LEGITIM, -Ă, legitimi, -e, adj. 1. Care este întemeiat pe lege, care se justifică prin lege, care este recunoscut conform unui drept. ◊ Legitimă apărare = situație a unei persoane care, pentru a înlătura un atac direct, injust și deosebit de grav, îndreptat împotriva sa, săvârșește o faptă prevăzută de legea penală, dar neconsiderată, în acest caz, infracțiune. ♦ (Despre căsătorii) Realizat cu îndeplinirea formelor legale; (despre soți) căsătoriți legal; (despre copii) născut din părinți căsătoriți sau recunoscut de tată. 2. Care este justificat, îndreptățit; just, echitabil. [Acc. și: legitim] – Din fr. légitime, lat. Iegitimus.

legitim, ~ă [At: HELIADE, O. I, 295 / A și: legitim / Pl: ~i, ~e / E: fr légitime, lat legitimus] 1 a Care se întemeiază pe lege (38). 2 a Care se justifică prin lege (38). 3 a Care corespunde condițiilor prevăzute de lege (38). 4 a Care este conform principiilor de drept. 5 a (Îs) ~ă apărare Situație în care o persoană comite un act de violență pedepsit de lege (38), dar justificat ca act de apărare împotriva unei agresiuni imediate și injuste. 6 a (D. căsătorie) Făcută cu îndeplinirea formelor legale. 7 a (D. soți) Căsătoriți legal (12). 8 a (D. copii) Născut din părinți căsătoriți Si: legal (13). 9 a (D. copii) Născut în afara căsătoriei, dar recunoscut de tată. 10 a Justificat. 11 a Îndreptățit. 12 a Echitabil. 13 sf (Îvr) Parte dintr-o moștenire cuvenită unui moștenitor.

LEGITIM, -Ă, legitimi, -e, adj. 1. Care este întemeiat pe lege, care se justifică prin lege. ◊ Legitimă apărare = situație în care cineva comite un act de violență pedepsit de lege, dar justificat ca un act de apărare împotriva unei agresiuni imediate și injuste. ♦ (Despre căsătorie) Făcut cu îndeplinirea formelor legale; (despre soți) căsătorit legal; (despre copii) născut din părinți căsătoriți sau recunoscut de tată. 2. Care este justificat, îndreptățit; just, echitabil. [Acc. și: legitim] – Din fr. légitime, lat. legitimus.

LEGITIM, -Ă, legitimi, -e, adj. 1. Conform, potrivit legilor în vigoare; legal. ◊ Legitimă apărare = stare în care cineva este apărat de răspundere în fața justiției pentru un act de violență săvîrșit împotriva unui atac imediat și injust. (În legislația anterioară celei socialiste) Copil legitim = copil născut din unirea soților prin căsătorie. 2. Just, drept; îndreptățit, justificat. Prezentarea cu regularitate a dărilor de seamă asigură comuniștilor condițiile necesare pentru participarea lor la munca de conducere, asigură exercitarea drepturilor lor legitime cu privire la controlul activității organelor de partid. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 10, 49. În lupta dîrză pentru apărarea păcii și a drepturilor sale legitime, tineretul lumii își strînge rîndurile sub steagul Federației Mondiale a Tineretului Democrat. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2615. – Pronunțat și: legitim.

LEGITIM, -Ă adj. 1. Legal. ◊ Legitimă apărare = situație în care se comite un act de violență justificat legal ca un act de apărare împotriva unei agresiuni imediate și injuste. 2. Just, drept; justificat, îndreptățit. [< fr. légitime, cf. lat. legitimus].

LEGITIM, -Ă adj. 1. întemeiat pe lege, care se justifică prin lege; legal. ♦ ~ă apărare = situație în care se comite un act de violență justificat legal, ca un act de apărare împotriva unei agresiuni imediate și injuste. 2. just, drept; justificat, îndreptățit. (< fr. légitime, lat. legitimus)

LEGITIM ~ă (~i, ~e) 1) Care este stabilit prin lege; fondat pe lege. Drept ~. Revendicare ~ă. ◊ ~ă apărare act de violență folosit în scop de apărare și justificat de lege, comis împotriva unei persoane care săvârșește un atac ilegal. 2) (despre căsătorie) Care este consfințit prin lege; încheiat, respectându-se prescripțiile legale. 3) (despre soți) Care este căsătorit legal. 4) (despre copii) Care este născut din părinți căsătoriți legal sau este recunoscut de tată. 5) Care este considerat ca fiind just; îndreptățit; justificat; motivat. /<fr. légitime, lat. legitimus

legitim a. 1. care e după lege: putere legitimă; copil legitim, născut în timpul căsătoriei; 2. conform justiției și rațiunii: reclamațiune legitimă.

*legítim, -ă adj. (lat. legitimus). Care are calitățile cerute de lege, bazat pe drept: drepturĭ legitime. Just, echitabil: cerere legitimă. Dinastie legitimă, care domnește pe baza dreptuluĭ de ereditate. Căsătorie legitimă, consacrată de lege. Copiĭ legitimĭ, născuțĭ din căsătorie legitimă. Dreptu de legitimă apărare, dreptu pe care legea-l recunoaște fie-căruĭa de a respinge pin forță o agresiune. Adv. În mod legitim. – Fals -tím (după fr.).

legitim adj. m., pl. legitimi; f. legitimă, pl. legitime

legitim adj. m., pl. legitimi; f. legitimă, pl. legitime

legitim adj. m., pl. legitimi; f. sg. legitimă, pl. legitime

legitim

legitim.

LEGITIM adj. 1. v. fundamentat. 2. v. îndreptățit.

LEGITIM adj. 1. fundamentat, îndreptățit, întemeiat, just, justificat, logic, motivat, serios, temeinic, (livr.) îndrituit, (fig.) binecuvîntat. (Un motiv ~.) 2. drept, îndreptățit, just. (O cerere ~.)

Legitim ≠ nelegitim