lipsi¹ [At: EUSTRATIE, PRAV. 17 / Pzi: ~sesc / E: ngr λείπω] 1 vi A nu fi într-un loc unde ar fi trebuit să fie. 2 vi (D. acțiuni, caracteristici, stări sufletești, fenomene ale naturii) A nu se mai manifesta. 3 vi (D. sume, cantități) A constitui o lacună într-un ansamblu. 4-5 vi (Euf) A (nu) exista în cantitate mare. 6-7 vi (Ccd) A (nu) avea ceva. 8-9 vi (Fam; îe) A(-i) ~ o doagă (sau, rar, din doage, pop ~ o sâmbătă) A fi (cam) nebun. 10 vi (D. persoane) A nu fi de față într-un anumit moment Si: a absenta. 11 vi (Înv) A avea lacune. 12 vi (Înv) A fi insuficient. 13 vr (Rar) A nu primi. 14 vi (D. persoane; ccd) A-i fi dor de cineva sau de ceva. 15 vi (Îe) Puțin sau, rar, nu mult sau un fir de păr ~sește sau a ~sit (ca) să sau că ori de Ar mai fi trebuit îndeplinite foarte puține condiții pentru ca o acțiune sau o stare să fie posibile. 16 vr (Reg; d. oameni) A fî nevoit să facă un lucru care nu-i convine. 17 vi (D. obiecte, însușiri omenești etc.) A înceta să mai existe Si: a dispărea, a pieri. 18 vi (D. legi, reglementări, obiceiuri juridice) A-și pierde valabilitatea Si: a se desființa. 19 vi (Înv; ccd; d. însușiri, stări sufletești etc.) A-și pierde din intensitate. 20 vi (Înv;d. soare) A apune. 21 vi (D. oameni) A pleca. 22 vi (D. oameni) A se îndepărta. 23 vi (Înv;d. oameni) A dispărea (6). 24 vi (Înv; d. oameni) A demisiona 25 vi (Asr; îe) (Să) ~sești din ochii mei (sau din fața mea sau dinaintea mea ori de aici!) Dispari din fața mea! 26 vt (Înv) A părăsi pe cineva, devenindu-i necredincios Si: a trăda. 27 vi (Mil; înv; spc) A dezerta (1). 28 vi (Îe) A ~ din viață (sau, rar, dintre vii) A muri (1). 29 vi (Înv) A da înapoi Si: a ceda. 30 vtf (Înv; udp „din”, „de la”, „de lângă”) A face să dispară Si: a alunga, (înv) a izgoni. 31 vrp (Înv; udp „din”, „de la”, „de lângă”) A fi determinat să dispară. 32 vtf (Înv; udp „din”, „de la”, „de lângă”) A scoate pe cineva dintr-o funcție. 33 vtf (Înv; îe) A ~ din viață, de viață sau din lume (pe cineva) A cauza moartea cuiva Si: a ucide. 34 vt (Înv) A răpi. 35 vt (Înv) A smulge cu forța. 36 vt (Înv) A opri pe cineva de la ceva Si: a interzice. 37-38 vt(a), vrp (Udp „de”, rar „de la”) A (i se) lua cuiva ceva care îi aparține sau care îi este necesar Si: a priva, (liv) a frustra, (fig) a văduvi. 39 vrp (Înv; euf; udp „de”) A fi ucis. 40 vt (Nob) A nu manifesta o atitudine, un sentiment. 41 vt (Înv) A priva pe cineva de cele necesare traiului. 42 vr A se abține de la cele necesare traiului, în favoarea altor oameni. 43 vrp A fi privat de către cineva de cele necesare traiului. 44 vr (Pgn; udp „de”) A renunța de bunăvoie la ceva necesar Si: a se priva, (rar) a se debarasa. 45 vr A se abține (1) de la ceva. 46 vr (Pfm; îlv) A se ~ ca Adam de rai A fi silit să renunțe la ceva. 47 vr (Înv; udp „de”) A pierde ceva. 48 vr (Reg; udp „de”) A se apăra. 49 vr (Reg; udp „de”) A se feri (5). 50-51 vi (Înv) (A întârzia sau) a se abține de la îndeplinirea unei obligații, a unei datorii etc. Si: a se codi, a pregeta, a șovăi. 52 vi (Frî; udp „de”, „de la”, „din” sau, rar, ccd) A nu îndeplini o obligație sau o datorie Si: a se sustrage. 53^[1] vi (Frî; udp „de”, „de la”, „din” sau, rar, ccd) A omite (1). modificată

LIPSI, lipsesc, vb. IV. I. Intranz. 1. A nu fi, a nu exista, a nu se afla. Văzînd că lipsește vasul, începu a se boci. ISPIRESCU, L. 30. Portretul părintelui său lipsește din părete. EMINESCU, N. 81. Pe cînd ne lipseau și cărți și tipografie. NEGRUZZI, S. I 3. ◊ (În construcții negative, accentuînd existența) A urmat între ei o luptă îndelungată în care nici cuțitele n-au lipsit. SADOVEANU, O. VI 385. Nu lipsea de la masă vin bun și veselie. CARAGIALE, O. III 62. ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Iubite Ghica, îți scriu pe scurt, căci vremea îmi lipsește. BĂLCESCU, la GHICA, A. 546. Îi lipsea lucrul cel mai trebuincios, adecă focul. DRĂGHICI, R. 69. 2. (Despre persoane) A nu fi de față, a nu se găsi într-un loc la un anumit moment; a absenta. Maică-sa are să lipsească o vreme destul de lungă, căci, ca totdeauna, are și alte treburi. SADOVEANU, B. 32. Grigore n-a lipsit, firește, de la marea serbare cum n-a lipsit nimeni. REBREANU, R. I 264. Era printre bunii școlari și nu lipsea de la clasă. VLAHUȚĂ, O. A. 96. Nădăjduiesc că nu-i lipsi deseară la bal. ALECSANDRI, T. I 134. ♦ (Întrebuințat mai des la imperativ, uneori determinat prin «din ochii mei», «din fața mea», «dinaintea mea», «de aici») A se da la o parte, a pleca, a dispărea, a fugi. Lipsește din ochii mei și să nu te mai prind pe aici. DUMITRIU, N. 48. Lipsiți din fața mea! a răcnit iar măria-sa Kira. SADOVEANU, D. P. 111. Haiti! lipsește dinaintea mea și du-te unde-a dus surdul roata și mutul iapa. CREANGĂ, O. A. 151. Lipsiți amîndouă... Să nu vă mai văd. ALECSANDRI, T. I 363. 3. (Uneori construit cu dativul) A mai trebui ceva, a fi incomplet, a fi lipsă. Mai lipsesc cîteva scînduri la gard. ▭ Te dedeseră afară pentru niște bani ce lipseau. ALECSANDRI, T. I 381. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de», conj. «(ca) să») Lucru ce-i lipse de a veni în desăvîrșită mulțămire, era că nu pute să bage înlăuntrul ogrăzii și dobitoacile. DRĂGHICI, R. 100. ◊ Expr. Puțin (sau un fir de păr) lipsește (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cît pe-aci, aproape să. Ridicase securea să-l lovească; un fir de păr a lipsit că nu i-a despicat tidva. MIRONESCU, S. A. 59. Îl socotiră nebun și puțin a lipsit să-l închidă. NEGRUZZI, S. I 203. Puțin lipsi ca să îi pedepsească. GORJAN, H. I 123. Asta (sau atîta) (îi) mai lipsește, se zice în fața unei surprize neplăcute. A-i lipsi (cuiva) o doagă v. doagă. 4. (Întrebuințat mai ales în construcții negative) A se da în lături (de la ceva), a ezita, a pregeta. Kir Teodor hangiul n-a lipsit să le spuie în amănunt istoria. SADOVEANU, Z. C. 312. Dacă aflu, nu voi lipsi să vă comunic îndată. CARAGIALE, O. VII 161. ♦ (Franțuzism învechit) A omite, a uita, a se sustrage (de la ceva). Am lipsi tuturor credințelor noastre cerînd o asemenea măsură. ODOBESCU, S. III 347. Mai întîi, nu lipsesc a cerceta despre întregimea sănătății matale și a copiilor. ALECSANDRI, T. I 133. II. Refl. (Mai ales urmat de determinări introduse prin prep. «de») A se dispensa de ceva, a se priva, a renunța. Nu-mi mai trebuie să-i mai întîlnesc; mă lipsesc. SADOVEANU, P. S. 30. Mă lipsesc de un așa odor. ISPIRESCU, L. 327. Să vă deprindeți a vă lipsi de lucrul ce ați iubi cît de mult. DRĂGHICI, R. 157. ♦ Tranz. (Urmat de obicei de determinări introduse prin prep. «de») A lua cuiva ceva necesar, a-l face să nu mai aibă ceva, a-l priva de ceva. Nu pot lipsi copiii de prezența mea. C. PETRESCU, C. V. 201. Moartea o lipsise și de tatăl său. NEGRUZZI, S. I 20. Nu mă lipsi de soru-ta. GORJAN, H. IV 176.

A LIPSI ~esc 1. intranz. 1) (despre persoane) A fi lipsă; a absenta. 2) A nu fi prezent atunci când ar trebui să existe în mod normal. 3) A fi în cantitate insuficientă; a nu fi de ajuns. ◊ A-i ~ cuiva o doagă a nu fi în toate mințile. 4) A se dispensa de ceva. 2. tranz. (persoane) A face să nu mai beneficieze de ceva inerent și necesar; a priva. /<ngr. lipso

LIPSI vb. (Ban., Trans. SY) A trebui. El ști destul, nu-i lipseaste mai mult să înveațe. CS, 92^r. Lipszeszk. Placeo. Obligo. Eliminor. AC, 350. Nu numai a sti, ce lipseaște și a înțeleage. PP, 5^v; cf. PP, 1^v, 2^v, 3^r, 3^v, 4^v, 5^v, 34^v, 40^v,75^v, 99^r, 100^v, 101^v. Etimologie; ngr. lipsó (viit. lui lipó). Vezi și lipsă. Cf. l i p s ă (a f i ~, a a v e a ~).

lipsì v. 1. a fi lipsă: lipsește ceva; 2. a priva: era lipsit de ajutor 3. a fi absent: a lipsit trei luni; 4. a peri dinaintea ochilor: lipsește d’aci! 5. a renunța: mă lipsesc.

lipsésc v. intr. (ngr. lipo, aor. élipsa, îs absent; bg. lipsam. V. lipsă). Îs absent, nu-s: lipsesc baniĭ, lipsește profesoru azĭ. Lipsește de aicĭ! fugĭ de aicĭ, peĭ, disparĭ! Asta, atîta maĭ lipsea! asta, atîta maĭ trebuĭa (ca neplăcerea saŭ nenorocirea să fie deplină)! A-țĭ lipsi o doagă, a fi cam nebun (pălit cu leŭca). V. tr. Privez, las fără: a lipsi pe cineva de ajutor, de sfat. V. refl. Mă privez, renunț: e ușor a te lipsi de vin și de carne.

!lipsi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipsesc, 3 sg. lipsește, imperf. 1 lipseam; conj. prez. 1 sg. să lipsesc, 3 să lipsească; imper. 2 sg. afirm. lipsește / (pop.) lipsești

lipsi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipsesc, imperf. 3 sg. lipsea; conj. prez. 3 să lipsească; imper. 2 sg. lipsește

lipsi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipsesc, imperf. 3 sg. lipsea; conj. prez. 3 sg. și pl. lipsească; imper. 2 sg. lipsește

LIPSI vb. v. codi, dezerta, dispărea, ezita, fugi, pregeta, șovăi.

LIPSI vb. 1. v. absenta. 2. (livr.) a frustra, a priva, (înv.) a slăbi, (fig.) a văduvi. (A ~ de un drept, de un bun.) 3. v. dispensa.

LIPSI vb. 1. a absenta. (~ de la slujbă.) 2. (livr.) a frustra, a priva, (înv.) a slăbi, (fig.) a văduvi. (A ~ de un drept, de un bun.) 3. a se dispensa, a renunța. (S-a ~ de serviciile lui.)

lipsi vb. v. CODI. DEZERTA. DISPĂREA. EZITA. FUGI. PREGETA. ȘOVĂI.

A lipsi ≠ a se afla

lipsi (lipsesc, lipsit), vb. – 1. A nu fi, a nu se găsi. – 2. A suprima, a scoate. – 3. A absenta. – 4. A separa, a despărți. – 5. (Înv.) A se lăsa de. – 6. (Refl.) A părăsi, a renunța la, a se priva de. – Mr. lipsesc, lipsire. Gr. λείπω, aoristul ἔλειψα (Murnu 31; Meyer 247; Sandfeld 19), poate în parte prin intermediul sl. lipsati (cf. Miklosich, Etym. Wb., 170; Berneker 723) care este din sec. XIV (Mazon, Mélanges Vendryès, 266); cf. alb. lipsem, bg. lipsuvam. Sec. XVII. Der. lipsă, s. f. (carență; absență; necesitate), postverbal (după Roesler 571, din gr. λεĩψις); e dubletul lui lipsis, s. f. (lipsă, carență), sec. XVIII, înv., direct din ngr. λεĩψις (Gáldi 207); lipsit, adj. (nerod, prost); lipsință, s. f. (înv., lipsă); nelipsit, adj. (care se află pretutindeni). Miklosich, Bulg., 126 crede că bg. lipsuvam provine din rom., ceea ce nu e sigur.

C’EST À PRENDRE OU À LAISSER (fr.) ori iei, ori te lipsești – Modalitate de a propune un lucru care trebuie acceptat ca atare ori respins.

CAETERA DESIDERANTUR (DESUNT) (lat.) celelalte sunt de dorit (lipsesc) – Mențiune pe o lucrare considerată incompletă.

a-i lipsi o doagă expr. a fi nebun.