit. SADOVEANU, E. 101. Căuta să judece lucrurile de-a fir-a-păr. CREANGĂ, P. 223. Trebuie să ne împuternicim și să judecăm care sînt datoriile unui bun patriot. GOLESCU, Î. 108. ◊ Absol. Așa se poate înșela omul de multe ori... dacă nu știe a judeca bine. CREANGĂ, A. 61. ◊ Refl. (Rar) Tot m-am judecat cu mine: Să dau bradului mai bine, Ori iubitei Crezămînt? COȘBUC, P. I 203. 2. A-și forma o părere, o judecată despre valoarea cuiva sau a ceva; a aprecia, a prețui, a califica. Tu să nu mă judeci după aparență. C. PETRESCU, C. V. 108. Ah! am strigat luînd un aer cît am putut mai melodramatic, poți a mă judeca acest fel? NEGRUZZI, S. I 49. Dar cînd avu toporul o coadă de lemn tare, Puteți judeca singuri ce tristă întîmplare. ALEXANDRESCU, P. 131. ♦ A considera, a socoti drept... Spune că mă iubește ca și cum m-ar întreba ce mai fac: veselă, zburdatecă, judecînd amorul o trecere de vreme. NEGRUZZI, S. I 55. 3. A trage la răspundere, a mustra, a muștrului, a cere socoteală în mod aspru; a critica, a condamna, a dojeni. Și cînd să-l judeci, întreabă-te cu ce l-ai ajutat să nu greșească. DAVIDOGLU, M. 63. La fîntîna cea de piatră Judecă-un fecior pe-o fată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 415. ◊ Refl. Spectator rece, obosit, mă judec azi ca pe-un străin. BART, E. 230. Mă judec și mă frămînt, Ca frunza galbenă-n vînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 189. 4. A cerceta pe cineva în calitate de judecător și a da o hotărîre judecătorească ca urmare a acelei cercetări. (Cu pronunțare regională) Frunză verde de negară, Pe Bujor mi-l giudecară. ALECSANDRI, P. P. 157. ◊ (Complementul indică însăși cauza în discuție) Judecă judecătorul procese. STANCU, D. 257. ◊ Lucru judecat = caz, afacere asupra căreia justiția a dat o hotărîre definitivă care nu poate fi atacată (existînd prezumția că o hotărîre nu poate exprima decît adevărul). Autoritatea lucrului judecat.Refl. A apărea în fața instanței judecătorești ca parte, a fi în proces cu cineva. Va trebui... să mă judec cu mama ta, cu rudele tale. CAMIL PETRESCU, U. N. 209. Haide să ne judecăm, și cum a zice judecata, așa să rămîie. CREANGĂ, A. 135.

A JUDECA judec 1. tranz. 1) (cauze, conflicte, procese, persoane) A supune unei decizii judiciare. 2) (persoane) A caracteriza într-un anumit fel, analizând argumentele, circumstanțele și eventualele defecte. 3) A examina calitativ și cantitativ pentru a stabili valoarea; a aprecia; a prețui; a estima; a evalua. ~ lucrurile după aparențe. 4) A fi de părere; a găsi de cuviință; a gândi; a crede; a socoti; a considera. 5) A face să se judece. 2. intranz. A poseda facultatea de a gândi logic; a raționa. /<lat. judicare

A SE JUDECA mă judec intranz. 1) A fi în proces judiciar (unul cu altul). 2) A face schimb reciproc de vorbe de ocară. /<lat. judicare

judecà v. a decide în calitatea de judecător: a judeca o desbatere; 2. a decide ca arbitru: a judeca un diferend; 3. a-și da părerea despre ceva: a judeca faptele cuiva; 4. a avea o părere despre ceva, a-și închipui: judecă și tu; 5. fam. a mustra aspru: l’am cam judecat; 6. a avea proces: a se judeca cu cineva. [Lat. JUDICARE].

AB UNO DISCE OMNES (lat.) (Virgil, Eneida) = După unul poți judeca pe toți.

COGITO, ERGO SUM (lat.) (Descartes) = Judec, deci exist.

PĂCALĂ JUDECĂ PE TÎNDALĂ – Un prost pe altul de seama lui.

2) júdec, a -á v. tr. (lat. jŭdico, -áre, it. giudicare, pv. jutgar, cat. jutjar, fr. juger, sp. juzgar, pg. julgar). Decid în calitate de judecător saŭ arbitru: a judeca un proces, o neînțelegere. Spun judecății și achit orĭ condamn: a judeca un acuzat. Apreciez, îmĭ daŭ părerea despre: a judeca faptele cuĭva; judecă și tu purtarea luĭ! Mustru: stăpînu o judecă pe slugă. V. refl. Port judecată, duc proces contra cuĭva: m’am judecat cu el anĭ întregĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

judeca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. judec, 2 sg. judeci, 3 judecă; conj. prez. 1 sg. să judec, 3 să judece

judeca (a ~) vb., ind. prez. 3 judecă

judeca vb., ind. prez. 1 sg. judec, 3 sg. și pl. judecă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

JUDECA vb. 1. v. chibzui. 2. a chibzui, a (se) gândi, a socoti, (înv. și reg.) a sămălui, (fig.) a cântări, cumpăni, a drămui. (Să ~ cum e mai bine.) 3. v. considera. 4. (JUR.) (înv. și reg.) a se pârî, a se pricinui, (reg.) a se pricini, (înv.) a se prici, a se prigoni. (S-au ~ pentru o succesiune.)

JUDECA vb. v. comanda, condamna, decide, dispune, fixa, hotărî, ordona, osândi, pedepsi, porunci, stabili, statornici.

judeca vb. I. I 1 intr. (despre oameni) a chibzui, a cugeta, a gândi, a medita, a raționa1, a răzgândi, a reflecta, a contempla, <înv.> a asimți, a se loghici, a mândri, a meditarisi, a se pogodi, a rezona, a rezonirui, a semui2, a vorbi. Trebuie să judece înainte de a lua o hotărâre importantă. 2 tr. a chibzui, a gândi, a socoti, <înv. și reg.> a sămălui, <înv.> a sămășlui, a cântări, a cumpăni, a drămui. A judecat toate variantele de proiect. 3 tr. a aprecia, a chibzui, a considera, a crede, a găsi, a gândi, a înțelege, a opina, a pricepe, a socoti, a susține, <pop.> a chiti1, a cugeta, <fam.> a vorbi, a zice, <înv.> a cunoaște, a digna, a număra1. A judecat că nu este pregătit pentru examen. 4 tr. (compl. indică oameni) a admonesta, a certa, a dăscăli, a dojeni, a moraliza, a mustra, a rușina, <înv. și pop.> a obrăzi, <pop. și fam.> a beșteli, a muștrului, a ocărî, a sudui, <pop.> a probozi, a sfădi, a surchidi, a tolocăni, <fam.> a bodogăni, a socri, a șmotri, <înv. și reg.> a înfrunta, a ofârli, a oropsi, a probăzui, a stropoli1, a toi3, <reg.> a așculi, a bănui, a carvosi, a cârti, a docăni, a hui, a libăzi, a mogorogi, a moronci, a otrăți, a tătărî, a târfăi, a vrevi, <înv.> a obidi, a observa, a preobrăzi, a prihăni, a prociti, a vădi, <latin.; înv.> a reprehenda, <fran.; înv.> a reprimanda, <fig.; pop. și fam.> a bălăcări, a buzdugăni, <fig.; fam.> a freca, a perdăfui, a răfui, a săpuni, a scutura, <fig.; reg.> a cățănăi, a dărăci, a puțui, a spumui, a tigheli, <arg.> a flitui. L-a judecat pentru că a lipsit de la școală. 5 tr. (compl. indică oameni sau fapte, acțiuni, atitudini ale lor) a critica, <pop.> a cârti, <fig.> a ataca, <fig.; fam.> a prelucra, a scutura. Duce o polemică susținută cu cei care i-au judecat competența în domeniu. 6 tr. (înv.) v. Comanda. Decide. Dispune. Fixa. Hotărî. Ordona. Porunci. Stabili. Statornici. II (jur.) 1 refl. (recipr.) (despre oameni) <înv. și reg.> a se pârî, a se pricinui, <înv.> a se percăi, a se prici3, a se pricini, a se prigoni. Cei doi frați s-au judecat pentru o moștenire. 2 tr. (înv. și reg.; compl. indică oameni) v. Condamna. Pedepsi.

judeca vb. v. COMANDA. CONDAMNA. DECIDE. DISPUNE. FIXA. HOTĂRÎ. ORDONA. OSÎNDI. PEDEPSI. PORUNCI. STABILI. STATORNICI.

JUDECA vb. 1. a chibzui, a cugeta, a gîndi, a medita, a raționa, a reflecta, (înv.) a meditarisi, a mîndri, a rezona, a semui. (Vrea să ~ în liniște.) 2. a chibzui, a (se) gîndi, a socoti, (înv. și reg.) a sămălui, (fig.) a cîntări, a cumpăni, a drămui. (Să ~ cum e mai bine.) 3. a aprecia, a chibzui, a considera, a crede, a găsi, a gîndi, a opina, a socoti, (pop.) a chiti, a cugeta, (înv.) a cunoaște, a număra. (Eu ~ că așa trebuie să procedăm.) 4. (JUR.) (înv. și reg.) a se pîrî, a se pricinui, (reg.) a se pricini, (înv.) a se prici, a se prigoni. (S-au ~ pentru o succesiune.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

judeca (judec, judecat), vb.1. A examina o cauză, a da sentința într-o cauză. – 2. (Înv.) A condamna, a da o sentință. – 3. A guverna, a cîrmui, a conduce. – 4. A-și forma o opinie, a chibzui. – 5. A examina, a cerceta. – 6. A aprecia, a valora, a cîntări. – 7. A exprima o părere, a critica, a dojeni, a condamna. – Var. (Mold.) giudeca. Mr. giudic, giudicare, megl. judic, istr. judec. Lat. iūdĭcāre (Pușcariu 914; Candrea-Dens., 910; REW 4600; DAR), cf. alb. džukoń (Philippide, II, 645), it. giudicare, prov. jutgar, fr. juger, sp. juzgar, port. julgar. Der. judecată, s. f. (înv., sentință, hotărîre judecătorească; justiție, rațiune, bun simț; proces), care ar putea de asemenea să fie reprezentant al lat. (res)iūdicāta (după Candrea-Dens., 911 și DAR, de la pl. de la iūdicātum); judecător, s. m. (funcționar de stat care soluționează procesele, magistrat; arbitru), de la judeca cu suf. -tor; judecătoare, s. f. (tribunal, judecătorie), cu suf. -toare (după DAR, din lat. iūdicatōria sedes); judecătorie, s. f. (tribunal; profesiunea de judecător); judecătoreasă, s. f. (soție de judecător); judecătoresc, adj. (judicial); desjudeca, vb. (înv., a hotărî, a da o sentință); răsjudeca, vb. (a-și schimba prima hotărîre, a-și schimba părerea; a da din nou o sentință); prejudecată, s. f., pe baza fr. préjugé; prejudeca, vb., pe baza fr. préjuger; prejudeț, s. n. (înv., prejudecată) pe baza lat. praeiudicium; prejudiciu (var. prejudițiu), s. n. (prejudecată; pagubă, daună, extorsiune), dublet al cuvîntului anterior, prin intermediul fr. préjudice; prejudicia, vb., din fr. préjudicier.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ET NUNC... ERUDIMINI, QUI IUDICATIS TERRAM (lat.) și acum... luați aminte voi, cei ce judecați Pământul – Psalmii, 2, 10. O mare răspundere apasă pe umerii celor chemați să hotărască destinele semenilor.

NAIVITÄT IST EIN BETRAGEN, WO MAN NICHT ACHT DARAUF HAT, OB MAN VON ANDEREN BEURTEILWIRD (germ.) naivitatea este o purtare prin care nu bagi de seamă că vei fi judecat de alții – Kant, „Menschenkunde”.

Ab uno disce omnes (lat. "După unul îi poți judeca pe toți ) – Vergiliu, Eneida II, 65. Vorbind despre grecii care s-au introdus în Troia prin faimosul vicleșug al calului de lemn, poetul subliniază perfidia grecului captiv Sinon care i-a convins pe troieni să primească în cetate calul, obiectul pierzaniei lor, susținînd că era o ofrandă adusă zeilor. Cu alte cuvinte: cum era acel om prefăcut, erau toți! Devenite cu timpul o expresie curentă, vorbele lui Vergiliu sînt folosite mai ales în sens nefavorabil. Referindu-ne la un grup de oameni deopotrivă de neserioși, sau vicleni, sau cu alte trăsături negative, putem spune: Ab uno disce omnes. LIT.

II ne faut point juger des gens sur l’apparence (fr. „Nu trebuie să judeci oamenii după aparență”) – așa începe fabula Țăranul de la Dunăre de La Fontaine (cartea XI, fab. 7). E vorba de un om simplu, de pe malul Dunării, un om cu înfățișare sălbatică de urs. Revoltat impotriva cotropitorilor romani care au ocupat și prădat plaiurile germanice, el rostește un discurs furibund, demn de un mare orator. Cine ar fi putut bănui că într-un asemenea țăran incult se ascunde atîta elocință, atîta bun simț, în stare să ofere un model de cuvîntare? Concluzia: aparențele sînt înșelătoare, să nu judecăm omul după aspectul său exterior. LIT.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a judeca la rece expr. a analiza, a chibzui, a cumpăni cu atenție, fără prejudecăți sau patimă.

a ședea strâmb și a judeca drept expr. a recunoaște adevărul, a discuta cu franchețe.

Intrare: judeca
verb (VT14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • judeca
  • judecare
  • judecat
  • judecatu‑
  • judecând
  • judecându‑
singular plural
  • judecă
  • judecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • judec
(să)
  • judec
  • judecam
  • judecai
  • judecasem
a II-a (tu)
  • judeci
(să)
  • judeci
  • judecai
  • judecași
  • judecaseși
a III-a (el, ea)
  • judecă
(să)
  • judece
  • judeca
  • judecă
  • judecase
plural I (noi)
  • judecăm
(să)
  • judecăm
  • judecam
  • judecarăm
  • judecaserăm
  • judecasem
a II-a (voi)
  • judecați
(să)
  • judecați
  • judecați
  • judecarăți
  • judecaserăți
  • judecaseți
a III-a (ei, ele)
  • judecă
(să)
  • judece
  • judecau
  • judeca
  • judecaseră
verb (VT14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • judica
  • judicare
  • judicat
  • judicatu‑
  • judicând
  • judicându‑
singular plural
  • judică
  • judicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • judic
(să)
  • judic
  • judicam
  • judicai
  • judicasem
a II-a (tu)
  • judici
(să)
  • judici
  • judicai
  • judicași
  • judicaseși
a III-a (el, ea)
  • judică
(să)
  • judice
  • judica
  • judică
  • judicase
plural I (noi)
  • judicăm
(să)
  • judicăm
  • judicam
  • judicarăm
  • judicaserăm
  • judicasem
a II-a (voi)
  • judicați
(să)
  • judicați
  • judicați
  • judicarăți
  • judicaserăți
  • judicaseți
a III-a (ei, ele)
  • judică
(să)
  • judice
  • judicau
  • judica
  • judicaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

judeca, judecverb

  • 1. tranzitiv A-și forma o opinie despre cineva sau ceva, examinând argumentele, luând în considerare împrejurările, urmările etc. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Îl judecam drept un om cu totul deosebit. SADOVEANU, E. 101. DLRLC
    • format_quote Căuta să judece lucrurile de-a fir-a-păr. CREANGĂ, P. 223. DLRLC
    • format_quote Trebuie să ne împuternicim și să judecăm care sînt datoriile unui bun patriot. GOLESCU, Î. 108. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Așa se poate înșela omul de multe ori... dacă nu știe a judeca bine. CREANGĂ, A. 61. DLRLC
    • format_quote reflexiv rar Tot m-am judecat cu mine: Să dau bradului mai bine, Ori iubitei Crezămînt? COȘBUC, P. I 203. DLRLC
  • 2. tranzitiv A-și forma o părere, o judecată despre valoarea cuiva sau a ceva. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Tu să nu mă judeci după aparență. C. PETRESCU, C. V. 108. DLRLC
    • format_quote Ah! am strigat luînd un aer cît am putut mai melodramatic, poți a mă judeca acest fel? NEGRUZZI, S. I 49. DLRLC
    • format_quote Dar cînd avu toporul o coadă de lemn tare, Puteți judeca singuri ce tristă întîmplare. ALEXANDRESCU, P. 131. DLRLC
    • 2.1. A socoti drept... DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
      sinonime: considera
      • format_quote Spune că mă iubește ca și cum m-ar întreba ce mai fac: veselă, zburdatecă, judecînd amorul o trecere de vreme. NEGRUZZI, S. I 55. DLRLC
    • 2.2. tranzitiv intranzitiv A (se) ajunge la concluzia că... MDA2
    • 2.3. intranzitiv Hotărî. MDA2
      sinonime: hotărî
    • 2.4. tranzitiv intranzitiv A-și exprima o opinie despre ceva. MDA2
    • 2.5. figurat Cenzura. MDA2
      sinonime: cenzura
    • chat_bubble A judeca pe alții după sine = a-i considera pe alții în funcție de propriul caracter. MDA2
    • chat_bubble A judeca bine despre sine = a avea o părere bună despre propria persoană. MDA2
  • 3. tranzitiv reflexiv reciproc A (se) critica, a (se) condamna, a (se) mustra. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Și cînd să-l judeci, întreabă-te cu ce l-ai ajutat să nu greșească. DAVIDOGLU, M. 63. DLRLC
    • format_quote La fîntîna cea de piatră Judecă-un fecior pe-o fată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 415. DLRLC
    • format_quote Spectator rece, obosit, mă judec azi ca pe-un străin. BART, E. 230. DLRLC
    • format_quote Mă judec și mă frămînt, Ca frunza galbenă-n vînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 189. DLRLC
    • 3.1. A avea o părere proastă despre ceva sau despre sine. MDA2
    • 3.2. A gândi într-un anume fel. MDA2
    • 3.3. A trage la răspundere pe cineva. MDA2
  • 4. tranzitiv A examina o cauză sau o persoană în calitate de judecător și a da o hotărâre judiciară. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    • format_quote cu pronunțare regională Frunză verde de negară, Pe Bujor mi-l giudecară. ALECSANDRI, P. P. 157. DLRLC
    • format_quote Judecă judecătorul procese. STANCU, D. 257. DLRLC
    • diferențiere A supune unei decizii judiciare. NODEX
    • 4.1. prin extensiune A decide ca arbitru, a soluționa un litigiu. DEX '09 MDA2 DEX '98
      sinonime: hotărî
    • 4.2. prin specializare (Despre Dumnezeu) A decide cine va intra în Rai și cine în Iad. MDA2
    • 4.3. tranzitiv intranzitiv A (se) pronunța în calitate de judecător sau arbitru. MDA2
    • 4.4. Lucru judecat = caz asupra căruia s-a dat o hotărâre judiciară definitivă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Autoritatea lucrului judecat. DLRLC
    • 4.5. reflexiv reciproc A fi în proces, în litigiu cu cineva. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC NODEX
      • format_quote Va trebui... să mă judec cu mama ta, cu rudele tale. CAMIL PETRESCU, U. N. 209. DLRLC
      • format_quote Haide să ne judecăm, și cum a zice judecata, așa să rămîie. CREANGĂ, A. 135. DLRLC
  • 5. tranzitiv A fi starostele unei cete de colindători. MDA2
  • 6. tranzitiv învechit A-i trage cuiva o bătaie. MDA2
  • 7. tranzitiv regional Conține. MDA2
    sinonime: conține
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.