LEGALIZARE, legalizări, s. f. Acțiunea de a legaliza și rezultatul ei. ♦ Atestare de către un notar public a autenticității semnăturii unui înscris sau a conformității unei copii, a unei traduceri etc. cu originalul. – V. legaliza.

legalizare sf [At: HELIADE, O. II, 301 / Pl: ~zări / E: legaliza] (Jur) 1 Confirmare a autenticității unor semnături, acte, documente, copii de către o autoritate publică. 2 Atestare a conformității unei copii, a unei traduceri etc. cu originalul de către o autoritate publică. 3 Autentificare. 4 Reglementare prin lege (38) a unui fapt, a unei situații. 5 Recunoaștere oficială a unui fapt, a unei situații etc. Si: oficializare.

LEGALIZARE, legalizări, s. f. Acțiunea de a legaliza și rezultatul ei. – V. legaliza.

LEGALIZARE s.f. Acțiunea de a legaliza și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Atestare de către notariatul de stat a autenticității semnăturii de pe un act sau a conformității unei copii, a unei traduceri cu originalul etc. [< legaliza].

LEGALIZARE s. f. acțiunea de a legaliza. ◊ (jur.) atestare de către notariatul de stat a autenticității semnăturii după un act sau a conformității unei copii, a unei traduceri, cu originalul. (< legaliza)

legalizare f. mărturisire prin care un funcționar public certifică autenticitatea unei semnături.

legalizare s. f., g.-d. art. legalizării; pl. legalizări

legalizare s. f., g.-d. art. legalizării; pl. legalizări

legalizare s. f., g.-d. art. legalizării; pl. legalizări

LEGALIZARE s. (JUR.) 1. autentificare, întărire. (~ unui act.) 2. v. reglementare. 3. consfințire, oficializare. (~ legăturii lor prin căsătorie.)

LEGALIZARE s. (JUR.) 1. autentificare, întărire. (~ unui act.) 2. legiferare, reglementare, (înv.) legiuire. (~ unei stări de lucruri.) 3. consfințire, oficializare. (~ legăturii lor prin căsătorie.)