lipit², ~ă a [At: CORESI, ap. GCR I, 23/3 / V: (îvr) lep~ / E: lipi] 1 Fixat de ceva cu ajutorul unei materii cleioase Si: aplicat, atașat. 2 (D. obiecte sau fragmente de obiecte) Asamblat cu ajutorul unui adeziv sau printr-un procedeu tehnic, realizând un tot nedemontabil Si: sudat. 3 (Pfm; îe) A fi ~ de foame sau a avea (ori a fi cu) coastele ~e de foame A fi foarte flămând. 4 (D. materii vâscoase) Prins prin atingere de ceva. 5 (Pop) Îngemănat. 6 (Îvr) Care este în legătură cu ceva Si: aferent. 7 (D. construcții sau d. părți ale lor) Acoperit cu un strat de muruială și netezit. 8 (Fig; d. ochi sau d. privire) Orientat și fixat asupra unui lucru. 9 (În orânduirea feudală; d. oameni) Care nu poate pleca pe altă moșie Vz legat. 10 (Îs) Sărăcie ~ă Sărăcie extremă. 11 (Pop; îe) A fi sărac (sau, rar, calic sau sărman) ~ pământului A fi foarte sărac. 12 Situat în apropierea cuiva sau a ceva Si: învecinat. 13 Pus în contact imediat, astfel încât să se atingă cu altceva sau cu altcineva. 14 (Înv; d. localități, terenuri, teritorii) Încorporat. 15 (Înv) Completat. 16 (Îvr) Care are trăsături asemănătoare cu un alt obiect. 17 (Asr) Legat sufletește de ceva sau de cineva Si: atașat. 18 Care nu se desparte de ceva sau de cineva. 19 (Îvr; d. oameni) Pripășit. 20 (Îvr; d. oameni) Stabilit. 21 (Înv; d. oameni) Devotat cuiva. 22 (Reg) Foarte asemănător.

LIPIT², -Ă, lipiți,-te, adj. 1. Prins, împreunat, îmbinat cu ajutorul unei materii cleioase (sau printr-un procedeu tehnic). V. încleiat, sudat. Țevi lipite. ♦ (Despre pleoape sau ochi) Care se deschide cu greu. Da, da... rosti Ionici, ridicîndu-se în capul oaselor, cu ochii lipiți. CAMILAR, N. I 15. 2. Fig. (Despre persoane sau lucruri; uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Foarte apropiat de cineva sau de ceva, strîns alăturat. Ilenuța Precup grăbește mărunt-mărunt, pe lîngă casele lipite una de alta. C. PETRESCU, A. 460. Sub lampă, două mese, lipite una de alta și acoperite cu o față de masă cenușie. DELAVRANCEA, H. T. 217. Un zîmbet trist și sfînt Pe buzele-i lipite. EMINESCU, O. I 288. ◊ Expr. A fi lipit de foame sau a avea coastele lipite = a fi foarte flămînd; a fi lihnit de foame. (Sărac sau calic) lipit (pămîntului) = extrem de sărac. [Popa Bradu] n-a vrut... să pornească cu mortul pînă nu i se aduce o trăsură, măcar că neamul mortului era sărac lipit. PAS, Z. I 232. I s-o scos averea la mezat... o rămas lipită pămîntului. ALECSANDRI, T. 258. A rămas calic lipit pămîntului. ȘEZ. III 11.

lipit a. 1. prins cu ceva cleios; 2. uns cu pământ galben: prispă lipită; 3. strâns, apropiat: stă lipit de zid; lipit (pământului), foarte sărac, ajuns la sapă de lemn (aluziune la starea de servitute a țăranului clăcaș, legat de pământul în care locuia): suntem lipiți de țernă și lumea e calică AL. ║ n. acțiunea de a lipi: lipitul afișelor.

lipít, -ă adj. Prins, fixat cu cleĭ. Uns, acoperit cu lut: vatră lipită. Chear alăturea, exact alăturat: a sta lipit de perete. Calic (orĭ sărac) lipit saŭ lipit pămîntuluĭ (mlat. glebae astrictus), foarte sărac (amintire de la șerbiĭ care n’aveaŭ voĭe să strămute de pe o moșie pe alta).

LIPIT adj. 1. v. încleiat. 2. (LINGV., BIOL., TEHN.) aglutinat, alipit, reunit, sudat, unit. (Cuvinte ~.) 3. muruit, (înv. și reg.) spoit. (Perete ~.) 4. v. strâns.

LIPIT adj. 1. încleiat. (Obiect ~.) 2. (LINGV., BIOL., TEHN.) aglutinat, alipit, reunit, sudat, unit. (Cuvinte ~.) 3. muruit, (înv. și reg.) spoit. (Perete ~.)

Lipit ≠ dezlipit