JUPUIT², -Ă, jupuiți, -te, adj. (Despre piele) Luat, tras de pe corp; (despre oameni sau animale ori despre părți ale corpului) cu pielea luată; belit. ♦ Descuamat. ♦ Julit. ♦ (Despre arbori) Cojit. ♦ (Despre lucruri) Ros, uzat [Var.: (reg.) jupit, -ă adj.] – V. jupui.

jupuit², ~ă a [At: I. IONESCU, D. 479 / V: ~pit, ~poiat, ~poit,^[1] ~iat / Pl: ~iți, ~e / E: jupui] 1 (D. piele) Tras de pe corp. 2 (D. un animal) Cu pielea luată de pe corp Si: belit. 3 (D. piele) Cojit. 4 (Spc) Descuamat. 5 (D. arbori) Curățat de coajă. 6 (Fig; d. oameni) Jefuit. 7 (Trs) Lovit. 8 (D. pereți, tencuială) Coșcovit. 9 (Pex; d. haine) Deteriorat. 10 (Reg; d. cai) Bătrân și slab.

JUPUIT², -Ă, jupuiți, -te, adj. (Despre piele) Luat, tras de pe corp; (despre oameni sau animale ori despre părți ale corpului) cu pielea luată; belit. ♦ Descuamat. ♦ Julit. ♦ (Despre arbori) cojit. ♦ (despre lucruri) Ros, uzat. [Var.: (reg.) jupit, -ă, adj.] – V. jupui.

JUPUIT², -Ă, jupuiți, -te, adj. 1. (Despre piele) Luat, tras de pe corp; (despre oameni sau animale sau despre părți, ale corpului) cu pielea luată. [Epizootia] se poate propaga... prin resturile animalelor moarte, prin pielea lor jupuită proaspătă. I. IONESCU, D. 479. Ieși în urmă d-acei nerozi copii tras, Jupuit, ca vai de dînsul, la picioare, mîini și nas. PANNpann, N. H. 5. ◊ (Substantivat) Ce răscumpărare se poate da poporului... pentru jupuiții de vii și rupții în patru de cai. SADOVEANU, E. 55. ♦ Fig. (Neobișnuit) Fără pene, fără păr. La poalele lor cuibează vulturii cei falnici cu late pene negre, precum și cei suri al căror cioc ascuțit și aprig la pradă răsare hidos din ale lor grumazuri jupuite și golașe. ODOBESCU, S. III 16. 2. (Despre arbori) Cojit. Jupuiți de coajă, învălmășiți cu bolovanii care i-au zdrobit, brazii stau mărturie despre cumplita putere a Oltului. BOGZA, C. O. 99. ♦ (Despre tencuială, p. ext. despre pereți) Coșcovit. Atelier mic... cu pereți jupuiți și înnegriți. PAS, Z. I 304. ♦ Ros, uzat. Un vătăjel, c-o manta ferfenițită și cu un chipiu care nu mai avea nici o formă, încins c-un tesac cu teaca jupuită, aștepta liniștit la o parte. SADOVEANU, O. III 372. – Variante: jupoit, -ă (C. PETRESCU, Î. II 159), jupoiat, -ă (C. PETRESCU, C. V. 261, IBRĂILEANU, A. 71), jupuiat,-ă (C. PETRESCU, R. DR. 222) adj.

JUPIT, -Ă adj. v. jupuit².

jupit², ~ă a vz jupuit²

jupoiat, ~ă a vz jupuit²

jupuiat, ~ă a vz jupuit²

JUPIT, -Ă, jupiți, -te, adj. v. jupuit².

JUPIT, -Ă, jupiți, -te, adj. (Regional) Jupuit. Piele jupită. ▭ Iată-l colo jos lungit... Lîngă focul de nuiele Unde ard jupiți de pele Patru miei de la ispas. ALECSANDRI, P. II 105. ◊ (Substantivat; la vocativ, depreciativ, despre cai) Hi, hi, mînca-v-ar lupii... hi, jupitule! ALECSANDRI, T. 394.

JUPOIAT, -Ă adj. v. jupuit.

JUPOIT, -Ă adj. v. jupuit.

JUPUIAT, -Ă adj. v. jupuit.

jupuit adj. m., pl. jupuiți; f. sg. jupuită, pl. jupuite

JUPUIT adj. v. jecmănit, jefuit.

JUPUIT adj. 1. (pop.) belit. (Animal ~.) 2. v. julit. 3. v. descuamat. 4. v. descojit.

JUPUIT adj. 1. (pop.) belit. (Animal ~.) 2. julit, zdrelit. (Are degetul ~.) 3. cojit, descuamat. (Piele ~.) cojit, descojit. (Trunchi ~.)

jupit, -ă, jupiți, -te, adj. – (reg.) Acoperit cu jupi: „Casa era cu paie, că așe o fost pă atunci, era jupită cu jupi de secară” (Bilțiu, 2013: 109). – Din jupi „a acoperi cu jupi” (< jup „snop”).