lingușire sf [At: (a. 1794) / Pl: ~ri / E: linguși] 1 Gudurare a câinilor Si: lingușeală (1), lingușit¹ (1), (înv) lingușie (1). 2 Insistență pe lângă cineva pentru obținerea unui avantaj moral sau material Si: insinuare, lingușeală (2), lingușit¹ (2), (înv) lingușie (2). 3-4 Vorbă sau atitudine lingușitoare (1) Si: flatare, lingușeală (3-4), lingușit¹ (3-4), măgulire, (rar) lingușitorie (1-2), (înv) lingușie (3-4), (înv) lingușitură (1-2). 5 (Frî) Convingere, din orgoliu, asupra unui anumit lucru Si: lingușeală (5), lingușit¹ (5), (înv) lingușie (5). 6 Întreținere a unei speranțe Si: amăgire, lingușeală (6), lingușit¹ (6), mințire, (înv) lingușie (6). 7 Încercare de câștigare a afecțiunii, a bunăvoinței cuiva, prin vorbe și atitudini măgulitoare, laude exagerate etc. Si: adulare, flatare, lingușeală (1), lingușit¹ (7), măgulire, periere, (înv) lingușie (7). 8 (Fig) Ispitire. 9 (Frî) Încurajare. 10 (Pop) Alintare.

LINGUȘIRE, lingușiri, s. f. Acțiunea de a (se) linguși și rezultatul ei; p. ext. vorbă, atitudine lingușitoare. V. măgulire. [Șarlatanul] să înșele putu mai cu înlesnire aci prin îngîmfare, aci prin lingușire. MACEDONSKI, O. I 169. Ura și disprețuia lipsa de demnitate și lingușirea. GHICA, S. A. 84. Lingușirea otrăvește pe oricare înțelept. BOLLIAC, O. 263.

lingușire f. laudă falșă sau exagerată cu scop de a plăcea.

lingușíre f. Adulațiune, acțiune de a linguși, laudă falsă și interesată.

lingușire s. f., g.-d. art. lingușirii; pl. lingușiri

lingușire s. f., g.-d. art. lingușirii; pl. lingușiri

lingușire s. f., g.-d. art. lingușirii; pl. lingușiri

LINGUȘIRE s. flatare, lingușeală, măguleală, măgulire, (înv. și reg.) olastiseală, (Munt.) mâglisire, (înv.) îmbunare, îmbunătură, lingușie, lingușitură, măgulitură, (fig.) tămâiere. (~ unui superior.)

LINGUȘIRE s. flatare, lingușeală, măguleală, măgulire, (înv. și reg.) olastiseală, (Munt.) mîglisire, (înv.) îmbunare, îmbunătură, lingușie, lingușitură, măgulitură, (fig.) tămîiere. (~ unui superior.)