17 definiții pentru leșui

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin.

LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin.

leșui3 vr [At: ALR II, 3391 / Pzi: ~esc / E: leșie + -ui] (Reg) A se spăla pe cap cu leșie (1).

leșui2 [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: ~esc / E: cf leșin] 1 vt (Reg) a provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. 2 vr (D. oameni) A se simți lipsit de putere. 3 vr (D. oameni) A avea o stare de slăbiciune Si: a se sfârși. 4 vt (Trs) A înfrunți (2). 5 vi (Îvr) A pălăvrăgi.

leșui1 [At: PSALT. SCH, 15 / Pzi: ~esc / E: mg lesnic] 1-2 vti (Îrg) A urmări sau a cerceta pe ascuns sau dintr-un loc ascuns, pentru a prinde, a ataca, a afla, a surprinde Si: a iscodi, a spiona. 3-4 vti (Îrg) A aștepta într-un loc ascuns producerea unui eveniment sau capturarea cuiva Si: a aleșui, a pândi. 5 vt (Reg) A ispiti.

LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A provoca sfîrșeală, slăbiciune, leșin la stomac. Unchiașul mîna, mîna, zor, zor, și calea nu se mai isprăvea, și foamea îl leșuia, și setea îl ardea. DELAVRANCEA, S. 251.

LEȘUI vb. (Mold., Ban., Trans, SV) A sta la pîndă. A: Pîndindu-l și leșuind la strîmtoare. DOSOFTEI, VS; cf. VARLAAM. C: Leșuiaște întru ascuns ca leul in sălașul său. PSALT. (1651). Împregiur mă leșuiesc. VCC, 36. .Léshuiesk. Insidior. AC, 350; cf. N. TEST. (1648), apud TEW, s.v. aleșui; SICRIUL DE AUR, apud TEW, s.v. aleșui; VISKI, apud TEW, s.v. aleșui; PSALTIRE SEC. XVII, apud. TEW, s.v. alesui; PS. SEC. XVIII, 132v. Etimologie: leș + suf. -ui. Vezi și aleș, aleșui, leașnic, leș, leșuitor, leșuitură. Cf. a l e ș u i.

leșuì v. 1. a-i veni cuiva slăbiciuni: mă leșuie la stomac; 2. fig. a desgusta. [De aceeaș origină cu leșina].

ALEȘUI vb. (Mold., Trans. SV) A pîndi; a sta la pîndă. A: Ea te-a aleșui la cap și tu o vei pîndi la călcîi. DP, 12r. Pre sărac să-l apuce aleșuiaște. CANTEMIR, DIVANUL, apud HEM. C: Aleșuindu-l și cercînd să vineaze ceva den gura lui. N TEST. (1648), s.v. leș. Pre omul bun alesujeste. VISKI, apud TEW; cf. N TEST. (1648), apud TEW; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW. Etimologie: pref. a- + leșui sau aleș + suf. -ui. Vezi și aleș, leașnic, leș, leșui, leșuitor, leșuitură. Cf. leșui.

leșíĭ, a leșiá v. tr. (var. din leșin și infl. de leșie). Nord. Mă leșie (la stomah), îmĭ vine leșin (la stomah), de foame. – În Olt. leșuĭesc: cînd vă e foame răŭ, să stațĭ pe loc, să nu umblațĭ, că maĭ răŭ vă leșuițĭ (NPl. Ceaur, 123).

1) leșuĭésc și aleșuĭésc v. tr. (ung. lesni. V. leș 2). Vechĭ. Pîndesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

leșui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiesc, 3 sg. leșuiește, imperf. 1 leșuiam; conj. prez. 1 sg. să leșuiesc, 3 să leșuiască

leșui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiesc, imperf. 3 sg. leșuia; conj. prez. 3 să leșuiască

leșuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiésc, imperf. 3 sg. leșuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. leșuiáscă

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

leșuí (leșuiésc, leșuít), vb. – A slăbi, a lua puterea, a rămîne fără putere. Sl. lišiti „a lipsi”, cf. lehăi.Der. leșuială, s. f. (slăbire, leșin); leșin, s. n. (slăbiciune, pierderea cunoștinței), probabil în loc de *leșin(i)e, cf. bg., rus. lišenie „pierdere, privare”; leșina, vb. (a pierde cunoștința; a pierde puterea), cf. sb. lješivati „a pierde puterea”; leșinat, adj. (slăbit, fără cunoștință; fad, searbăd); leșinătură, s. f. (slăbiciune; stîrpitură). Părerile variază destul cu privire la originea acestor cuvinte. După Cihac, II, 669, leșina (mr. lișinare) ar veni din gr. ỏλιγώνομαι, fiind un cuvînt identic cu a ligni. Pentru Philippide, Principii, 148 și Iordan, BF, IX, 153 este un der. din leș „cadavru”; după Tiktin, există o legătură între leșin și lehamite, care pare certă, însă nu pe calea indicată de el. În sfîrșit, după Candrea-Dens., 983; Pascu, I, 108; Densusianu, GS, II, 19; Rosetti, I, 168; Buescu, RPF, III, 356, e vorba de un reprezentant al lat. *laesionāre, din laesiōnem, greu de admis din punct de vedere semantic.

Intrare: leșui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • leșui
  • leșuire
  • leșuit
  • leșuitu‑
  • leșuind
  • leșuindu‑
singular plural
  • leșuiește
  • leșuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • leșuiesc
(să)
  • leșuiesc
  • leșuiam
  • leșuii
  • leșuisem
a II-a (tu)
  • leșuiești
(să)
  • leșuiești
  • leșuiai
  • leșuiși
  • leșuiseși
a III-a (el, ea)
  • leșuiește
(să)
  • leșuiască
  • leșuia
  • leșui
  • leșuise
plural I (noi)
  • leșuim
(să)
  • leșuim
  • leșuiam
  • leșuirăm
  • leșuiserăm
  • leșuisem
a II-a (voi)
  • leșuiți
(să)
  • leșuiți
  • leșuiați
  • leșuirăți
  • leșuiserăți
  • leșuiseți
a III-a (ei, ele)
  • leșuiesc
(să)
  • leșuiască
  • leșuiau
  • leșui
  • leșuiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • aleșui
  • aleșuire
  • aleșuit
  • aleșuitu‑
  • aleșuind
  • aleșuindu‑
singular plural
  • aleșuiește
  • aleșuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • aleșuiesc
(să)
  • aleșuiesc
  • aleșuiam
  • aleșuii
  • aleșuisem
a II-a (tu)
  • aleșuiești
(să)
  • aleșuiești
  • aleșuiai
  • aleșuiși
  • aleșuiseși
a III-a (el, ea)
  • aleșuiește
(să)
  • aleșuiască
  • aleșuia
  • aleșui
  • aleșuise
plural I (noi)
  • aleșuim
(să)
  • aleșuim
  • aleșuiam
  • aleșuirăm
  • aleșuiserăm
  • aleșuisem
a II-a (voi)
  • aleșuiți
(să)
  • aleșuiți
  • aleșuiați
  • aleșuirăți
  • aleșuiserăți
  • aleșuiseți
a III-a (ei, ele)
  • aleșuiesc
(să)
  • aleșuiască
  • aleșuiau
  • aleșui
  • aleșuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

leșui, leșuiescverb

  • 1. regional A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Unchiașul mîna, mîna, zor, zor, și calea nu se mai isprăvea, și foamea îl leșuia, și setea îl ardea. DELAVRANCEA, S. 251. DLRLC
etimologie:
  • cf. leșin DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.