19 definiții pentru locțiitor
din care- explicative DEX (11)
 - ortografice DOOM (5)
 - sinonime (3)
 
Explicative DEX
LOCȚIITOR, -OARE, locțiitori, -oare, s. m. și f. Persoană care ține locul alteia într-o funcție și îndeplinește o parte din îndatoririle acesteia. [Pr.: -ți-i-] – Loc + țiitor (după fr. lieutenant).
LOCȚIITOR, -OARE, locțiitori, -oare, s. m. și f. Persoană care ține locul alteia într-o funcție și îndeplinește o parte din îndatoririle acesteia. [Pr.: -ți-i-] – Loc + țiitor (după fr. lieutenant).
- sursa: DEX '98 (1998)
 - adăugată de RACAI
 - acțiuni
 
locțiitor, ~oare smf [At: CR (1829), 1542/16 / V: (înv) ~coț~, ~coținător, locuiț~, ~cuiținător, locuț~, ~cuținător / P: ~ți-i~ / Pl: ~i, ~oare / E: loc + țiitor cdp fr lieutenant] Persoană care ține locul alteia într-o funcție și care îndeplinește o parte din îndatoririle acesteia Si: suplinitor, (înv) substitut, (îvr) locținer, locuținent.
- sursa: MDA2 (2010)
 - adăugată de LauraGellner
 - acțiuni
 
LOCȚIITOR, -OARE, locțiitori, -oare, s. m. și f. Persoană care ține locul titularului unui post de conducere și îndeplinește o parte din sarcinile acestuia. V. locotenent (2). La deschiderea expoziției a asistat și locțiitorul ministrului culturii. ▭ Fusese chemat în cortul lui Fuad-pașa pentru a i se citi firmanul prin care era numit locțiitor domnesc al țării. BOLINTINEANU, O. 252. V-am poftit... ca să v-adunați aici, dumneta ca marele postelnic, dumneta ca locțiitor de ghenerar miliției. ALECSANDRI, T. 1387. ◊ Locțiitor politic = ofițer care ține locul comandantului și are în sarcină munca de educație politică în unitatea respectivă.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
 - adăugată de LauraGellner
 - acțiuni
 
LOCȚIITOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. 1) Persoană care deține provizoriu un post de titular; înlocuitor. 2) Persoană care ocupă al doilea loc într-o ierarhie administrativă. ~orul directorului. ~orul președintelui. [Sil. -ți-i-] /loc + suf. ~țiitor
- sursa: NODEX (2002)
 - adăugată de siveco
 - acțiuni
 
locțiitor m. cel ce ține locul altuia.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
 - adăugată de blaurb.
 - acțiuni
 
*locțiitór m. (loc și țiitor, care ține). Formă falsă îld. locotenent saŭ țiitor de loc, înlocuitor saŭ suplinitor.
- sursa: Scriban (1939)
 - adăugată de LauraGellner
 - acțiuni
 
locoțiitor, ~oare smf vz locțiitor
- sursa: MDA2 (2010)
 - adăugată de LauraGellner
 - acțiuni
 
locoținător, ~oare smf vz locțiitor
- sursa: MDA2 (2010)
 - adăugată de LauraGellner
 - acțiuni
 
locuițiitor, ~oare smf vz locțiitor
- sursa: MDA2 (2010)
 - adăugată de LauraGellner
 - acțiuni
 
locuiținător, ~oare smf vz locțiitor
- sursa: MDA2 (2010)
 - adăugată de LauraGellner
 - acțiuni
 
locuțiitor, ~oare smf vz locțiitor
- sursa: MDA2 (2010)
 - adăugată de LauraGellner
 - acțiuni
 
Ortografice DOOM
locțiitor (desp. -ți-i-) s. m., pl. locțiitori
- sursa: DOOM 3 (2021)
 - adăugată de gall
 - acțiuni
 
locțiitor (-ți-i-) s. m., pl. locțiitori
- sursa: DOOM 2 (2005)
 - adăugată de raduborza
 - acțiuni
 
locțiitor s. m. (sil. -ți-i-), pl. locțiitori
- sursa: Ortografic (2002)
 - adăugată de siveco
 - acțiuni
 
locțiitor
- sursa: MDO (1953)
 - adăugată de Ladislau Strifler
 - acțiuni
 
locțiitor, -toare.
- sursa: IVO-III (1941)
 - adăugată de Ladislau Strifler
 - acțiuni
 
Sinonime
LOCȚIITOR s. substitut, (înv.) supleant, vechil. (~ al cuiva într-un post.)
- sursa: Sinonime (2002)
 - adăugată de siveco
 - acțiuni
 
locțiitor, -oare s.m., s.f. substitut, <înv.> leitenant, locotenent, locținer, supleant, vechil. Locțiitorul directorului are drept de semnătură.
- sursa: DGS (2013)
 - adăugată de Sorin Herciu
 - acțiuni
 
LOCȚIITOR s. substitut, (înv.) supleant, vechil. (~ al cuiva într-un post.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
 - adăugată de LauraGellner
 - acțiuni
 
- silabație: loc-ți-i-tor
 
|    substantiv masculin (M1)    Surse flexiune: DOOM 3    |  nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |  
  |   
  |  
| plural |  
  |   
  |  |
| genitiv-dativ | singular |  
  |   
  |  
| plural |  
  |   
  |  |
| vocativ | singular |  
  |  |
| plural |  
  |  ||
  locțiitor, locțiitorisubstantiv masculin   locțiitoare, locțiitoaresubstantiv feminin  
 -  1. Persoană care ține locul alteia într-o funcție și îndeplinește o parte din îndatoririle acesteia. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: înlocuitor
-  La deschiderea expoziției a asistat și locțiitorul ministrului culturii. DLRLC
 -  Fusese chemat în cortul lui Fuad-pașa pentru a i se citi firmanul prin care era numit locțiitor domnesc al țării. BOLINTINEANU, O. 252. DLRLC
 -  V-am poftit... ca să v-adunați aici, dumneta ca marele postelnic, dumneta ca locțiitor de ghenerar miliției. ALECSANDRI, T. 1387. DLRLC
 
-  1.1. Locțiitor politic = ofițer care ține locul comandantului și are în sarcină munca de educație politică în unitatea respectivă. DLRLC
 
 -  
 
etimologie:
-  Loc + țiitor DEX '98 DEX '09
 -  lieutenant DEX '98 DEX '09
 
Lista completă de definiții se află pe fila definiții.