11 definiții pentru juruință

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

JURUINȚĂ, juruințe, s. f. (Înv. și reg.) Făgăduială solemnă, jurământ. [Pl. și: juruinți] – Jurui1 + suf. -ință.

JURUINȚĂ, juruințe, s. f. (Înv. și reg.) Făgăduială solemnă, jurământ. [Pl. și: juruinți] – Jurui1 + suf. -ință.

juruință sf [At: LET. I, 158/15 / Pl: ~țe, ~ți / E: jurui1 + -ință] (Îrg) 1 Legământ față de Dumnezeu. 2 Promisiune solemnă. 3 Făgăduială cu jurământ (5).

JURUINȚĂ, juruințe și juruinți, s. f. (Învechit) Făgăduială solemnă; jurămînt. Ai ademenit-o cu juruinți mincinoase. NEGRUZZI, S. I 19.

JURUINȚĂ s.f. (Mold.) Făgăduință. A: Giuruințe cari le-au giuruit Dumnezău. VARLAAM. Ai trimis . . . giuruința ta pre șe[r]bii tăi, pre părinții noștri. DM, 34r. Acestea sînt giuruințele filozofilor. E 1779, 13v; cf. URECHE; PRAV.; CANTEMIR, HR. // C: Giuruința lui Pavel Apostol. C 1737, 19r. Etimologie: jurui + suf. -ință. Vezi și jurui, juruire, juruit, juruită. Cf. f ă g a d ă, f ă g ă d a ș, f ă g ă d u i a l ă, j u r u i r e, j u r u i t ă.

juruínță f., pl. e. Promisiune solemnă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

juruință (înv., reg.) s. f., g.-d. art. juruinței; pl. juruințe

juruință (înv., reg.) s. f., g.-d. art. juruinței; pl. juruințe

juruință s. f., g.-d. art. juruinței; pl. juruințe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

JURUINȚĂ s. v. angajament, asigurare, cuvânt, fagăduială, făgăduință, jurământ, legământ, promisiune, vorbă.

juruință s. v. ANGAJAMENT. ASIGURARE. CUVÎNT. FĂGĂDUIALĂ. FĂGĂDUINȚĂ. JURĂMÎNT. LEGĂMÎNT. PROMISIUNE. VORBĂ.

Intrare: juruință
juruință1 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • juruință
  • juruința
plural
  • juruințe
  • juruințele
genitiv-dativ singular
  • juruințe
  • juruinței
plural
  • juruințe
  • juruințelor
vocativ singular
plural
juruință2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • juruință
  • juruința
plural
  • juruinți
  • juruințile
genitiv-dativ singular
  • juruinți
  • juruinții
plural
  • juruinți
  • juruinților
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

juruință, juruințesubstantiv feminin

etimologie:
  • Jurui + sufix -ință. DEX '09 MDA2 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.