luciu², ~ie [At: PO 296/27 / V: (reg) licie af, (înv) luceu sn, ~ciă af, (îvp) luci a / Pl: (1-18) ~cii, (20-33) ~ri / E: luci drr] 1 a (D. obiecte) Care răsfrânge razele de lumină (1). 2 a (D. aștri sau alte surse de lumină) Care răspândește lumină (1). 3 a (D. privire) Cu reflexe strălucitoare. 4 a (Înv) Plin de fast Si: elegant, fastuos. 5 a (D. obiecte sau părți ale lor) Cu lustru² (1) Si: lustruit² (1). 6 a (Pex; d. obiecte sau părți ale lor) Neted. 7 a (Pex; d. obiecte) Lunecos. 8 a (Fig; d. îmbrăcăminte) Uzat. 9 a (Fig; d. piele sau părți ale corpului) Fără cute sau zbârcituri Si: întins. 10 a (Fig; pex; d. piele) Catifelat. 11 a (D. păr) Drept. 12 a (Îvp; d. terenuri, locuri) Plan. 13 a (Îvp; ape) Cu suprafața liniștită, lipsită de valuri. 14 a (Îvp; drumuri) Fără hopuri sau făgașe Si: drept, plat, uniform. 15 a (Îvr) Limpede. 16 a (D. terenuri, locuri) Pe care nu se găsește nimic Si: deșert, gol, pustiu. 17 a (Pfm; îs) Sărăcie ~eie Sărăcie mare Si: mizerie. 18 a (Pop; d. terenuri, drumuri) Acoperit cu gheață. 19 av (Pop; îe) A fi sărac ~ A fi foarte sărac. 20 sn Aspect al suprafeței unui solid, datorit reflexiei luminii. 21 sn Suprafață netedă, strălucitoare a unor obiecte care răsfrâng razele de lumină. 22 sn (Fig) Splendoare. 23 sn Lustru (1). 24 sn (Îlv) A da ~ A lustrui (1). 25 sn (Fig; îae) A da strălucire, frumusețe. 26 sn Aspect lucios pe care îl capătă unele obiecte, stofe etc. din cauza uzurii. 27 sn (Urmat de determinări în genitiv) Suprafață foarte netedă a unor obiecte. 28 sn Suprafață liniștită a unei ape, fără valuri, care poate da reflexe luminoase. 29 sn (Îvr; îs) ~l mării Nivel al mării. 30 sn (Îvp) Suprafață a mării. 31 sn (Înv) Întindere mare de apă Si: mare. 32 sn (Înv; fig) Nemărginire. 33 sn (Îvp) Întindere.

LUCIU², -IE, lucii, adj. 1. (Despre obiecte) Care răsfrînge razele de lumină, care strălucește; lucitor, lucios. Doinind treceau veseli flăcăii prin sat Cu luciile coase pe-un umăr robust. COȘBUC, P. II 203. Lacul dormea neted, luciu ca oglinda. VLAHUȚĂ, O. A. 469. Lucii picături de smoală la pămînt cad sfîrîind. EMINESCU, O. I 50. Rîul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur Ce în raza dimineții mișcă solzii lui de aur. ALECSANDRI, P. A. 124. 2. Cu lustru, lustruit, p. ext. alunecos. Trecea ca un fior printr-o dungă de umbră o șopîrlă lucie; peste parcul vechi plutea o liniște mare. SADOVEANU, O. V 581. Fiind podelile tare lucii, [mărgeaua] să durigă chiar sub pat. RETEGANUL, P. V 14. Un sînge purpuriu văpsi pielea lui, lucie ca atlazul. NEGRUZZI, S. I 42. ◊ Expr. Sărăcie lucie = sărăcie totală, desăvîrșită. N-au nici de unele. Sărăcie lucie. Podul gol, staulul gol. PAS, Z. III 278. Dară ortul popii, rămîind în urma lor casa toacă și o sărăcie lucie. ISPIRESCU, L. 286. Măi! Dar ce sărăcie lucie pe aici pe la rai, zise Ivan. CREANGĂ, P. 308. ◊ (Adverbial, rar, în expr.) Sărac luciu = sărac lipit pămîntului. L-a băgat în judecăți... și l-a lăsat sărac luciu. DELAVRANCEA, S. 19. 3. (Despre un teren, un drum) Neted, lucios; lipsit de obstacole, liber, deschis. Trecură pe pod de gheață și găsiră cale lucie spre tîrg. SADOVEANU, B. 69. Nu mai rămînea turcilor decît o pustietate întinsă și lucie. ISPIRESCU, la TDRG. Gerul dă aripi de vultur cailor în spumegare Ce să-ntrec pe cîmpul luciu, scoțînd aburi lungi pe nare. ALECSANDRI, P. A. 113. – Pronunțat: (f.) -ci-e.

LUCIU¹ ~e (~i) 1) Care lucește; lucios; lucitor. 2) Care a fost lustruit; cu lustru. * Sărăcie ~e sărăcie mare; mizerie. [Sil. -ciu] /v. a luci

luciu a. 1. lucios: fier luciu; fig. sărăcie lucie; 2. neted: apă lucie. [Abstras din luci]. ║ n. 1. strălucire: luciul oțelului; fig. luciul de pe frunte-i cu spada mea voiu șterge AL.; 2. lumină: iese’n luciu luna EM.; 3. suprafață netedă a mării sau a câmpiei.

lúciŭ, -íe adj. (d. lucesc). Neted și lucitor: placă, gheață lucie. Fig. Sărăcie lucie, sărăcie absolută. S. n., pl. urĭ. Aspect lucitor: luciŭ metalic. Luciu măriĭ, al apeĭ, strălucirea măriĭ, a apeĭ absolut liniștite.

luciă af vz luciu² corectat(ă)

luciu¹ adj. m., f. lucie (desp. -ci-e); pl. m. și f. lucii

luciu¹ [ciu pron. cĭu] adj. m., f. lucie (-ci-e); pl. m. și f. lucii

luciu adj. m. [-ciu pron. -ciu], f. lucie (sil. -ci-e); pl. m. și f. lucii

luciu

LUCIU adj. v. lucios, lucitor, scânteietor, sclipitor, strălucit, strălucitor.

LUCIU adj. lucios, lustruit. (O suprafață ~.)

LUCIU adj. lucios, lustruit. (O suprafață ~.)

luciu adj. v. LUCIOS. LUCITOR. SCÎNTEIETOR. SCLIPITOR. STRĂLUCIT. STRĂLUCITOR.