liman sn [At: N. COSTIN, L. 82 / Pl: ~uri și (rar) ~e / E: tc liman] 1 (Înv) Port. 2 (Pex) Țărm. 3 (Îe) A ajunge (sau a ieși cu bine) la (sau într-un) ~ ori (rar) a afla (sau a atinge) ~ul A ieși dintr-o situație dificilă. 4 (Îae) A-și realiza scopul propus. 5 (Îe) A duce sau a scoate la (bun) ~ sau a aduce la -ul odihnei (sau de mântuit) a da un ~ de adăpost (sau, înv) ~ lin A salva pe cineva dintr-o situație grea. 6 (Fig) Refugiu. 7 Gură de vărsare a unui fluviu care a fost inundată de mare și transformată într-un golf alungit. 8 Lac rezultat din blocarea cu aluviuni a gurii de vărsare a unui râu.

LIMAN, limanuri, și limane, s. n. 1. Țărm, mal; (învechit) port. Deci vin aice iară ca barca la liman Și-ți zic: întinde-mi mîna. ALECSANDRI, T. II 134. Corăbierul... Aleargă la limanul ce adesea l-a scăpat. ALEXANDRESCU, M. 48. Un liman mîntuielnic dup-o lungă înotare. CONACHI, P. 286. ◊ (Poetic) Izbește-n aripi vînt al soartei! Mi-i dor, așa de dor de-un țărm: Liman cu flori și cu lumină. TOMA, C. V. 59. ◊ Expr. A ieși la liman = a) a ieși la mal. Să iasă moartea la liman că să-și răzbune și ea pe Ivan. CREANGĂ, P. 323; b) fig. a scăpa dintr-o primejdie; a ajunge la o situație bună. Dă din mîini dacă vrei să ieși la liman. PANN, P. V. I 152. ♦ Fig. Loc de scăpare; adăpost, refugiu. Cine știe prin ce furtuni potrivnice trecuseră și acuma, după un popas scurt, se avîntau iar, cu strigăt, înspre limanul libertății. SADOVEANU, P. M. 245. Mă lăsasem ușor pe umărul Fanei – liman al tuturor frămîntărilor. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 173. Tu dă-te cu totul nădejdii și luptă... Cătîndu-ți limanul. NECULUȚĂ, Ț. D. 39. ◊ (Uneori determinat prin «de adăpost», «de scăpare» etc.) Aici și numai aici e limanul de scăpare. SLAVICI, O. I 160. ◊ Expr. A duce (sau a scoate) la (un) liman sau la liman bun = a scăpa (pe cineva) dintr-o situație grea, dintr-un impas; a salva. Să renunțăm la îngîndurare, că nu ne duce la nici un liman. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 160. Se ruga... să o scoață la liman bun. ISPIRESCU, L. 121. A ajunge la (un) liman (sau) a ajunge limanul = a atinge ținta dorită, a-și ajunge scopul. Dacă țăranii vor să ajungă la un liman, trebuie să se grăbească... Dac-ar lăsa boierilor timp să-și tragă răsuflatul, se duce pe apa sîmbetei toată strădania și toată dreptatea lor. GALAN, Z. R. 255. Toți oamenii care se petrec pe acest pămînt... ar fi să ajungă... limanul unei fericiri neclintite. SADOVEANU, P. M. 138. 2. Lac la țărmul unei mări, format prin închiderea gurii unui fluviu printr-o limbă de nisip și care rămîne în comunicație cu marea prin una sau mai multe guri. V. lagună. – Variantă: (învechit) aliman s. n.

LIMAN ~uri n. 1) Fâșie de pământ situată de-a lungul unei ape; țărm; mal. ◊ A ieși la ~ a) a ieși la mal; b) a scăpa dintr-o încurcătură. 2) Loc de adăpost; refugiu; azil. ◊ A ajunge la ~ a atinge scopul urmărit. 3) Loc în cursul inferior al unui fluviu, separat de mare printr-o dună de nisip, care comunică cu marea prin una sau mai multe guri. /<turc. liman

LIMAN s.n. (Mold., ȚR) Port. A: Au așezat limanurile, scalele mării. NCL I, 28. Gîndea să întemeiază vreun liman la Marea Baltică. VP, 531-; cf. N. COSTIN; PSEUDO-AMIRAS; H 1778, 113^r, 117^r; H 1779¹, 82^v, 85^v. B: (Fig.) Adîncul muceniciei neudat ai trecut și cătră limanurile ceale de sus cu toată avuțiia ai ajuns. M 1780, mai, 57^v. // C: Pe marginea apei Neva, spre casa limanului celui mare slăvit, de acolo pre lîngă apă. ÎMP, 69^v. ♦ Adăpost, refugiu. A: (Fig.) Limanul bunei alinări. ÎP, 11^r; cf. CANTEMIR, IST.; AR, 62^v, 79^v, 84^r; MOL. 1754-1762, 29^r; SP, 8^r, 19^r. B: (Fig.) Alerg la limanul bunătății tale. M 1780, iul. 112^v, col. II: cf. ANTIM; M 1776, 178^r, col. I: M 1778, 177^v. col. II, 178^r, col. I; M 1779, febr., 47^r, col. I, mart., 49^r, col. I, dec., 220^v, col. I. // C: (Fig.) La limanul voi<i> tale să scape. SVA, 9^v. Etimologie: tc. liman. Cf. pristaniște, schelă (1).

liman n. 1. port de mare: ea se ruga lui Dumnezeu, ca să scoată corăbioara la liman bun ISP.; 2. fig. refugiu: nu-mi rămâne alt liman decât să alerg la îndurarea guvernului AL. [Turc. LIMAN].

liman n. termen geografic, lagună: limanul Nistrului. [Rus. LIMANŬ, baltă].

limán n., pl. urĭ și e (turc. liman, d. ngr. liménas, liméni, vgr. limén, port. liman; ngr. [d. turc.] limáni; vsl. limenĭ și liman, rus. liman, baĭe, golf; rut. bg. liman, port; ung. [d. rom.] limány). Vechĭ. Port. Adăpost de corăbiĭ. Azĭ. Fig. Loc de refugiŭ: a ajunge la liman. V. debarcader.

aliman² sms [At: CIHAC II, 633 / E: ns cf tc alaman (sau srb alaman), cf alimăni, alimănit¹] 1 (Înv; îe) A ajunge la ~ A nu mai fi chip de scăpare. 2 (Îae) A se afla într-o situație dificilă.

aliman¹ sn vz liman

❍ALIMAN¹ = LIMAN: se pomenesc cu o corabie ce se oprise la un ~ lîngă bordeiul lor (ȘEZ.).

ALIMAN¹ s. n. v. liman.

Balta-Liman n. cartier în Constantinopole unde se încheiă între Rusia și Turcia Convențiunea dela 1849, care regulă dreptul lor de intervențiune în Principatele Române.

liman s. n., pl. limanuri

liman s. n., pl. limanuri

liman s. n., pl. limanuri

LIMAN s. v. adăpost, azil, port, refugiu, scăpare.

LIMAN s. (GEOGR.) litoral, mal, margine, țărm, (înv.) pristaniște, vad. (Pe ~ul Mării Negre.)

LIMAN s. (GEOGR.) litoral, mal, margine, țărm, (înv.) pristaniște, vad. (Pe ~ Mării Negre.)

liman s. v. ADĂPOST. AZIL. PORT. REFUGIU. SCĂPARE.

liman (limanuri), s. n. – 1. Port, radă, loc de ancorat. – 2. Refugiu, adăpost. – Mr. limane. Tc. liman (Roesler 571; Șeineanu, II, 237; Meyer 244; Lokotsch 1321; Berneker 721; Vasmer, II, 42), din gr. λιμήν, cf. ngr. λιμάνι, bg., rut., rus. liman. Der. directă din gr. (Murnu 31; Roesler) nu este posibilă. – Der. înlimăni, vb. (a pune în siguranță, a ancora). Din rom. provine mag. limány (Scriban; Edelspacher 18).

LIMANU, com. în jud. Constanța, situată pe țărmul Mării Negre și pe malul de S al L. Mangalia, la granița cu Bulgaria; 4.278 loc. (2000). Punct de frontieră (rutier) cu Bulgaria (în satul Vama Veche). Muzeu de artă. Stațiune balneoclimaterică estivală (satul 2 Mai). Rezervație complexă de dune marine (2 Mai-Vama Veche, c. 50 km²) și rezervație forestieră (Pădurea Hagieni, 393 ha, ocrotită de lege din 1962), cu exemplare falnice de stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora) și stejar pufos (Quercus pubescens); rezervație speologică (Peștera Limanu). Vestigii neolitice, aparținând Culturii Hamangia (în satul L.).