leșinat¹ [At: NEGRUZZI, S. II, 9 / Pl: ~uri / E: leșina] (Îvr) 1-2 smf^[1] Leșin (1-2). corectat(ă)

leșinat², ~ă a [At: DOSOFTEI, MOL. 75²/14 / Pl: ~ați, ~e / E: leșina] 1 Care și-a pierdut temporar cunoștința ca urmare a unei stări maladive, a unor eforturi fizice mari, a unei emoții puternice etc. 2 Care este lipsit de vlagă din cauza foamei, a setei etc. Si: extenuat, moleșit, sfârșit. 3 (Fig) Extrem de slab. 4 (Reg) Lacom. 5 (Mun; d. preparate culinare) Care are zahăr în exces.

LEȘINAT, -Ă, leșinați, -te, adj. (Despre ființe) 1. Căzut în leșin, în nesimțire de spaimă, de durere etc.) Dumitru Lie și Ispas, coborîți și ei la poruncă, ridicară pe brațe copila leșinată. SADOVEANU, O. VII 41. S-a-ntîmplat o nenorocire, își zise dînsa pe jumătate leșinată. SLAVICI, O. I 322. Într-un suflet alergă lupul și o dete [pe zîna Crăiasă] leșinată în brațele lui Făt-Frumos. ISPIRESCU, L. 78. 2. Slăbit peste măsură, cuprins de sfîrșeală, lipsit de vlagă, extenuat, moleșit (din cauza foamei, a setei, a oboselii, căldurii etc.). Luca moșneagu... mîna cum știe el; căci mîrțoagele lui de cai erau vlăguiți din cale-afară, și slabi și ogîrjiți ca niște mîți de cei leșinați. CREANGĂ, A. 123. Mie mi s-arată Cam de-o vită naltă, Naltă-ncornorată, C-a ieșit din baltă Mai mult leșinată. TEODORESCU, P. P. 259. ◊ Fig. (Despre glas) Mama i-a răspuns cu glasul leșinat. CARAGIALE, O. III 30.

LEȘINAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A LEȘINA. 2) fig. (despre voce) Care este foarte slab, abia auzit. /v. a leșina

leșinat a. 1. căzut în leșin; 2. fig. stors de puteri: leșinat de foame.

leșinát, -ă adj. Cuprins de leșin. Fig. Fără vigoare: un cal leșinat. Mîncare leșinată, care nu te satură, care e prea slabă, cum ar fi, de ex., o cĭorbă cu prea multă apă. Vorbă leșinată, vorbă de om fără vigoare.

LEȘINAT adj. (MED.) inconștient, (Transilv.) petrecut. (Om ~.)

LEȘINAT adj. v. hămesit, lihnit, sfârșit.

LEȘINAT adj. 1. (MED.) inconștient, (Transilv.) petrecut. (Om ~.) 2. sfîrșit. (~ de foame, de oboseală.)

leșinat adj. v. HĂMESIT. LIHNIT.