JUSTIFICAȚIE, justificații, s. f. (Rar) Justificare. [Var.: justificațiune s. f.] – Din fr. justification, lat. justificatio, -onis.

justificație sf [At: DA / V: ~țiune / Pl: ~ii / E: fr justification, lat justificatio, -onis] 1 (Înv) Justificare (7). 2 (Iuz) Apărare într-o judecată.

JUSTIFICAȚIE, justificații, s. f. Justificare. [Var.: justificațiune s. f.] – Din fr. justification, lat. justificatio, -onis.

JUSTIFICAȚIE s.f. v. justificațiune.

JUSTIFICAȚIE s. f. justificare. (< fr. justification, lat. iustificatio)

justificațiune sf vz justificație

JUSTIFICAȚIUNE s.f. Justificare. [Var. justificație s.f. / < fr. justification, lat. iustificatio].

* justificațiúne f. (lat. justificátio, -ónis). Acțiunea de a saŭ de a te justifica. Proba unuĭ lucru: justificațiunea unuĭ fapt. – Și -áție, dar maĭ ales -áre.

justificație (rar) (desp. -ți-e) s. f., art. justificația (desp. -ți-a), g.-d. art. justificației; pl. justificații, art. justificațiile (desp. -ți-i-)

justificație (rar) (-ți-e) s. f., art. justificația (-ți-a), g.-d. art. justificației; pl. justificații, art. justificațiile (-ți-i-)

justificație s. f., (sil. -ți-e), art. justificația (sil. -ți-a), g.-d. art. justificației; pl. justificații, art. justificațiile (sil. -ți-i-)^[1]

JUSTIFICAȚIE s. v. justificare.^[1]