21 de definiții pentru laringe

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LARINGE, laringe, s. n. (Anat.) Partea superioară a traheii, formată din mai multe cartilaje, în structura căreia intră și coardele vocale; beregată. – Din it. laringe. Cf. fr. larynx.

LARINGE, laringe, s. n. (Anat.) Partea superioară a traheii, formată din mai multe cartilaje, în structura căreia intră și coardele vocale; beregată. – Din it. laringe. Cf. fr. larynx.

laringe sn [At: CANTEMIR, IST. 160 / V: (înv) laring[1], ~nga, ~ngs, ~nx / Pl: ~ / E: lat larynx, it laringe] (Atm) Organ de forma unui tub, alcătuit din mai multe cartilaje articulate între ele, situat între trahee și baza limbii și care produce vocea cu ajutorul coardelor vocale.

  1. În original, fără accent. Am adăugat totuși un posibil accent — LauraGellner

LARINGE s. m. Partea superioară a traheii, formată din cartilaje, la capătul căreia sînt situate coardele vocale; (popular) gîtlej, beregată.

LARINGE s.n. Organ situat în partea superioară a traheii, unde se găsesc coardele vocale. [Pl. invar., var. larinx s.n. / < it. laringe, cf. fr., gr. larynx].

LARINGE s. n. partea superioară a traheii, organ al fonației. (< it. laringe)

LARINGE ~ n. Partea superioară a traheii unde se găsesc și coardele vocale. /<it. laringe

*larínge n., pl. tot așa, ca meninge și faringe (vgr. larygx, láryggos, m.). Anat. Organu esențial al vociĭ (gîtu, gîtleju), format din maĭ multe pĭese mobile unele peste altele, în partea de sus a traheiĭ artere: cea maĭ mică iritațiune a laringeluĭ provoacă tuse. – Și larinx, pl. urĭ.

laring[1] s vz laringe corectat(ă)

  1. În original, cuv. neaccentuat. Am adăugat totuși un posibil accent — LauraGellner

laringa[1] s vz laringe corectat(ă)

  1. În original, cuv. neaccentuat. Am adăugat totuși un posibil accent — LauraGellner

larinx n. organul vocii și al respirațiunii, constituit de partea superioară a traheei-artere.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

laringe s. n., art. laringele; pl. laringe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

LARINGE s. (ANAT.) (pop.) beregată, gâtlej, înghițitoare, (reg.) gâtiță.

LARINGE s. (ANAT.) (pop.) beregată, gîtlej, înghițitoare, (reg.) gîtiță.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

LARÍNGE (< it.) s. n. Organul esențial al fonației, care produce vocea cu ajutorul coardelor vocale. Reprezintă primul segment al căilor respiratorii, fiind un conduct aerian, interpus între faringe și trahee, în partea mediană și anterioară a gâtului, format din mai multe cartilaje articulate între ele și puse în mișcare de un aparat muscular complex. Orificiul superior al l., denumit glotă, este închis în momentul deglutiției de epiglotă. Sin. (pop.) beregată.

Intrare: laringe
substantiv neutru (N30)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • laringe
  • laringele
plural
  • laringe
  • laringele
genitiv-dativ singular
  • laringe
  • laringelui
plural
  • laringe
  • laringelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • larinx
  • larinxul
  • larinxu‑
plural
  • larinxuri
  • larinxurile
genitiv-dativ singular
  • larinx
  • larinxului
plural
  • larinxuri
  • larinxurilor
vocativ singular
plural
larings
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
laringa
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
prefix (I7-P)
  • laring
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

laringe, laringesubstantiv neutru

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.