24 de definiții pentru logofăt

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LOGOFĂT, logofeți, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu de mare dregător în ierarhia boierilor români, membru al Sfatului domnesc; persoană care deținea acest titlu. ◊ Mare logofăt = (în Moldova) întâiul boier de divan, care conducea Cancelaria domnească și, în lipsa domnului sau a mitropolitului, prezida Divanul; (în Muntenia) unul dintre cei mai de seamă boieri de divan, urmând după ban. Logofăt al doilea = locțiitorul marelui logofăt. Logofăt al treilea = secretarul marelui logofăt. Logofăt de obiceiuri = dregător având atribuții de maestru de ceremonii. Logofăt de taină (sau domnesc) = secretar particular al domnului. Logofăt de vistierie = secretar al vistieriei domnești. ♦ Șeful Cancelariei domnești. 2. (Înv.) Secretar, scriitor într-o cancelarie; grămătic, diac, pisar, copist. 3. Vătaf (la o moșie boierească). – Din ngr. logothétis.

logofăt sm [At: (a. 1631) GCR I, 75/18 / V: (înv) ~fet, (îvr) ~otet / Pl: ~feți / E: slv логофєтъ] 1 (Îrg) Titlu de mare dregător în ierarhia boierilor români, membru al sfatului domnesc. 2 (Îrg) Persoană care deținea titlul de logofăt (1). 3 (Îrg; îs) Mare ~ (sau ~ mare, ~ul cel mare, vel ~) Cel dintâi boier din ierarhia sfatului domnesc în Moldova, al treilea, după marele ban și marele vornic, în Muntenia, care conducea cancelaria domnească și, în lipsa domnului sau a mitropolitului, prezida Divanul. 4 (Îrg; îs) Al doilea ~ (sau ~ al doilea, vtori ~) Locțiitor al marelui logofăt (3). 5 (Îrg; îs) Al treilea ~ (sau ~ al treilea, treti ~) Secretar al marelui logofăt (3). 6 (Înv) Ministru. 7 (Înv; îs) Mare ~ (al dreptății) ori ~ul cel mare (al dreptății), ~ul dreptății Ministru al justiției. 8 (Înv; îs) (Marele) ~ al credinței (ori al pricinilor bisericești), ~ al cultelor Ministru al Cultelor. 9 (Îvr) Judecător. 10 (Înv) Titlu dat unor boieri care serveau, în caz de război, sub comanda marelui logofăt (3) Si: (înv) roșu. 11 (Pex) Persoană înstărită. 12 (Înv; îs) ~ scriitor Secretar într-o cancelarie Si: (înv) copist, diac, grămătic, logofcel (1), logofețel (1), pisar, scrib, uricar. 13 (Înv) Funcționar într-o cancelarie Si: (înv) copist, diac, grămătic, logofcel (2), logofețel (2), pisar, scrib, uricar. 14 (Înv; îs) ~ de divan Secretar al divanului domnesc, care consemna dezbaterile și urmărea îndeplinirea hotărârilor luate. 15 (Înv; îs) ~ de taină (sau domnesc) Secretar particular al domnului. 16 (Înv; îs) ~ de visterie (sau de cămară) Secretar al visteriei domnești. 17 (Înv; îs) ~ de obiceiuri Maestru de ceremonii al curții domnești. 18 (Pop; irn) Persoană care știe să scrie Si: (pop) intelectual. 19 (Înv) Vătaf. 20 (Reg; pgn) Administrator. 21 (Mun) Dascăl la biserică. 22vp; îs) ~ de sat (ori de comună) Notar comunal. 23 (Reg) Primar. 24 (Pop; ca termen de adresare) Domnule.

LOGOFĂT, logofeți, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu de mare dregător în ierarhia boierilor români, membru al sfatului domnesc; persoană care deținea acest titlu. ◊ Mare logofăt = (în Moldova) întâiul boier de divan, care conducea cancelaria domnească și, în lipsa domnului sau a mitropolitului, prezida divanul; (în Muntenia) unul dintre cei mai de seamă boieri de divan, urmând după ban. Logofăt al doilea = locțiitorul marelui logofăt. Logofăt al treilea = secretarul marelui logofăt. Logofăt de obiceiuri = dregător având atribuții de maestru de ceremonii. Logofăt de taină (sau domnesc) = secretar particular al domnului. Logofăt de vistierie = secretar al vistieriei domnești. ♦ Șeful cancelariei domnești. 2. (Înv.) Secretar, scriitor într-o cancelarie; grămătic, diac, pisar, copist. 3. Vătaf (la o moșie boierească). – Din ngr. logothétis.

LOGOFĂT, logofeți, s. m. 1. (Învechit) Titlu de mare demnitar în ierarhia boierilor romîni din timpul orînduirii feudale. Mihnea porunci pivnicerilor să iasă și să-l lase singur cu logofătul. ODOBESCU, S. A. 97. Lăpușneanul se puse în capul mesei, avînd în dreapta pe logofătul Trotușan. NEGRUZZI, S. I 150. Continuatorul lui Miron a fost fiul său, logofătul Nicolaie Costin. BĂLCESCU, O. I 62. ◊ Mare logofăt = (în Moldova) întîiul boier de divan, care conducea cancelaria domnească și, în lipsa domnului sau a mitropolitului, prezida divanul; (în Muntenia) unul dintre cei mai de seamă boieri de divan, urmînd după «ban». Miron Costin, care au fost mai pre urmă logofăt mare. BĂLCESCU, O. I 184. Logofăt al doilea = locțiitorul marelui logofăt. Logofăt al treilea = secretarul marelui logofăt. Logofăt de obiceiuri = maestru de ceremonii. Logofăt de taină = secretar particular domnesc. Logofătul său de taină (secretarul)... îi dete în mînă o scrisoare. FILIMON, C. 140. ♦ Șeful cancelariei domnești. 2. (Învechit) Secretar, scriitor (într-o cancelarie). (Ironic) Logofete brînză-n cui, lapte acru-n călimări, chiu și vai prin buzunări. CREANGĂ, A. 11. 3. (În orînduirea burghezo-moșierească) Vătaf; (mai demult) căpetenia isprăvniceilor și a feciorilor boierești din serviciul unei moșii, însărcinat cu supravegherea lor și cu transmiterea ordinelor date de stăpîn. Domnul Cristea i-a trimis veste printr-un logofăt călare. SADOVEANU, M. C. 137. Logofătul, zice mereu... că boierul se ține de vorbă cînd făgăduiește. REBREANU, R. I 205. Logofete Ioane... Am venit să mă jăluiesc. ALECSANDRI, T. I 212.

LOGOFĂT ~eți m. 1) (în evul mediu în Țara Românească și în Moldova; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Boier cu funcția de președinte al divanului, care avea în grijă pecetea domnească și întocmirea hrisoavelor domnești. 2) Șef al cancelariei domnești. 3) înv. Slujbaș într-o cancelarie însărcinat cu copierea și întocmirea actelor; copist; pisar; scrib. 4) Supraveghetor al slugilor de la o curte boierească. /<ngr. logothétis

LOGOFĂT s.m. 1. (Mold., ȚR) Boier de divan, răspunzător de treburile cancelariei domneștii (Și în sintagmele logofăt (ul) (cel) mare al doilea logofăt, logofăt al treilea). A; Logofăt mare, giudecâtoriu și alesătoriu de ocine, ispravnic pre o frunte de oameni de țară ce sînt curteni și giudecâtoriu tuturor cine-s cu strîmbâtăți în țară. URECHE. Făcînd caimacam pe Ion Buhus logofătul. NCL II, 290; cf. VARLAAM; PSEUDO-COSTIN, 15v, 18v, 28r; NCL II, 288, 293; CANTEMIR, HR. B: Au tăiat pre banul Toma si pre Vlaicul logofătul. LET. ȚR. 28v; cf. LET. ȚR. 34v, 40v, 75r. 2. (ȚR) Vătaf, vechil. Porunci Farao ispravnicilor norodului și logofeților. BIBLIA (1688). Variante: logofet (VARLAAM). Etimologie: ngr. logothétis. Vezi și logofeteasă. Cf. i s p r a v n i c (2), ș a f a r (2), v ă t a f (3).

logofăt m. od. 1. intâiul boier, prezident al Divanului (în Muntenia Logofătul venia după marele Ban), întocmia documentele și era mai marele peste ispravnici; 2. ministrul, mai ales de justiție: logofătul credinței (bisericesc), al dreptății; logofăt de obiceiuri, maestrul de ceremonii al palatului domnesc; logofăt de taină, secretar domnesc; 3. titlu onorific ce se da boierilor cari steteau la țară; 4. (de divan) scriitor de documente; 5. secretar, copist: logofeți de taină; 6. astăzi: a) notar într’o comună rurală: logofăt de sat; b) cel însărcinat cu transmiterea ordinelor în administrațiunea unei moșii. [Gr. mod LOGOTHÉTES]. V. făt-logofăt.

logofăt m., pl. ețĭ (ngr. logothétis, d. vgr. logothétes [lógos, cuvînt, socoteală, și tithemi, pun]; vsl. logotheiŭ, turc. loghofet). Vechĭ. Cancelar, ministru (primu boĭer, prezident al divanuluĭ, redactoru documentelor și șefu ispravnicilor. În Țara Românească el venea în rang îndată după marele ban). Marele logofăt, prezidentu divanuluĭ; al doĭlea logofăt, vice-prezidentu divanuluĭ; al treilea logofăt, secretaru mareluĭ logofăt. Logofătu credințeĭ, ministru de culturĭ (bisericile și școalele). Logofătu dreptățiĭ, ministru de justiție. Logofătu de obiceĭurĭ, maestru de ceremoniĭ al curțiĭ domneștĭ. Logofăt de taĭnă, secretar (maĭ ales domnesc), copist. Logofăt de divan, scriitor de documente. Titlu onorific boĭerilor de la țară. Azĭ Munt. Pop. Notar (numit și logofăt de sat). Iconom, intendent ș. a. (la țară). Mold. Fecĭor boĭeresc. Fig. Iron. Intelectual, tînăr maĭ spălat, scriitoraș ș. a. (căruĭa i se zice: Logofete, brînză în bete, lapte acru’n călămărĭ, chiŭ și vaĭ pin buzunărĭ, adică „e foarte sărac cu asemenea meserie”). V. boĭer.

Evstratie (Logofătul) m. bărbat instruit și înalt demnitar sub Vasile-Lupu, a compilat Pravila acestui Domn și Letopisețul lui Urechia.

Gheorgache (Logofătul) m. cărturar moldovean, scrise în 1762: Condica obiceiurilor vechi și noi a prea înălțaților Domni al Moldovei.

Tăuț (Logofătul) m. mare cancelar sub Ștefan cel Mare și sub fiul său Bogdan: el încheiă în 1510 un tractat de pace între Sigismund al Poloniei și Bogdan, apoi în 1513 fu trimis la Constantinopole să închine de bună voie Moldova Turcilor.

Văcarescu m. ilustră familie română care a dat Munteniei o pleiadă de poeți: 1. (Banul Ienăchițâ), fruntașul învățaților români din sec. XVIII, autorul primei Gramatici române (1787) și a unei Istorii a împăraților otomani (1740-1799); 2. (Clucerul Alecu), fiul celui precedent, exilat din țară și mort în temnițele Turciei către 1795; 3. (Logofătul Nicolaie), al doilea fiu al lui Ienăchiță (mort 1830); 4. (Logofătul Iancu), fiul lui Alecu, inaugurează poezia română modernă (1786-1863).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

logofăt s. m., pl. logofeți

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

LOGOFĂT s. v. administrator, vechil.

LOGOFĂT s. 1. v. diac. 2. v. vătaf.

LOGOFĂT s. 1. (IST.) diac, grămătic, pisar, scrib, scriitor, uricar. (~ în cancelariile domnești din țările române.) 2. vătaf, (înv.) epistat, ispravnic. (~ de moșie.)

logofăt s. v. ADMINISTRATOR. VECHIL.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

logofăt (logofeți), s. m.1. În vechea organizare socială, nobil de prim rang, președinte al sfatului și păstrător al sigiliului principatului; cancelar. – 2. (Înv.) Ministru în diferite ramuri administrative: logofătul dreptății, ministru de justiție; logofătul Credinței, ministru al cultelor; logofăt de obiceiuri, maestru de ceremonii. – 3. Secretar, scrib. – 4. (Munt.) Administrator de moșie. – 5. (Mold.) Lacheu. – 6. Titlu ironic dat tinerilor intelectuali sau celor cu pretenții intelectuale. – Mr. logothet. Ngr. λογοθέτης, parțial prin intermediul sb. logotetĭ, logofetĭ (Murnu 33; Tiktin; cf. Vasmer Gr., 91), cf. tc. logofet. Sec. XIV. – Der. logofeteasă, s. f. (nevastă de logofăt); logofețel, s. m. (scrib, copist); logofeție, s. f. (demnitatea de logofăt).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

EUSTRATIE Logofătul (?-c. 1646), boier dregător și cărturar din Moldova. La porunca domnului Vasile Lupu a tradus în grecește „Pravila aleasă”, care constituie prima parte a „Cărții românești de învățătură” tipărită la Iași, în 1646. Presupus autor al unui „Letopiseț moldovenesc”, pe care l-ar fi cunoscut și folosit Grigore Ureche.

Intrare: logofăt
substantiv masculin (M33)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • logofăt
  • logofătul
  • logofătu‑
plural
  • logofeți
  • logofeții
genitiv-dativ singular
  • logofăt
  • logofătului
plural
  • logofeți
  • logofeților
vocativ singular
  • logofătule
  • logofete
plural
  • logofeților
logofet
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
logotet
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

logofăt, logofețisubstantiv masculin

  • 1. în Evul Mediu Țara Românească Moldova Titlu de mare dregător în ierarhia boierilor români, membru al Sfatului domnesc; persoană care deținea acest titlu. DEX '09 DLRLC
    diminutive: logofețel
    • format_quote Mihnea porunci pivnicerilor să iasă și să-l lase singur cu logofătul. ODOBESCU, S. A. 97. DLRLC
    • format_quote Lăpușneanul se puse în capul mesei, avînd în dreapta pe logofătul Trotușan. NEGRUZZI, S. I 150. DLRLC
    • format_quote Continuatorul lui Miron a fost fiul său, logofătul Nicolaie Costin. BĂLCESCU, O. I 62. DLRLC
    • 1.1. Mare logofăt = (în Moldova) întâiul boier de divan, care conducea Cancelaria domnească și, în lipsa domnului sau a mitropolitului, prezida Divanul; (în Muntenia) unul dintre cei mai de seamă boieri de divan, urmând după ban. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Miron Costin, care au fost mai pre urmă logofăt mare. BĂLCESCU, O. I 184. DLRLC
    • 1.2. Logofăt al doilea = locțiitorul marelui logofăt. DEX '09 DLRLC
    • 1.3. Logofăt al treilea = secretarul marelui logofăt. DEX '09 DLRLC
    • 1.4. Logofăt de obiceiuri = dregător având atribuții de maestru de ceremonii. DEX '09 DLRLC
    • 1.5. Logofăt de taină (sau domnesc) = secretar particular al domnului. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Logofătul său de taină (secretarul)... îi dete în mînă o scrisoare. FILIMON, C. 140. DLRLC
    • 1.6. Logofăt de vistierie = secretar al vistieriei domnești. DEX '09
    • 1.7. Șeful Cancelariei domnești. DEX '09 DLRLC
  • 2. învechit Secretar, scriitor într-o cancelarie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote ironic Logofete brînză-n cui, lapte acru-n călimări, chiu și vai prin buzunări. CREANGĂ, A. 11. DLRLC
  • 3. Vătaf (la o moșie boierească). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: vătaf
    • format_quote Domnul Cristea i-a trimis veste printr-un logofăt călare. SADOVEANU, M. C. 137. DLRLC
    • format_quote Logofătul, zice mereu... că boierul se ține de vorbă cînd făgăduiește. REBREANU, R. I 205. DLRLC
    • format_quote Logofete Ioane... Am venit să mă jăluiesc. ALECSANDRI, T. I 212. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.