62 de definiții pentru mânca

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂNCA, mănânc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare.

mânca [At: PSALT. HUR. 83v/5 / Pzi: 1 mănânc, (reg) mânânc, mânc, 2 mănânci, (reg) mânânci, mânci, 3, 6 mănâncă, (reg) mânâncă, mâncă, 4 mâncăm, 5 mâncați / E: ml manducare] (Fșa) 1 vt (C. i. alimente) A mesteca în gură și a înghiți pentru a-și potoli foamea Si: a consuma, a se hrăni. 2 vt (Pop; îf) Mănânci? Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 3 vt (Pfm; îe) A – ca în târgul (sau ca în satul) lui Cremene (sau ca în codru) A mânca fără socoteală. 4 vt (Pfm; îe) A ~ cât (sau ca) un lup (sau cât patru, cât șapte, cât un turc din cei calici, ca o căpușă, ca o lăcustă, ca un popă, ca diacul la pomene, de parcă n-a văzut fir verde) A mânca mult și cu lăcomie. 5 vt (Pfm; îe) A ~ ca o pasăre (sau ca o vrabie) A mânca puțin. 6 vt (Pfm; îe) A ~ de-a gata A profita de munca altuia. 7 vt (Pfm; îe) A avea ce ~ A avea din ce trăi. 8 vt (Pop; îe) A ~ pâinea (sau pâinea și sarea, pita) cuiva A fi găzduit, întreținut de cineva. 9 vt (Pop; îae) A fi în slujba cuiva. 10 vt (îae) A se folosi de binefacerile cuiva. 11 vt (Pop; îe) A ~ pâine și sare (de pe un talger) cu cineva (sau împreună) sau a ~ toți o pâine și o sare ori a ~ (cu cineva sau toți) dintr-un blid (sau dintr-o zeamă) A trăi la un loc Si: a conviețui. 12 vt (Pop; îae) A se afla în raporturi de strânsă prietenie cu cineva. 13 vt (Pfm; îe) A fi ~t pâine (sau pită) din multe cuptoare sau a fi ~t (mai) multe paști (sau mai mulți crăciuni decât cineva) A fi mai bătrân. 14 vt (Pop; îae) A fi cu mai multă experiență. 15 vt (Pop; îe) A ~ singur bucatele și a lăsa altora zeama A trage singur foloasele. 16 vt (Pfm; îe) A-și ~ de sub unghii (sau de sub unghie, de sub tălpi, de sub dânsul) A fi foarte zgârcit. 17 vt (Reg; îe) A ~ borșul (sau asmațuchi, calupul, lumânarea, mucul, schimbeaua, șofranul) cuiva A se păcăli. 18 vt (Pfm; îe) A ~ răbdări prăjite (sau ciuperci, coaste fripte) A nu mânca nimic Si: a răbda. 19 vt (Pfm; îe) A ~ praz (sau borș, haram, rahat, ciuperci) A minți. 20 vt (Pfm; îae) A flecări. 21 vt (Pfm; îe) (Parcă) a ~t bureți (sau ciuperci, ceapa-ciorii, laur, măsălar) Parcă e nebun. 22 vt (De obicei în imprecații; pfm; îe) A-i – colacul (sau colacii, coliva) cuiva sau a-i ~ (cuiva) din colivă A vedea mort pe cineva. 23 vt (Pfm; îae) A omorî. 24 vt (Pfm; îe) Îi mănâncă câinii (sau rațele) din traistă (sau din buzunar) Se zice despre un om mic de statură. 25 vt (Pfm; îae) Se zice depre un om prost, bleg. 26 vt (Pfm; îe) A ~ foc pentru cineva A face orice pentru a servi pe cineva. 27 vt (Pfm; îae) A-și pune viața în primejdie pentm cineva. 28 vt (D. cai; pfm; îe) A ~ foc (sau jăratic) A fi foarte iute. 29 vt (Pfm; îe) A ~ nori de... A fi extraordinar de... 30 vt (Reg; îe) A ~ pământ de durere A suferi peste măsură. 31 vt (Reg; îe) A ~ lut și pământ A tăgădui cu încăpățânare. 32 vt (Pfm; îe) A ~ piatră A răzbi toate greutățile. 33 vt (Pfm; îe) A-și ~ averea (sau banii, aurul) cu lingura A cheltui fără măsură. 34 vt (Pfm; îae) A fi foarte bogat. 35-36 vtr (Îe) A ~ (cuiva) sau a-și ~ (cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețele, norocul etc.) A(-și) irosi existența. 37-38 vtr (Îvr; îe) A ~ (cuiva sau a-și ~) capul A (se) distruge. 39 vt (Pfm; îe) A-și ~ credința (sau omenia, lefteria, reg, leanca) A-și pierde prestigiul, cinstea. 40 vt (Pfm; îe) A-i ~ inima (sau sufletul cuiva) A necăji pe cineva peste măsură. 41 vt (Pfm; îe) (Îți vine) să-l (sau s-o) mânânci (din ochi ori de viu, de vie) Se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare. 42 vt (Pfm; îe) ~ți-aș ochii sau ~(-mi)-te-aș Exprimă afecțiunea față de interlocutor, căutând să-i câștige bunăvoința. 43 vt (Pfm; îe) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă Formulă care exprimă disprețul față de cineva sau ceva, precum și hotărârea de a renunța să mai facă ceva. 44 vt (Îe) A ~ bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) A fi bătut. 45 vt (Pex; îae) A fi învins într-o luptă, la o întrecere, la un joc de societate etc. 46 vt (Îe) A ~ pumni (sau palme, bastoane etc.) A fi bătut. 47 vt (Fig; îae) A fi aspru certat. 48 vt (Pfm; îe) A fugi (sau a alerga) mâncând pământul (sau de mănâncă pământ ori pământul) sau a ~ pământ (ori pământul) (fugind ori alergând) A fugi foarte repede, în mare goană. 49 vt (Îe) A crede că tot ce (sau toate câte) zboară se mănâncă A-și imagina că poate obține orice. 50 vi A se hrăni. 51 vt (Fam) A trăi din... 52 vt (C. i. bunuri materiale) A lua. 53 vt (C. i bunuri materiale) A-și însuși pe nedrept. 54 vt (C. i. bunuri materiale) A cheltui. 55 vt (îvp; c. i. oameni, popore) A jecmăni. 56 vt (Fig; c. i. sentimente de durere, de necaz etc.) A suferi. 57 vt (îvr; c. i. otravă) A se otrăvi. 58 vt (Fam; la jocul de șah; c. i. piese) A câștiga de la adversar. 59 vt (Fam; c. i. sunete, litere sau cuvinte) A omite în vorbire sau în scris. 60 vt (D. animale și păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți. 61-62 vtr (Pop; îe) A ~ carne de (sau din) om ori a-și ~ din carne (sau carnea de pe el) A fi crud (cu alții sau) cu sine. 63 vrr (Pop) A se bate. 64 vrr (Fig; d. indivizi sau colectivități) A se certa. 65 vrr (Fig; d. indivizi sau colectivități) A se dușmăni. 66 vrr (Fig; d. indivizi sau colectivități) A se prigoni. 67 vrr (Fig; d. indivizi sau colectivități) A-și face rău. 68 vrr (Reg) A se cicăli. 69 vt (D. insecte) A pișcă. 70 vt (Precedat de un ppr la Ac; subiectul este o parte ale corpului) A produce senzație de mâncărime, însoțită de nevoia de a se scărpina. 71 vt (Pfm; îe) A-l ~ palma dreaptă A simți o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. 72 vt (Pfm; îe) A-l ~ palma stângă A simți o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. 73 vt (Pfm; îe) A-l ~ spinarea (sau pielea, pop, cojocul) A se comporta ca și cum ar cere să fie bătut. 74 vt (Pfm; îe) A-l ~ mâna (sau palma) A fi dornic, nerăbdător să bată pe cineva. 75 vt (Pfm; îe) A-l ~ tălpile A nu avea atâmpăr să stea într-un loc. 76 vt (Pfm; îe) A-l ~ (pe cineva) să... A simți impulsul, îndemnul să... 77 vt (C. i. un lucru necomestibil) A roade cu dinții. 78 vt (D. viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A distruge. 79 vt (D. boli) A distruge treptat. 80 vt (Fig; d. nenorociri, stări sufletești etc.) A chinui. 81 vt (Pop; îe) L-a băgat mumă-sa în ladă și l-au ~t moliile Se spune despre cei care au fost răsfățați de părinți. 82 vt (Pop; îae) Se spune despre un om urât și ciupit de vărsat. 83 vt (Reg; îe) A fi ~t ca alba (sau iapa) de ham A fi sătul, plictisit de ceva. 84 vr (Reg; îe) A se ~ cu lucrul A se speti muncind. 85 vt (Pfm; îe) A ~ cartea A învăța bine și cu ambiție. 86 vt (Rar; d. ape, galerii etc.) A săpa, găurind un teren. 87 vt (Fig) A face să dispară. 88 vt (Fig) A nimici.

MÂNCA, mănânc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jeratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile^[1] etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare.

  1. În original, probabil greșit,... tinerețele... cata

A MÂNCA mănânc 1. tranz. 1) (alimente) A mesteca în gură, înghițind (pentru a-și menține existența fizică). * ~ (ceva) cu ochii a dori (ceva) foarte mult, privind cu mare poftă. ~ (pe cineva) din ochi a privi (pe cineva) cu mare dragoste sau plăcere. ~ pâinea cuiva a) a fi în serviciul cuiva; b) a fi întreținut de cineva. ~ (cuiva) zilele (sau sufletul) a supune (pe cineva) unor necazuri sau chinuri permanente. A-și ~ viața (cu cineva) a-și distruge viața (cu cineva). ~ foc pentru cineva a face orice pentru cineva; a se sacrifica pentru cineva. A-și ~ de sub unghii a fi foarte zgârcit. A-și ~ omenia a-și pierde omenia, cinstea. A-și ~ unghiile a) a avea obiceiul de a-și roade unghiile cu dinții; b) a se căi amarnic. ~ bătaie (sau papară, chelfăneală) a fi bătut. A-și ~ amarul a trăi din greu. A-i ~ (cuiva) banii (sau averea) a stoarce pe cineva de bani sau de avere. ~ cuvintele a pronunța cuvintele în mod denaturat, nedistinct. A fugi mâncând pământul a fugi foarte repede. 2) (despre animale sălbatice) A ataca, rupând în bucăți și înghițind. * ~ carne de om a fi foarte rău; a manifesta agresivitate. 3) (despre insecte) A înțepa, producând o senzație dureroasă; a ciupi; a mușca; a pișca. 4) (despre agenți sau despre factori nocivi) A modifica în rău (ducând chiar la dispariția totală). 5) A face să simtă o senzație de mâncărime. * A-l ~ (pe cineva) spinarea (sau pielea) a se comporta în așa fel, de parcă ar căuta să fie bătut. A-l ~ (pe cineva) palmele a avea chef să bată (pe cineva). 6) fig. (persoane) A face să sufere, creând condiții de viață insuportabile. 7) fig. A consuma până la epuizare totală. 2. intranz. 1) A consuma hrană (pentru a-și menține existența fizică). * ~ ca un lup a) a mânca foarte mult; b) a mânca repede și lacom. ~ ca o pasăre a mânca foarte puțin. 2) A lua masa; a sta la masă. 3) fig. A-și asigura existența (din ceva). /<lat. mandicare

A SE MÂNCA mă mănânc intranz. fam. (despre persoane) A fi în relații de dușmănie (unul cu altul), înfăptuind (pe ascuns) acțiuni de compromitere. /<lat. mandicare

mâncà v. 1. a amesteca și înghiți alimente; 2. a prânzi: el mănâncă acasă; 3. fig. a consuma, a risipi nebunește propria sa avere: și-a mâncat toată starea; fam. și-a mâncat credința; a mânca fript, a mânca zilele, a prăpădi pe cineva; 4. a risipi banii publici încredințați cuiva; 5. în blesteme: mânca-i-ar inima câinii! EM.; 6. a șuieri, a suporta: a mânca palme, înjurături; 7. a simți mâncărime: îl mănâncă urechea; 8. a roade: apele mănâncă râpele râurilor; (fuge) mâncând pământul, foarte iute, vorbind mai ales de cal.

MÎNCA, mănînc, vb. I. 1. Tranz. A mesteca și a înghiți un aliment (pentru a-și potoli foamea). Îmi reamintesc cum mîncam bucățica aceea de pîine. SAHIA, N. 32. Nepoate, mai mîncat-ați salăți de aceste? CREANGĂ, P. 210. Am un păr cu pere moi Și le-om mînca amîndoi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 48. Cine vrea să mănînce miezul trebuie mai întîi să spargă coaja (= cine vrea să dobîndească un lucru de preț trebuie să muncească). Și-a trăit traiul, și-a mîncat mălaiul (= i-a trecut vremea, nu mai aduce folos). Unul mănîncă aguridă și altuia i se strepezesc dinții, se zice cînd unul greșește și altul suportă consecințele; unul face, altul trage. (Refl. pas.) Nu tot ce zboară se mănîncă (= nu e realizabil orice vis). ◊ Expr. A mînca (ceva) cu ochii = a fi ispitit de o mîncare atrăgătoare; fig. a dori mult ceva. Ceasuri întregi pierdea Penelopa, mîncind cu ochii lacomi bijuteriile. BART, E. 41. A mînca (pe cineva) din ochi = a nu-și mai lua ochii de la cineva drag, a nu pierde din ochi. Ceilalți oameni îl mîncau din ochi pe Uracu. DUMITRIU, F. 103. Albert o mînca din ochi, ea-i trimitea pe furiș cîte o privire caldă. VLAHUȚĂ, O. A. III 53. A mînca pe cineva (fript sau de viu) = a nimici, a răpune, a doborî pe cineva. Vorincea mînca zece premianți cu pătrunderea și cunoștințele lui. VLAHUȚĂ, N. 29. Cu nevastă-mea, mizerabile! Te-am mîncat! CARAGIALE, O. I 279. Da unde-s ticăloșii să-i măninc! ALECSANDRI, T. I 91. A mînca cuiva zilele (sau viața) = a-i face cuiva viața grea, a amărî, a chinui (pe cineva). Trăsnită asta de fată are să-mi mănînce zilele cu-ndărătnicia ei. RETEGANUL, P. I 52. A mînca foc (pentru cineva) = a ține foarte mult la cineva, a-și pune viața în primejdie, a-și băga capul în foc pentru cineva. Celor ce nu știau carte le scria și le citea scrisorile. Iară soldații mîncau foc pentru el. CAMILAR, N. I 31. A mînca bătaie (trînteală, papară, pumni, ghionți, palme, chelfăneală) = a căpăta bătaie. Chiriță se încolți cu oamenii și mincă la repezeală niște pumni de la Toader Strîmbu, care de mult îl păștea. REBREANU, R. II 175. Știi c-am mai mîncat eu odată de la unul ca acesta o chelfăneală. CREANGĂ, P. 298. Ăst somn nu prea-mi place și o să i-o spui.Ba să-ți cauți treaba, că mănînci trînteală. ALEXANDRESCU, M. 355. A-și mînca amarul (sau viața) = a avea o viață grea, chinuită. Una din cele patru moșii pe care ne mîncăm,muncind, amarul. STANCU, D. 50. A (-și) mînca (sau a-i mînca cuiva) banii (sau averea) = a cheltui, a risipi, a toca averea. Boierii stau vara la moșie, își umplu lăzile cu aur și pe urmă, iarna, vin la oraș de-și mănîncă banii și petrec cu toții. SP. POPESCU, M. G. 78. Pentru mîndra cea din colț Mîncai șaptezeci de zloți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 376. Bani, să nu-i poți mînca doi ani. ALECSANDRI, P. P. 135. A mînca (cuiva) (și) urechile v. ureche. A mînca pe cineva (rar, din cineva) = a frustra, a jecmăni, a păgubi. De mult te mănîncă megieșii și neamurile. STANCU, D. 27. Mîncați și păscuți am fost noi săracii, de cătră cei bogați. SADOVEANU, P. M. 29. Cum, și tu ai să mănînci din noi? ALECSANDRI, T. I 448. A-și mînca lefteria v. lefterie. A mînca o pîine v. pîine. (Ironic) A mînca răbdări prăjite v. răbdare. (Mai ales în basme) A nu (mai) mînca pîine și sare (de pe sau dintr-un talger) cu cineva = a nu mai conviețui cu cineva, a nu mai avea raporturi de intimitate sau prietenie cu cineva. Să facă ce va face cu pruncul său... că de nu, pîne și sare de pe un talger cu el nu va mînca. MARIAN, O. I 182. Dacă te-ntorci fără el, viu ori mort, pîine și sare cu mine nu mai mănînci. CARAGIALE, O. III 91. (Despre cai) A mînca foc (sau jăratic) = a fi foarte iute. Trase la scară o căruță ferecată în aur cu patru telegari de mîncau foc. ISPIRESCU, L. 38. Absol. Sfîrșirăm repede de mîncat, iar după masă eu mă retrăsei în odaia anume hotărîtă pentru mine. HOGAȘ, M. N. 231. Pe la noi, cine are bani bea și mănîncă, iară cine nu, se uită și rabdă. CREANGĂ, P. 279. Cu lingura îi dă să mănînce și cu coada îi scoate ochii, se zice despre un om fățarnic, Expr. A mînca ca un lup (sau cît șapte) = a mînca foarte mult. A mînca ca o pasăre (sau ca o păsărică) = a mînca puțin. A-și mînca de sub unghie (sau unghii) = a fi zgîrcit, a trăi cu foarte multă economie. Fata lui hagi Cănuță. n-a fost învățată la casa părintească să-și mănînce de sub unghie. CARAGIALE, S. N. 28. A-i mînca cuiva cîinii (sau rațele) din traistă (sau din buzunar), se spune despre un om moale, bleg. Omul nostru era un om din aceia căruia-i mîncau cîinii din traistă și toate trebile cîte le făcea, le făcea pe dos. CREANGĂ, P. 39. ◊ Refl. impers. Se mănîncă = se ia masa. Elisabeta, de cîte ori se mănîncă la noi pe zi? SAHIA, N. 57. ◊ Fig. (În legătură cu mișcări, acțiuni rapide) Roțile veneau mîncînd meridianele, miliarde de roți de fier se rostogoleau unele după altele, zile și nopți. CAMILAR, N. II 101. Cînd toarce, mănîncă caierul. DELAVRANCEA, S. 12. ◊ Expr. A fugi (sau a alerga) mîncînd pămîntul (sau de mănîncă pămîntul) = a fugi foarte repede. Aleargă de groaza pieirii bătut, Mănîncă pămîntul. COȘBUC, P. I 207. Fugea iapa, de mînca pămînt cu gura. ȘEZ. IV 200. ♦ Intranz. (Cu înțeles generic) A se hrăni, a se nutri, a se alimenta. Lui Filimon îi plăcea traiul bun; amicii săi îl poreclise Mălai-mare, fiindcă mînca bine. GHICA, S. A. 83. (Prin exagerare) Copil care nu mănîncă.Fig. A trăi din... A fost învățător în sat, iar azi mănîncă o pensie de cinci zloți pe lună. REBREANU, I. 14. ♦ (Cu privire la sunete,litere, cuvinte) A omite (în vorbă sau în scris). 2. Tranz. (Despre insecte, paraziți) A pișcă, a ciupi. Cum i-a mîncat rîia prin streini, mititeii! CREANGĂ, A. 32. Dar nu ne-a mînca țințarii! ALECSANDRI, T. I 429. Puricii te mănîncă. TEODORESCU, P. P. 326. ♦ (Despre boli) A distruge, a roade. Oftica îi mănîncă pieptul pe dinăuntru. STANCU, D. 281. Așa de mîncat era de holeră bietul om, că vedeam că fără ajutor nu s-ar mai fi putut întoarce acasă. RUSSO, O. 51. ◊ (Despre oameni, în expr.) A-și mînca unghiile = a-și roade unghiile. ◊ (Despre alți agenți distructivi) Rugina mănîncă fierul. Apa a mîncat malul.Amintirea unui nume, scris pe o piatră mîncată de ploi. C. PETRESCU, R. DR. 36. 3. Tranz. (Despre părți ale corpului, fiind așezat înaintea subiectului gramatical) A produce o senzație de mîncărime, însoțită de nevoia de a scărpina locul. Mă mănîncă capul. (Impersonal) Mă mănîncă în cap.Da acasă nu puteai sta, măi femeie? Zău, parcă te mănîncă tălpile. REBREANU, I. 15 ◊ Expr. (Glumeț) A-l mînca pe cineva spinarea (sau pielea) = a se comporta în așa fel, ca și cum ar căuta într-adins bătaie. Taci, mă, din gură și pleacă d-aici... Ori te mănîncă pielea? PREDA, Î. 50. Pe semne te mănîncă spinarea, cum văd eu. CREANGĂ, A. 57. A-l mînca (pe cineva) palma (sau palmele) = a avea chef să bați pe cineva. 4. Tranz. (Despre foc, pămînt etc.) A mistui, a înghiți, a absorbi, a consuma, a nimici. Pămîntul pă toate le mănîncă. ȘEZ. III 100. ◊ (În imprecații) La făgădăul din deal Mi-o rămas al meu suman, Pentru-o țîr’ de băutură, Mînca-o-ar mormîntul gură. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 386. 5. Tranz. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.; cu privire la oameni) A face să sufere, a chinui. Vedea pe mă-sa slabă, mîncată de necazuri, zbuciumată de necurmatele amărăciuni. VLAHUȚĂ, O. A. 140. De la o vreme încoace, urîtul îi mînca și mai tare. CREANGĂ, P. 73. Mîncatu-s de nevoi Ca iarba de cele oi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 191. ◊ (Neobișnuit, despre oameni) Căpitani care pînă la război mîncaseră contingentele cu asprimea, cu răutatea și cu mizeria. CAMILAR, N. II 374. 6. Refl. reciproc. Fig. (Despre oameni) A se certa, a se prigoni, a-și face rău unul altuia. Moștenitorii s-au certat și s-au mîncat multă vreme. SADOVEANU, E. 120. Femeie, taci! nu te mînca cu mine. SLAVICI, la TDRG. – Forme gramaticale: prez. ind. mănînc, mănînci, mănîncă (Mold. mînînc, mînînci etc., Transilv. mînc, mînci etc.), mîncăm, mîncați, mănîncă (Mold. mînîncă, Transilv. mîncă).

MÎNCA, mănînc, vb. I. 1. Tranz. A mesteca și a înghiți un aliment. Și-a trăit traiul, și-a mîncat mălaiul.Expr. A mînca (ceva) cu ochii = a fi ispitit de o mîncare îmbietoare; fig. a dori, a-i plăcea mult ceva. A mînca (pe cineva) din ochi = a nu-și mai lua ochii de la cineva drag. A mînca pe cineva (fript sau de viu) = a nimici, a răpune, a distruge pe cineva. A (sau a-i) mînca cuiva zilele (sau viața, sufletul) = a amărî, a chinui pe cineva. A mînca foc (pentru cineva) = a ține foarte mult la cineva, a face orice pentru cineva. A mînca bătaie (sau trînteală, papară, pumni, palme, chelfăneală) = a căpăta bătaie, a fi bătut. A-și mînca amarul (sau viața) = a avea o viață grea, chinuită. A(-și) mînca (sau a-i mînca cuiva) banii (sau averea) = a cheltui, a risipi banii sau averea. A mînca pe cineva = a păgubi, p. ext. a submina. A nu (mai) mînca pîine și sare (de pe sau dintr-un talger) cu cineva = a nu (mai) conviețui cu cineva, a nu (mai) avea raporturi de intimitate sau de prietenie cu cineva. (Despre cai) A mînca foc (sau jăratic) = a fi foarte iute. A mînca ca un lup (sau cît șapte) = a mînca foarte mult. A mînca ca o pasăre (sau ca o păsărică) = a mînca puțin. A-și mînca unghiile = a-și roade unghiile. A-și mînca de sub unghie (sau unghii) = a fi zgîrcit. A-i mînca cuiva cîinii (sau rațele) din traistă (sau din buzunar), se spune despre un om mic de statură sau bleg. (Refl. impers.) Se mănîncă = se ia masa. ♦ (În expr.) A fugi (sau a alerga) mîncînd pămîntul (sau de mănîncă pămîntul) = a fugi foarte repede. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. A trăi din... ♦ Fig. A omite litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. Tranz. (Despre insecte, paraziți) A pișca, a ciupi. ♦ (Despre boli sau agenți distructivi) A roade, a măcina. 3. Tranz. A produce o senzație de mîncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mînca pe cineva spinarea (sau pielea) = a se comporta în așa fel, ca și cum ar căuta într-adins bătaie. A-l mîna (pe cineva) palma (sau palmele) = a avea chef să bată pe cineva. 4. Tranz. (Despre foc, pămînt etc.) A mistui, a înghiți, a nimici, a absorbi. 5. Tranz. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești) A face să sufere, a chinui. 6. Refl. Fig. (Despre oameni) A se certa, a-și face rău unul altuia. [Prez. ind. și: (reg.) mînc] – Lat. manducare.

mănînc, a mînca v. tr. (lat. mandúco, -áre, a mînca, d. mándere, a mînca; it. mangiare, fr. manger. Mănînc e reduplicat, din mînc, cum se zice pin vest. – Mănînc, mănîncĭ, mănîncă, mîncăm, mîncațĭ; mîncam; mîncasem; să mănînc, să mîncăm, V. mandibul). Mestec în gură și înghit: a mînca pîne, fructe. Fig. Atac, rod: rugina mănîncă feru, apa mănîncă malu. Consum, absorb: soba mănîncă multe lemne. Risipesc, consum: a-țĭ mînca averea în petrecerĭ, a mînca baniĭ statuluĭ (a delapida). Sufer, îndur (Iron.): a mînca o bătaĭe. Mănînc din ochĭ (saŭ cu ochiĭ), privesc cu lăcomie. A mînca cuvintele, a le pronunța răŭ. A mînca pe cineva fript, a-l nimici, a-l prăpădi. A mînca cuĭ-va zilele, capu, vĭața, 1. a-l nimici, 2. a-l amărî îndelung. A fugi mîncînd pămîntu, a fugi foarte răpede (mîncînd distanțele). A mînca borș (triv.), 1. a vorbi prostiĭ, 2. a spune mincĭunĭ. A-țĭ veni să mănîncĭ (o persoană), 1. a-țĭ plăcea foarte mult (de aicĭ exclamațiunĭ ca: mînca-l-ar mama! termin de ĭubire adresat de o mamă unuĭ băĭat mic), 2. a urî foarte mult: acest deputat mănîncă Jidanĭ (de aicĭ blesteme ca: mînca-te-ar cîniĭ!). A-țĭ mînca credința (ca Țiganiĭ biserica), a-țĭ perde creditu, a nu maĭ inspira încredere. A-țĭ mînca de supt unghie, a fi grozav de avar. V. intr. Prînzesc orĭ cinez: azĭ nu mănînc acasă. V. refl. Cîniĭ (saŭ oameniĭ) se mănîncă între eĭ, se bat (saŭ se ceartă). A te mînca v. impers. A simți mîncărime. A te mînca palmele, a avea gust să bațĭ pe cineva. A te mînca spinarea, a avea gust să fiĭ bătut de cineva. – În nord mînînc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

mânca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănânc, 2 sg. mănânci, 3 mănâncă; conj. prez. 1 sg. să mănânc, 3 să mănânce; imper. 2 sg. afirm. mănâncă

mânca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănânc, 2 sg. mănânci, 3 mănâncă, 1 pl. mâncăm

mânca vb., ind. prez. 1 sg. mănânc, 2 sg. mănânci, 3 sg. și pl. mănâncă, 1 pl. mâncăm

!de mâncat vb. la supin (~ a mâncat.)

mănânc, mănânci 2, mănâncă 3, mâncăm 1 pl., mâncați 2 pl., mănânce 3 conj.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MÂNCA vb. v. arunca, azvârli, cheltui, consuma, eroda, irosi, împrăștia, omite, prăpădi, risipi, roade, săpa, scăpa, zvârli.

MÂNCA vb. 1. (mai ales în vorbirea copiilor) a păpa, (înv. și pop.) a (se) ospăta, (fam.) a hali, (depr.) a rumega. (Ce ~ acolo?) 2. a consuma, (fam.) a hali. (A ~ repede întreaga pâine.) 3. (fam.) a îmbuca. (N-a apucat să ~ nimic.) 4. a (se) alimenta, a (se) hrăni, a (se) nutri, (fam.) a hăli. (~ bine.) 5. v. roade. 6. v. înțepa. 7. a (se) distruge, a (se) roade. (Moliile au ~ haina.) 8. a (se) măcina, a (se) roade, a (se) săpa, a (se) scobi. (Apa ~ malul.) 9. v. ataca.

mînca vb. v. ARUNCA. AZVÎRLI. CHELTUI. CONSUMA. ERODA. IROSI. ÎMPRĂȘTIA. PRĂPĂDI. RISIPI. ROADE. SĂPA. ZVÎRLI.

MÎNCA vb. 1. (mai ales în vorbirea copiilor) a păpa, (înv. și pop.) a (se) ospăta, (depr.) a rumega. (Ce ~ acolo?) 2. a consuma, (fam.) a hali. (A ~ repede întreaga pîine.) 3. (fam.) a îmbuca. (N-a apucat să ~ nimic.) 4. a (se) alimenta, a (se) hrăni, a (se) nutri. (~ bine.) 5. a roade. (Nu-ți mai ~ unghiile.) 6. a ciupi, a înțepa, a pișca. (Îl ~ puricii, țînțarii.) 7. a (se) distruge, a (se) roade. (Moliile au ~ haina.) 8. a (se) măcina, a (se) roade, a (se) săpa, a (se) scobi. (Apa ~ malul.) 9. a ataca, a roade. (Rugina ~ fierul.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mînca (mănînc, mîncat), vb.1. A se hrăni. – 2. A prînzi, a lua cina. – 3. A se alimenta cu, a se menține cu. – 4. A coroda, a strica. – 5. A roade, a măcina. – 6. A consuma, a folosi. – 7. A delapida, a defrauda patrimoniul public. – 8. A uzurpa, a doborî. – 9. A se neliniști, a se osteni. – 10. A o apuca pe căi greșite, a duce la pierzanie. – 11. A ciupi, a produce mîncărime. – 12. A suporta, a răbda o insultă. – 13. A cîștiga o piesă a adversarului, în anumite jocuri. – 14. A ține mult la cineva, a muri după o persoană. – 15. (Refl.) A se devora, a se distruge reciproc. – Var. (Trans.) mînc.Mr. mî(n)c, măc(u), mîncată, mîcare, megl. m(ăn)ǫnc, măncari, istr. mărăncu. Lat. *manucāre, forma redusă a lui manducāre, cf. it. manucare, calabr. manëká, mai probabil decît de la *manicāre (Diez, I, 262; Pușcariu 1022; Candrea-Dens., 1127; REW 5592). Cuvînt de uz general (ALR, I, 80). Sing. prezentului mănînc pare că ar trebui să se explice prin *mănuc cu infix nazal *mănunc (după G. Ivănescu, BF, I, 161, printr-o încrucișare între mînc cu *mănduc). Der. mîncăcios, adj. (lacom); mîncare, s. f. (bucate, feluri); demîncare, s. f. (alimente, provizii); mîncărică, s. f. (carne înăbușită); mîncărime, s. f. (usturime, iritație, frecare a pielii); mîncat, s. n. (faptul de a mînca, masă); mîncător, s. m. (înv., uzurpator; persoană care mănîncă); mîncătoare, s. f. (Arg., gură); mîncătorie, s. f. (abuz, prevaricațiune, fraudă); mîncătură, s. f. (înv., fraudă, abuz; rozătură; adîncitură); mîncău, s. m. (lacom, hulpav); nemîncat, adj. (cu stomacul gol; s. m., flămînd; lihnit de foame).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

IL FAUT MANGER POUR VIVRE ET NON PAS VIVRE POUR MANGER (fr.) trebuie să mănânci ca să trăiești și nu să trăiești ca să mănânci – Maximă cunoscută încă din Antichitate, repusă în circulație de Molière („Avarul”, act. III, scena 1).

II faut manger pour vivre et non pas vivre pour manger (fr. „Trebuie să mănînci ca să trăiești și nu să trăiești ca să mănînci”) – Vorba aceasta, veșnic actuală, se găsește în operele atîtor scriitori și filozofi, antici și moderni, încît cu greu am fi știut cui să-i atribuim paternitatea, dacă în lucrarea sa Cum trebuie tinerii să-i citească pe poeți, istoricul grec Plutarh n-ar fi consemnat că-i o cugetare a lui Socrate. După Socrate a fost reprodusă în „Retorica pentru Herennius” (IV, 28), atribuită lui Cicero, după Cicero a folosit-o Quintilian ș.a.m.d. Dar răspîndirea mare a căpătat-o datorită lui Molière care în Avarul (act. III, sc. 1), pune în gura lui Valère proverbul celor vechi: „Să mănînci ca să trăiești, nu să trăiești ca să măninci” – proverb care desigur îl entuziasmează într-atît pe Harpagon, încît îl recomandă imediat ca deviză bucătarului său. Astăzi, ca și în urmă cu mii de ani, aceleași cuvinte sînt adresate acelora care acordă o importanță exagerată delectării gastronomice. LIT.

L’appétit vient en mangeant, mais la soif s’en va en buvant (fr. „Pofta vine mîncînd, dar setea trece bînd”) – Din Gargantua (cap. V) de Rabelais. De obicei, se citează numai prima parte, care de altfel a devenit o zicală foarte populară. De la mîncarea propriu-zisă, proverbul a trecut la sensul figurat, spre a caracteriza în general lăcomia nepotolită a acelora care, cu cît au mai mult cu atît vor și mai mult. LIT.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

mânca, mănânc I v. t. a omite litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. II v. r. a se dușmăni, a-și face rău unul altuia.

a fi mâncat de prin gunoaie expr. a elimina gaze intestinale.

A MÂNCA a se bate calicii la gura cuiva, a bate halvița, a băga la ghiozdan / la malaxoare, a băga pe conductă, a ciuguli, a clămpăni, a crăpa, a face plinul, a glojdi, a gorovi, a grojdi, a hali, a iepuri, a se înfige la mâncare, a înfuleca, a înghiți cu noduri, a-și înșela foamea, a mânca ca un porc, a mânca cât doi / cât șapte / cât zece, a mânca la varice, a mânca pâine cu sos de limbă, a paște, (în limbajul copiilor mici) a păpa, a se porcăi, a potoli, a-și pune burta la cale, a topi, a umple mațu’.

a mânca banii cu lingura expr. a cheltui prea mult, a fi risipitor.

a mânca bătaie expr. 1. a fi bătut. 2. a fi învins într-o competiție.

a mânca ca un lup / ca un spart / de parcă ar fi spart expr. a mânca cu poftă, cu lăcomie, mestecând și înghițind rapid.

a mânca ca un porc expr. a mânca în mod dizgrațios, cu lăcomie, hărpăind și clefăind.

a mânca căcat expr. (obs.) a minți.

a mânca cât doi / cât șapte / cât zece expr. a mânca foarte mult.

a mânca ceapa ciorii expr. a înnebuni a se sminti.

a mânca ciuperci expr. 1. a minți. 2. a fabula. 3. a înnebuni.

a mânca fise expr. (d. telefoane publice sau automate defecte) a nu restitui fisele introduse în aparat în condițiile neefectuării unei convorbiri.

a mânca fript (pe cineva) expr. 1. a pedepsi cu asprime (pe cineva). 2. a fi agresiv (cu cineva).

a mânca la varice expr. a mânca stând în picioare (de regulă, la o masă înaltă, fără scaune).

a mânca papară expr. a fi bătut.

a mânca pâine cu sos de limbă expr. (glum.) a mânca pâine goală.

a mânca pentru doi expr. (glum.d. femei) a fi însărcinată.

a mânca rahat expr. 1. a minți. 2. a bârfi, a cleveti.

a mânca rahat cu lingura / cu polonicul expr. a vorbi într-o manieră demagogică.

a mânca răbdări prăjite expr. a răbda de foame.

a o mânca bâzdâcul expr. (er.d. femei) a fi excitată, a avea apetit sexual.

a o mânca ca pe Zambilica expr. (peior.d. femei) 1. a avea tendința de a vorbi mult și fără rost. 2. a simți nevoia irezistibilă de a consuma un act sexual.

a se mânca ca câinii expr. a se dușmăni.

a-i mânca (cuiva) coliva expr. (intl.) 1. a înmormânta. 2. a ucide, a omorî. 3. a-i supraviețui (cuiva).

a-l mânca cojocul / spinarea expr. (glum.) a se purta într-un mod care trebuie sancționat (mai ales cu bătaia).

a-l mânca în cur / în fund expr. (vulg.) 1. a fi indisciplinat. 2. a avea o stare de neastâmpăr, a fi agitat. 3. a fi imprudent, expunându-se unor riscuri inutile (de a fi mustrat, molestat, bătut etc.).

a-l mânca palma expr. a avea chef de bătaie, a fi dornic să se bată.

a-l mânca viermii de viu expr. a fi foarte leneș și murdar.

a-și mânca de sub unghie expr. a fi foarte zgârcit.

a-și mânca lefteria expr. 1. a-și pierde reputația de om cinstit față de cineva. 2. a nu se mai putea aștepta la bunăvoință din partea cuiva.

mănânci calule, ovăz? expr. (glum.) folosită când i se oferă cuiva un lucru care-i place foarte mult sau când i se face o propunere care-i convine.

mânca-ți-ai nasul! expr. (eufem., glum.) fire-ai tu să fii!

mânca-ți-aș ochii! expr. redundantă, intercalată în discurs pentru a sublinia entuziasmul vorbitorului.

n-am mâncat din același blid expr. (iron.) folosită pentru a critica comportamentul exagerat de familiar al unei persoane considerate inferioare ca statut social, profesional etc.

te mănâncă spatele / spinarea? expr. vrei bătaie?

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MÎNCÁ vb. I. Tranz. (Folosit și a b s o l.) 1. (Complementul indică un aliment) A mesteca în gură și a înghiți (spre a-și potoli foamea); a folosi în alimentație, a consuma. Se uscă înrima mea că uitai a mînca pînrea mea. PSALT. HUR. 83v/5. Luo pănre și. . . începu a mînca. COD. VOR. 94/3, cf. 49/13. Mărăncu measerii și satură-se. PSALT. 38, cf. 208. Fericit amu cine are a mînca mîncare. CORESI, EV. 419, cf. 21, 25, 51. Avram va să dea mie carne de berbeace, de să mîrăncu (cca 1 600). CUV. D. BĂTR. II, 191/23. Să-i dai pîine să mânînce (a. 1600-1625). GCR I, 66/3, cf. 90/32. Carne. . . să nu mănînce. PRAV. GOV., ap. GCR I, 90/32, cf. PRAV. 128. Nu-ș spală mînile sale cînd mănîncă pîine. N. TEST. (1648), 19v/32. Mîncăm de ne săturăm. DOSOFTEI, V. S. octombrie 80v/35. N-au fost leage să mănînce cineva azimă (a. 1699). GCR I, 330/37, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 226. De la doisprezăce ani înainte să nu mănînce pești (a. 1750). GCR II, 67/14. Au mîncat cu poftă cîteva cartofle. DRĂGHICI, R. 138/20. Mă culc cu dînsu alăturea, mănînc cu dînsu. ALECSANDRI, T. 615. Și mînîncă fata la plăcinte și mînîncă, hăt bine. CREANGĂ, P. 290, cf. 210, 289, 313. Vă trimit un pachețel cu zaharicale: să le mlncați sănătoși! CARAGIALE, O. VII, 200, cf. ODOBESCU, S. III, 10. Ce s-ar face popii, de-ar fi să nu murim? . . . Dar cei cîți ne mănîncă cu poftă din pomană? MACEDONSKI, O. I, 43, cf. SADOVEANU, O. II, 405. Îmi reamintesc cum mîncam bucățica aceea de pîine. SAHIA, N. 32. Parc-aș mînca ceva bun, ceva rar. CĂLINESCU, E. O. II, 179. Oamenii mîncau . . . hartane de pui. CAMIL PETRESCU, O. III, 176. Am un păr cu pere moi Și le-om mînca amîndoi. JARNIK-BÎRSEANU, D. 48. Nu-mi tignește nici ce mînc. id. ib. 89, cf. 118, 120, 162, 183, 317, 394, 462, 506. ◊ (În proverbe și zicători) Cine va să mânînce miezul, trebuie mai întîi să spargă coaja. ZANNE, P. I, 226. Nebunii dau mese și înțelepții mănîncă. id. ib. 647. Nu e nebun cel ce mănîncă șapte pîini, ci cel ce i le dă. PANN, P. V. I, 129/19, cf. ZANNE, P. IV, 43, 80. De vei să mănînci pîne, nu-ți bate joc de tărîțe. ZANNE, P. IV, 50. Cazi, pară (sau stai, mămăligă), să te mănînc sau și a mînca e greu, se zice unui om leneș. Cf. id. ib. I, 244, III, 616, 627, ȘEZ. I, 219. Cine-și mănîncă sămînța de in, își mănîncă cămașa, se spune despre risipitori. Cf. ZANNE, P. I, 199. Cine mănîncă puțin, mănîncă de multe ori, se spune despre cei cumpătați și prevăzători. Cf. id. ib. III, 619. Cine cerne toată ziua, nu mănîncă mămăligă, id. ib. III, 519. Cel ce a mîncat-o îi știe gustul. id. ib. 357, cf. 571. Mănîncă-ți hreanul, Că ți-ai dat banul sau săpun ai cumpărat, săpun mănînci. id. ib. 577. Cine mănîncă (ou) și nu se pică (sau picură) ? id. ib. 622, cf. IV, 34. Cine se amestecă în tărîțe (sau în lături), îl mănîncă porcii. Cf. NEGRUZZI, S. I, 248, ZANNE, P. III, 204. Cu lingura îi dă să mânînce și cu coada îi scoate ochii. ZANNE, P. III, 592. Cum îți vei săra, așa vei mînca sau cum a semănat, așa a(și) mîncat. Cf. id. ib. I, 284, IV, 102. Cu vorbe dulci mai multă pîine mănînci. id. ib. II, 810. Colacul nu-i al cui se menește, ci al cui îl mănîncă. id. ib. III, 532. În dorul căpșunilor (sau fragilor) mîncăm frunzele (sau foile). Cf. PANN, P. V. III, 101/15, 119/6, ISPIRESCU, U. 17, ZANNE, P. I, 132, 182. Și-a trăit traiul, și-a mîncat mălaiul. Cf. ALECSANDRI, T. 216, CREANGĂ, P. 319, ZANNE, P. III, 598. Unul mănîncă aguridă și la altul se strepezesc dinții sau părinții să mânînce merele și dinții feciorilor să strepezească. Cf. CORESI, EV. 168, ZANNE, P. III, 438. Vaci n-avem, brînză mîncam. Cf. ZANNE, P. III, 487. Vai de acela ce are pîine și n-are dinți să o mânînce. Cf. id. ib. IV, 52. Parcă mănîncă numai vinerea (sau gheață friptă). Cf. ISPIRESCU, L. 101, ZANNE, P. III, 630. Parcă a mîncat scurmuș (sau picior) de găină (sau de curcă), se zice despre cel care nu poate păstra un secret. Cf. ZANNE, P. I, 457, 466, III, 631. Boii ară și caii mănîncă sau orzul îl ară boii și-l mănîncă caii, unul seamănă și altul mănîncă, unul ține frigarea și altul mănîncă, cine adună și cine mănîncă. Cf. id. ib. I, 112, 229, 283, III, 542, 556, V, 10. Decît să mînînc pîine cu unt Și să mă uit în pămînt, Mai bine (să mînînc) pîine cu sare Și să mă uit (la el sau la ea ca) la soare. Cf. PANN, P. V. II, 129/2, ZANNE, P. III, 607. ◊ Mănînci? = numele unui joc de copii. ȘEZ. IX, 10, cf. PAMFILE, j. I, 58. ◊ E x p r. A mînca ca în tîrgul (sau ca în satul) lui Cremene (sau ca în codru) = a mînca fără socoteală, cît poate, cum îi place. A mînca cît (sau ca) un lup (sau cît patru, cît șapte, cît un turc din cei calici, ca o căpușă, ca o lăcustă, ca un popă, ca diacul la pomene, de parcă n-a văzut fir verde) = a mînca mult și cu lăcomie. Cf. ZANNE, P. I, 398, 497, III, 624, 632, 636, ȘEZ. i, 218, CHEST. VIII 100/7. A mînca ca o pasăre (sau ca o vrabie) = a mînca puțin, ALEXI, W. A mînca de-a gata = a profita de munca altuia. Cf. SBIERA, P. 254, ZANNE, P. III, 632. A mînca pe sponci v. sponcă. A avea ce mînca = a avea din ce trăi. Slava domnului, am ce mînca la casa d-tale. CREANGĂ, P. 188. A mînca pîinea (sau pîinea și sarea, pita) cuiva = a fi găzduit, întreținut de cineva; a fi în slujba cuiva, a se folosi de binefacerile cuiva. Cf. ZANNE, P. IV, 58, 109. Cine mănăncă părea mea, rădică spre mere sfadă. PSALT. 79. Dumnezeu i-au osîndit, căci s-au viclenit de către stăpînul lor, împăratul, a cărui au mîncat pînea și sare, și au vrut să se închine la svezul. N. COSTIN, ap. ZANNE, P. IV, 58. Taina stăpînului căruia i-am mîncat pita, n-am putut-o descoperi. NECULCE, L. 218. Eu mănînc pînea cocoanei Duduchii. FILIMON, O. I, 139. A mînca pîine și sare (de pe un talger) cu cineva (sau împreună) sau a mînca toți o pîine și o sare sau a mînca (cu cineva sau toți) dintr-un blid (sau dintr-o zeamă) = a trăi la un loc, a conviețui; a se afla în raporturi de strînsă prietenie cu cineva. Pine și sare nu mai mâncăm împreună, dacă d-na doctor nu se ține de vorbă. CARAGIALE, O. VII, 90. Să facă ce va face cu pruncul său. . . că de nu, pîne și sare de pe un talger cu el nu va mînca. MARIAN, O. I, 182. Bate-l, Doamne, om urît. . . Nu știu cum naiba-am brodit Să mînc cu el dintr-un blid ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 167, cf. CHEST. II 2/51. A fi mîncat pîine (sau pită) din multe cuptoare sau a fi mîncat (mai) multe paști (sau mai mulți crăciuni decît cineva) = a fi-(mai) bătrîn; a fi cu (mai) multă experiență. Cf. ZANNE, P. IV, 69, VI, 528. A mînca singur bucatele și a lăsa altora zeama = a trage singur foloasele. Cf. LM, ZANNE, P. III, 496. A-și mînca de sub unghii (sau de sub unghie, de sub tălpi, de sub dînsul) = a fi foarte zgîrcit. Cf. PANN, P. V. III, 77/17, IORDAN, STIL. 13, ZANNE, P. II, 444, 454, III, 633, CIAUȘANU, GL., COMAN, GL. Fata lui Hagi-Cănuță. . . n-a fost învățată la casa părintească să-și mânînce de sub unghie ! CARAGIALE, S. N. 28. De fapt sînt cam zgîrie-brînză. își mănîncă de sub unghii. IOVESCU, N. 94. (Regional) A mînca borșul (sau asmațuchi, calupul, lumînarea, mucul, schimbeaua, șofranul) cuiva = a se păcăli, a fi înșelat de cineva într-o afacere. Cf. ZANNE, P. I, 287, III, 53, 215, 251, 450, 482, IV, 116. A mînca răbdări prăjite (sau ciuperci, coaste fripte) = a nu mînca nimic, a răbda de foame. Cf. SBIERA, P. 184, ZANNE, P. III, 527, 534. A mînca praz (sau borș, haram, rahat, ciuperci) =a minți; a flecări. Cf. ZANNE, P. IV, 98, 100. Măi tartorule, nu mînca haram și spune drept, tu ești Gerilă? CREANGĂ, P. 240. (Parcă) a mîncat bureți (sau ciuperci, ceapa-ciorii, laur, măsălar) = (parcă) e nebun. Cf. ZANNE, P. I, 203, III, 499, 528, 633. A-i mînca colacul (sau colacii, coliva) cuiva sau a-i mînca (cuiva) din colivă = a) (de obicei în imprecații) a vedea mort pe cineva. Cf. id. ib. VI, 522; b) a nenoroci; a omorî pe cineva, id. ib. 525. A fi mîncat (sau a ști) moarea cuiva v. moare. Îi mănîncă cîinii (sau rațele) din traistă (sau din buzunar), se zice: a) despre un om mic de statură. Cf. ZANNE, P. I, 385, 635; b) despre un om prost, bleg. Omul nostru era un om din aceia căruia-i mîncau cîinii din traistă și toate trebile cîte le făcea, le făcea pe dos. CREANGĂ, P. 39. A mînca foc pentru cineva = a face orice pentru a servi pe cineva, a-și pune viața în primejdie pentru cineva. Celor ce nu știau carte, le scria și le citea scrisorile. Iar soldații mîncau foc pentru el. CAMILAR, N. I, 31. A mînca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. Trase la scară o căruță ferecată, cu patru telegari, de mîncau foc. ISPIRESCU, ap. ZANNE, P. I, 182. Și-a cumpărat buiestraș, de mîncă foc, nu altceva, BRĂTESCU-VOINEȘTI, î. 59. Chiar pe drumul de care vorbirăm, venea în goana mare o droșcă cu niște armăsari cari mîncau foc. RĂDULESCU-CODIN, Î. 161, cf. ZANNE, P. I, 182, 200. (Regional) A mînca nori de. . . = a fi extraordinar de . . ., fără seamăn de . . . Mîncă nori de frumoasă. COMAN, GL. (Regional) A mînca pămînt de durere = a suferi peste măsură. PAMFILE, J. I, 126. (Regional) A mînca lut și pămînt = a tăgădui cu încăpățînare. ZANNE, P. III, 631. A mînca piatră = a răzbi toate greutățile. Omul harnic mănîncă piatră. SLAVICI, O. I, 57. A(-și) mînca averea (sau banii, aurul) cu lingura = a cheltui fără măsură. E în stare să ia un bărbat tînăr. . . care i-a mînca toată averea cu lingura. ALECSANDRI, T. 807; b) a fi foarte bogat. ZANNE, P. I, 116, cf. V, 26, 73. A mînca (cuiva sau a-și mînca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețele, norocul etc.) = a(-și) irosi existența, a(-și) distruge viața. Tu, Florine, nu ești făcut să-ți mînînci viața c-o țărancă ca Florica. ALECSANDRI, T. 908. Fată frumoasă. . . să-și mănînce ea tinerețele cu un ăla. CARAGIALE, O. VI, 16. Își mîncau zilele, lucrînd prin alte sate învecinate. SLAVICI, N. I, 9. Îi mîncasem tinerețele cu nebuniile noastre. BRĂESCU, V. 20. Mi-a mîncat viața . . .nu-l rabde pămîntul. REBREANU, NUV. 56. Mi-a mâncat tinerețea cu tine, ticălosule ! CĂLINESCU, E. O. II, 48. Noi cu ei ne mîncâm viața. CAMIL PETRESCU, O. II, 219. Suveica și ițele îi mănîncă zilele. JARNIK-BÎRSEANU, D. 604. Trăsnita asta de fată are să-mi mănînce zilele cu-ndărătnicia ei. RETEGANUL, P. I, 52. Vezi cu cine-mi mînc viața. DOINE, 242. (Învechit și regional) A mînca (cuiva sau a-și mînca) capul = a (se) distruge, a (se) nimici. Aceaia apoi au mîncat capul lui Barnovschii Vodă, că pîră de la nepriieteni nu lipsiia. M. COSTIN, O. 102. C-ave mulți și mari neprieteni la Duca Vodă, de sta în tot ceasul să-i mînînce capul. NECULCE, L. 62. Venisă lucru de îmbla beizade să mănînce capul lui Neculachi (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III 271/1. Tu mi-ai mîncat capu, vere Gligore. PETICĂ, O. 238. Domnule, măria ta ! Pe Codreanul nu-l ierta, Că el capul ți-a mînca. ALECSANDRI, P. P. 90. Atîția holtei își mîncaseră capul cu paza fetei. SBIERA, P. 52. A-și mînca credința (sau omenia, lefteria, regional leanca) = a-și pierde prestigiul, cinstea. Cf. GORJAN, H. I 45/32. Își mănîncă credința ca țiganul biserica. PANN, P. V. I, 51/14. (F i g.) Pîrîul nostru și-a mîncat credința la sfinția-ta ? GALACTION, O. 205, cf. ZANNE, P. III, 205, VI, 382. A-i mînca inima (sau sufletul cuiva) = a necăji (pe cineva) peste măsură. Cf. ȘEZ. IX, 146. (Îți vine) să-l (sau s-o) mănînci (din ochi ori de viu, de vie), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare. Vezi ce frumușică-i diavoloaica ! Îți vine s-o mănînci de vie. ALECSANDRI, T. 415. Îți vine s-o mănînci de dragă. ap. TDRG, cf. ZANNE, P. ii, 356, III, 632. A mînca (pe cineva sau ceva) din ochi (sau cu ochii) (de viu) v. o c h i. Mînca-ți-aș ochii sau mînca(-mi)-te-aș, propoziție incidență prin care vorbitorul își exprimă afecțiunea față de persoana căreia i se adresează, căutînd să-i cîștige bunăvoința. Spune, cioară degrab, că te omor. – Spui, coconașule, mînca-te-aș. FILIMON, ap. TDRG. Răspunde: cum te cheamă ? – Vasile Corbu, mînca-ți-aș ochii. ALECSANDRI, T. 235, cf. ZANNE, P. II, 357. CIAUȘANU, V. 178. Mănîncă-l fript sau mănînc-o friptă, formulă care exprimă disprețul vorbitorului față de cineva sau de ceva (precum și renunțarea sa). Uite ce fată ne-a dat Dumnezeu ! Uite și bucură-te și mănînc-o friptă ! REBREANU, I. 88. A mînca bătaie (sau trînteală, chelfăneală etc.) = a căpăta bătaie, a fi lovit, bătut; p. e x t. a fi învins (într-o luptă, la o întrecere, la un joc de societate etc.). Ba să-ți cauți treaba, că mănînci trînteală. ALEXANDRESCU, M. 355. Știi c-am mai mîncat eu o dată de la unul ca acesta o chelfăneală. CREANGĂ, P. 298. Toți strămoșii mei luptară. . . dar nici unul dintre ei N-a mîncat bătaie. EFTIMIU, Î. 12. Mai mîncă de la stăpîn o dragă de bătaie. RETEGANUL, P. III, 29. A mînca pumni (sau palme, bastoane etc.) = a fi bătut, lovit. Se încolți cu oamenii și mîncă la repezeală niște pumni. REBREANU, R. II, 175. Palmă bună de mînca, Din beție se trezea. TEODORESCU, P. P. 544. A mînca (o) săpuneală (sau papară) = a) a fi bătut, lovit. Cu toată stăruința lui moș Fotea . . . Smărăndița a mîncat papara. CREANGĂ, A. 3; b) a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mîncînd pămîntul (sau de mănîncă pămînt ori pămîntul) sau a mînca pămînt (ori pămîntul) (fugind ori alergînd) = a fugi foarte repede, în mare goană. Cum au văzut pre unguri, îndată, de ar fi fost mișei, ar fi fugit mîncînd pămîntu. MAIOR, IST. 76/5, cf. 220/16. De omul rău să fugi mîncînd pămîntul. PANN, P. V. I, 167/20. Aleargă de groaza pieirei bătut, Mănîncă pămîntul. COȘBUC, F. 29, cf. GÎRLEANU, L.. 113. Vor începe nemții să fugă, mîncînd pămîntul. BENIUC, M. C. I, 383, cf. ZANNE, P. II, 572. F i g. (Sugerînd iuțeala, rapiditatea unei mișcări, a unei acțiuni) Cîndí toarce, mănîncă caierul. DELAVRANCEA, S. 12. Roțile veneau mîncînd meridianele, miliarde de roți de fier se rostogoleau unele după altele. CAMILAR, N. II, 101. ◊ (Prin analogie) Soba asta mănîncă multe lemne. CADE. R e f l. p a s. Ostropielul. . . să mănîncă cu găinuși de pădure. (a. 1749). GCR II, 44/29. (În proverbe) Nu se mănîncă în toate zilele plăcinte. Cf. ZANNE, P. IV, 91. Ce s-a mîncat s-a și uitat. Cf. id. ib. III, 622. Ce-a fost verde s-a uscat, Ce-a fost dulce s-a mîncat. id. ib. 538. Cu greu se mănîncă pita lui vodă, se spunea, în trecut, despre greutatea serviciului militar. Cf. id. ib. IV, 688. Nu știe încă cum se mănîncă mămăliga. Cf. ISPIRESCU, L. 14, ZANNE, P. IV, 610. După ce umblă el, nu se mănîncă. Cf. CREANGĂ, P. 99. Spune și el ce nu se mănîncă. Cf. PAMFILE, J. II, 153. Nu tot ce zboară se mănîncă. Cf. NEGRUZZI, S. I, 251, ZANNE, P. I, 115, 643, 644, 645. (E x p r.) A crede că tot ce (sau toate cîte) zboară se mănîncă = a-și imagina că poate obține orice, a-și face iluzii, a fi naiv. Cf. PANN, P. V. I, 86/4, NEGRUZZI, S. I, 251, ZANNE, P. I, 643, 644, II, 768. R e f l. i m p e r s. Elisabeta, de cîte ori se mănîncă la noi pe zi ? SAHIA, N. 57. ♦ l n t r a n z. A se hrăni, a se nutri, a se alimenta. Am fost flămînd și nu mi-ați dat să mănînc. VARLAAM, ap. GCR I, 104/16. Lui Filimon îi plăcea traiul bun; amicii săi îl poreclise mălai mare, fiindcă mînca bine. GHICA, S. 66. Pare nu mîncase de o lună. ISPIRESCU, L. 17. Omul nu trăiește să mănînce, ci mănîncă să trăiască. ZANNE, P. III, 617. ♦ (Azi familiar) A trăi din . . . Truda rodului tău mînca-veri. PSALT. 275. Mănîncă den fărîmele cealea ce cad den masa domnilor săi. N. TEST. (1648), 20v/10. Mănîncă munca altuia. CHEIA ÎN. 97v/27. A fost învățător în sat, iar azi mănîncă o pensie de cinci zloți pe lună. REBREANU, I. 14. ♦ (Complementul indică un bun material) A lua, a-și însuși (pe nedrept), a răpi; a cheltui, a risipi. Fiulŭ tău acesta mîncă avuțiia ta. CORESI, EV. 31. Bînd și alte cheltuiale rrele făcînd . . . mînîncă (talantul) cu ceia ce n-au. VARLAAM, C. 247. Nu vor să li dea venitul și-l mănâncă ei de 20 de ani și mai bine (a. 1 707). IORGA, S. D. VI, 128. Și au mîncat banii toți Dumitrașcu Vodă. NECULCE, L. 86. Nevoindu-se maștera să le mănînce avearea părinților. MINEIUL (1776), 186r2/15. Dobîndise un complice cu care să poată mînca în siguranță starea postelnicului. FILIMON, O. I, 142, cf. 94. Fratele hotărî să le călugărească numaidecît, spre a putea să le mănînce partea lor de moștenire. BOLiNTiNEANU, O. 351. Crîșmariul nostru așa-i că ți-a mîncat nouă sute de lei ? CREANGĂ, A. 17, cf. 76. Pentru mîndra cea din colț Mîncai șeptezeci de zloți. JARNIK-BÎRSEANU, D. 376, cf. 181, 280. (R e f l. p a s.) Nu li se plătește . . . li se mănîncă lefile de capi. BĂLCESCU, M. V. 257. ♦ F i g. (Învechit și popular; complementul indică oameni, popoare) A exploata, a spolia, a jecmăni. Era la Gălaț păn' la Bîrlad tot tătari. . . de-au șădzut toată vara, de-au mîncat pre bieții oameni, de-au rămas numai cu sufletele. NECULCE, L. 354, cf. 116. Mîncați și păscuți am fost noi săracii de cătră cei bogați. SADOVEANU, P. M. 29. Am așteptat să-mi vie bărbatul. . . L-am întrebat:De mult te mânîncă megieșii și neamurile ? STANCU, D. 21. ♦ F i g. (Complementul indică un sentiment de durere, un necaz etc.) A suferi, a pătimi, a avea parte de . . . Cît necaz o mîncat el pin țări străine ! ALECSANDRI, ap. CADE. Are să mănînce și el rușinea cu lingura, n-ai grijă ! REBREANU, I. 184. De cînd d-acas-am plecat, Mult dor de voi am mîncat. BIBICESCU, P. P. 102. ♦ (Învechit și regional, cu complementul „otravă”) A înghiți, a lua. De frica împăratului au mîncat otravă singur și-au murit. NECULCE, L. 353. ♦ (Familiar; la jocul de șah; complementul indică o piesă) A cîștiga de la adversar. Eu am să mănînc pionul. SADOVEANU, O. XI, 675. (Familiar; complementul indică un sunet, o literă sau un cuvînt) A omite (în vorbire sau în scris). 2. (Despre animale și păsări sălbatice) A rupe în bucăți, a sfîșia (și a devora). Mărăncă elu (s t r i c a t u – a u D., o r r o a s e a H) mascur de luncă și un singuru sălbatec măncatu-l-au. PSALT. 166. De să va prileji să piară acealt dobitoace, sau să le mănânce lupii, acesta să le plătească. PRAV. 18. Să aseamănă unui om ce fugea de un inorog. . . ca nu cumva sâ-l ajungă și să-l mănînce (a. 1654). GCR I, 165/22. Poate într-această noapte mă vor mînca fiarăle ! DRĂGHICI, R. 45/31. De nu s-ar fi înduplecat, lupul nu i-ar fi mîncat ! CREANGĂ, P. 25, cf. 133. Mai bine mă făcea maica un mînz și mă mînca un lup ! SADOVEANU, O. I, 157. Ce-a mîncai lupul e bun mîncat. ZANNE, P. I, 523. (R e f l. r e c i p r.) Lupii nu se mănîncă între dînșii. id. ib. 525. ◊ (În imprecații) Hi, mînca-o-ar lupii. ALECSANDRI, T. 394. Mînca-l-ar corbii. MARIAN, O. II, 24. (Prin analogie, despre oameni) Vai, cum m-ai mîncat, dușmane. BĂRAC, A. 62/5. Da unde-s ticăloșii, să-i mănînc ! ALECSANDRI, T. I, 91. Cu nevastă-mea, mizerabile ! Te-am mîncat! CARAGIALE, M. 47. M-ai mîncat friptă ! fecior de lele. ISPIRESCU, L. 195. Mai vorbești l Vai, trâsni-m-ar, c-acuma-l mînc ! DAVIDOGLU, M. 65. Savină, drăguța mea, Ia, leagă tu bîrnețul Că mă mîncă păgînul ! PAMFILE, Ț. 92. ◊ F i g. Vorincea . . . mînca zece premianți cu pătrunderea și cunoștințele sale. VLAHUȚĂ, N. 29. ◊ E x p r. A mînca carne de (sau din) om sau a-și mînca din carne (sau carnea de pe el), se spune despre un om rău, crud. Cf. LM, ZANNE, P. II, 62, 63. ♦ R e f l. r e c i p r. (Popular) A se bate. ALR SN II h 376. ♦ R e f l. r e c i p r. F i g. (Despre indivizi sau colectivități sociale) A se certa, a se dușmăni; a se prigoni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. Și așe tot să pîrîe și să mînca unii pe alții. NECULCE, L. 100. Stavarachi se mînca cu socrul său Manoli (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 238/34. Cu prilegiul acesta au început Solomon a se mînca cu Geza. ȘINCAI, HR. I, 206/14, cf. 260/28. Niște republice ce să mînîncă între iale. BELDIMAN, N. P. II, 63/25. Femeie, taci! Nu te mînca cu mine. SLAVICI, ap. TDRG. Începură . . . să se mănînce una pe alta, să-și facă o sumedenie de mici mizerii. AGÎRBICEANU, A. 486. Moștenitorii s-au certat și s-au mîncat multă vreme. SADOVEANU, E. 120. Așa m-am mîncat eu cu părinții mei de v-am adus pe feciorul d-voastră acasă. ȘEZ. I, 230, cf. 220. Să mîncă zua cu noaptea = se înnoptează. ALR SN III h 769/157. ♦ R e f l. r e c i p r. (Regional) A se cicăli, a se certa în glumă (Chișindia-Vașcău). CV 1952, nr. 2, 37. Nu te teme, măi Petre, că numa se mîncă cu tine. ib. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. Tremise pre ei muște cînrești și-i mînca. PSALT. HUR. 66r/24. Te voi unge cu miere și te voi lega de stîlpul porții, ca să te mănînce muștele. FILIMON, O. I, 133. Fugi d-aci te du la luncă, Că puricii te mănîncă. TEODORESCU, P. P. 326, cf. ȘEZ. I, 127, 153. Așa joacă și caii Cînd îi mîncă țînțarii. DOINE, 279. ◊ (În imprecații, adesea glumeț) Om bun, mînca-te-ar puricii, să te mănînce ! CREANGĂ, P. 172. Să te mănînce păduchii ! Com. PAȘCA. ♦ (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau părți ale corpului) A produce senzație de mîncărime, însoțită de nevoia de a se scărpina. Mă mănîncă mîna. . . de mă prăpădește. I. NEGRUZZI, S. IV, 491, cf. ȘEZ. III, 47. Mă mănîncă tot trupul. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. (Impersonal) Îl mănîncă într-o parte și se scarpină în alta. ZANNE, P. II, 603. Unde-l mînîncă, acolo-l scarpină. Cf. id. ib. ◊ E x p r. (În superstiții) ÎI mănîncă palma dreaptă = simte o senzație de mîncărime în palma dreaptă, semn că va țrebui să dea o sumă de bani. îl mânîncă palma stîngă = simte o senzație de mîncărime în palma stîngă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mînca spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar cere fie bătut. ÎI păștea păcatul și-l mînca spinarea, sărăcuțul ! CREANGĂ, P. 24. Taci, mă, din gură și pleacă d-aici. . . ori te mănîncă pielea. . , PREDA, Î. 50. Ci tot numai el a bătut-o pre dînsa cînd o mînca pielea și căuta vreo pricină. MARIAN, O. I, 347, cf. ZANNE, P. II, 421. A-l mînca ( cineva) mîna (sau palma) = a fi dornic, nerăbdător să bată pe cineva. ZANNE, P. II, 388. A-l mînca (pe cineva) tălpile = a nu avea astîmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece Cf. ZANNE, P. I, 206. Da acasă nu puteai sta măi femeie ? Zău, parcă te mănîncă tălpile. REBREANU, I. 15. A-l mînca (pe cineva) . . . = a simți impulsul, îndemnul să . . ., a fi tentat să. . . Ei, parcă mă mănîncă, să-ți rup cîte coaste! COȘBUC, S. 133. Mă mănîncă să mă duc la iarmaroc. PAMFILE, J. I, 126. 4. (Complementul indică un lucru necomestibil) A roade cu dinții, a-și înfige dinții în . . . (din pricina enervării, a neastîmpărului etc.). Șiruri lungi de călăreți viteji. . . își reped caii care sforăie, mîncîndu-și zăbalele. DELAVRANCEA, O. II, 164. Cînd Herdelea pomeni de casă, popa tăcu, puse ochii în pămînt și-și mîncă unghiile cîteva minute. REBREANU, I. 360. 5. (Despre viermi, molii, agenți fizici s chimici) A roade, a distruge. Veșmentele voastre moliile mîncară-le. COD. VOR. 132/10. Vădzu. un om spîndzurat. . . și-l mînca viermii (a. 1580). CUV. D. BĂTR. II, 326/20. Voiu fi ca o haină ce iaste mîncată de molie (a. 1633). GCR I, 81/37. Viermii aceia vor mînca și vor roade pre oamenii aceia. CHEIA ÎN. 97v/27, cf. GCR I, 112/11. Amețiți de limbe moarte, de planeți, de colbul școlii, Confundam pe bietul dascăl cu un crai mîncat de molii. EMINESCU, O. I, 140. Pe rîpoasa, nici murele nu se fac, iar în vale apa mănîncă rodul. SLAVICI, ap. CADE. Prutul. . . mîncîndu-și mereu malurile-i nisipoase. VLAHUȚĂ, ap. CADE. Ursuz, platanul, mîncat și găurit de ploi, Prin scorburile lui respiră cu note grave de oboi. ANGHEL-IOSIF, C. M. II, 37. Profesorul. . . a izbutit să dezlege deplin chrilicele mîncate de ploi. SADOVEANU, O. VII, 354. Merg pe lunga săliță a celulelor cu podeaua ei de cărămidă, mîncată de umezeală. CAMIL PETRESCU, O. I, 388, cf. II, 80, III, 191. Avea mîinile subțiri, albe și degetele mîncate de leșie. T. POPOVICI, SE. 39. Viermii îl mănîncă de viu, se zice despre un om leneș. Cf. PANN, P. V. III 128/10, ZANNE, P. I, 690. L-a băgat mumă-sa în ladă și l-au mîncat moliile, se zice a) despre cei care de mici copii au fost răsfățați de părinți. Cf. PANN, P. V. II, 139/13, ZANNE, P. 555; b) despre un om urît și ciupit de vărsat. Cf. ZANNE, P. I, 555. ◊ (În imprecații, uneori glumeț) Auzi, tu muiere, da unde-i Traian, ăla mic.O murit amu-s două luni, păgînule, mînce-te viermii cei neadormiți ! T. POPOVICI, SE. 127. Mînca-te-ar, bade, viermii. JARNIK-BÎRSEANU, D. 251, cf. 281. Mult mi-e dragă, mînce-o viermii! HODOȘ, P. P. 171. ◊ Refl. Fundul buții s-a mîncat și acuma se prelinge încet toată moarea. Com. din FRATA-CLUJ. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. Așa de mîncat era de holeră bietul om, că vedeam că fără agiutor nu s-ar fi mai putut întoarce acasă. RUSSO, S. 30. Cum i-a mîncat rîia prin streini, mititeii! CREANGĂ, A. 32. Oftica îi mănîncă pieptul pe dinăuntru. STANCU, D. 281. ÎI mîncă racul. ALR I 1645/578. ◊ (În imprecații) Mînca- v-ar ciuma să vă mînînce. CREANGĂ, P. 11. Mînca-l-ar brînca să-l mînînce [de purcel]. . . că mult mă mai înăduși cu dînsul! id. ib. 76. Ciofule, mînca-te-ar boala, La ce-ai stricat lelii oala. MARIAN, O. I, 229. **F i g. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face (pe cineva) să sufere; a chinui. Ba de la o vreme încoace, urîtul îi mînca și mai tare. CREANGĂ, P. 73. Vedea pe mă-sa slabă, mîncată de necazuri, zbuciumată de necurmatele amărăciuni. VLAHUȚĂ, O. A. 140. Omulețul ăsta, mîncat de pizmă, îi purta și lui Cornean sîmbetele. AGÎRBICEANU, A. 475. Mi se pare mie că alte necazuri te mănîncă pe tine. REBREANU, I. 109, cf. 317. Mîncatu-s de nevoi Ca iarba de cele oi ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 191, cf. 121. Luncă, luncă, vale-adîncă, Doru-n tine mă mănîncă. RETEGANUL, TR. 96, cf. 183. Nici un gînd nu l-o mîncat în viață. id. P. III, 55, cf. II, 49. ◊ E x p r. (Regional) A fi mîncat ca alba (sau iapa) de ham = a fi sătul, plictisit de ceva. SCRIBAN, D. (R e f l.; regional) A se mînca cu lucrul = a se chinui, a se speti muncind. Să știu cînta ca cucul, nu m-aș mînca cu lucrul. JARNIK-BÎRSEANU, D. 136. Nu mă mîne cu lucrul. RETEGANUL, TR. 62, cf. 80. ♦ (Rar, despre crăpături, galerii etc.) A sparge, a găuri (un teren). Muntele întreg e mîncat de ganguri, de goluri mari. AGÎRBICEANU, A. 424, cf. 523. Stîncile aspre. . . sînt mîncate de crăpături. BOGZA, Ț. 24. 6. F i g. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. Foc aprinse-se de mănia mea. . . și mărăncă pămîntul. PSALT. 315. Și focul lui fi-va de va mînca tot pămîntul. CORESI, EV. 36. Ascuțitul săbiei vă va mînca. MINEIUL (1776), 143v1/3. Cumplită sabia împărăției mele te va mînca. DIONISIE, C. 186. Mînă, blestematule, acuma la furci să te mănînce. BĂRAC, T. 62/4. Sabia atunci mănîncă carne și nu cruță pe nimine. RUSSO, S. 131. Noroc ai tu că nu sînt eu primar, că pușcăria te-ar mînca. PETICĂ, O. 235. Pe ea ar fi mîncat-o mînăstirea, iar pe tine și pe mine ne mînca spînzurătoarea. GALACTION, O. 72. S-a isprăvit, nu mai era nici o scăpare. O să-l mănînce ocna. ARGHEZI, C. J. 239. Avem cînepă de vară Ș-o mîncă focul pe-afară. JARNIK-BÎRSEANU, D. 457. Pămîntu pă toate le mănîncă. ȘEZ. III, 100. ◊ (în imprecații) Nu șezi cu dînșii. . . să-ți scoată peri albi, mînca-i-ar pămîntul, să-i mănînce. CRFEANGĂ, A. 38. Ridică-te neguriță. . . De pe casa badiului, Să i-o văz, mînca-o-ar focul. JARNIK-BÎRSEANU, D. 161, cf. 386, Of, mînca-te-ar focul, moarte, Cum mai faci și tu dreptate. MARIAN, Î. 120. Mînca-te-ar funia. ȘEZ. II, 228. Mînca-te-ar sîcreata (pustia). Com. din ZAGRA-NĂSĂUD. – Prez. ind.: pers. 1 mănînc și (regional) mîninc, mînc, 2 mănînci, (regional) mînîncă, mînci, 3 mănîncă, (regional) mînîncă, mîncă, 4 mîncăm, 5 mîncați, 6 mănîncă, (regional) mînîncă, mîncă. – Lat. manducare.

Intrare: mânca
mânca1 (1 mănânc) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT11)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mânca
  • mâncare
  • mâncat
  • mâncatu‑
  • mâncând
  • mâncându‑
singular plural
  • mănâncă
  • mâncă
  • mâncați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mănânc
  • mânc
(să)
  • mănânc
  • mânc
  • mâncam
  • mâncai
  • mâncasem
a II-a (tu)
  • mănânci
  • mânci
(să)
  • mănânci
  • mânci
  • mâncai
  • mâncași
  • mâncaseși
a III-a (el, ea)
  • mănâncă
  • mâncă
(să)
  • mănânce
  • mânce
  • mânca
  • mâncă
  • mâncase
plural I (noi)
  • mâncăm
(să)
  • mâncăm
  • mâncam
  • mâncarăm
  • mâncaserăm
  • mâncasem
a II-a (voi)
  • mâncați
(să)
  • mâncați
  • mâncați
  • mâncarăți
  • mâncaserăți
  • mâncaseți
a III-a (ei, ele)
  • mănâncă
  • mâncă
(să)
  • mănânce
  • mânce
  • mâncau
  • mânca
  • mâncaseră
mânca2 (1 mânc) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT10)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mânca
  • mâncare
  • mâncat
  • mâncatu‑
  • mâncând
  • mâncându‑
singular plural
  • mâncă
  • mâncați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mânc
(să)
  • mânc
  • mâncam
  • mâncai
  • mâncasem
a II-a (tu)
  • mânci
(să)
  • mânci
  • mâncai
  • mâncași
  • mâncaseși
a III-a (el, ea)
  • mâncă
(să)
  • mânce
  • mânca
  • mâncă
  • mâncase
plural I (noi)
  • mâncăm
(să)
  • mâncăm
  • mâncam
  • mâncarăm
  • mâncaserăm
  • mâncasem
a II-a (voi)
  • mâncați
(să)
  • mâncați
  • mâncați
  • mâncarăți
  • mâncaserăți
  • mâncaseți
a III-a (ei, ele)
  • mâncă
(să)
  • mânce
  • mâncau
  • mânca
  • mâncaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mânca, mănâncverb

  • 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: consuma
    • format_quote Îmi reamintesc cum mîncam bucățica aceea de pîine. SAHIA, N. 32. DLRLC
    • format_quote Nepoate, mai mîncat-ați salăți de aceste? CREANGĂ, P. 210. DLRLC
    • format_quote Am un păr cu pere moi Și le-om mînca amîndoi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 48. DLRLC
    • format_quote Cine vrea să mănânce miezul trebuie mai întâi să spargă coaja = cine vrea să dobândească un lucru de preț trebuie să muncească. DLRLC
    • format_quote Și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul = i-a trecut vremea, nu mai aduce folos. DLRLC
    • format_quote Unul mănâncă aguridă și altuia i se strepezesc dinții, se zice când unul greșește și altul suportă consecințele; unul face, altul trage. DLRLC
    • format_quote reflexiv pasiv Nu tot ce zboară se mănâncă = nu e realizabil orice vis. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Sfîrșirăm repede de mîncat, iar după masă eu mă retrăsei în odaia anume hotărîtă pentru mine. HOGAȘ, M. N. 231. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Pe la noi, cine are bani bea și mănîncă, iară cine nu, se uită și rabdă. CREANGĂ, P. 279. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Cu lingura îi dă să mănînce și cu coada îi scoate ochii, se zice despre un om fățarnic, DLRLC
    • format_quote figurat Roțile veneau mîncînd meridianele, miliarde de roți de fier se rostogoleau unele după altele, zile și nopți. CAMILAR, N. II 101. DLRLC
    • format_quote figurat Cînd toarce, mănîncă caierul. DELAVRANCEA, S. 12. DLRLC
    • chat_bubble A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: conviețui
      • format_quote Să facă ce va face cu pruncul său... că de nu, pîne și sare de pe un talger cu el nu va mînca. MARIAN, O. I 182. DLRLC
      • format_quote Dacă te-ntorci fără el, viu ori mort, pîine și sare cu mine nu mai mănînci. CARAGIALE, O. III 91. DLRLC
    • chat_bubble A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Fata lui hagi Cănuță... n-a fost învățată la casa părintească să-și mănînce de sub unghie. CARAGIALE, S. N. 28. DLRLC
    • chat_bubble A mânca rahat = bârfi, cleveti, minți. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a fi mic de statură. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a fi bleg, prost. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Omul nostru era un om din aceia căruia-i mîncau cîinii din traistă și toate trebile cîte le făcea, le făcea pe dos. CREANGĂ, P. 39. DLRLC
    • chat_bubble (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble reflexiv pasiv A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble popular Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Celor ce nu știau carte le scria și le citea scrisorile. Iară soldații mîncau foc pentru el. CAMILAR, N. I 31. DLRLC
    • chat_bubble A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Trase la scară o căruță ferecată în aur cu patru telegari de mîncau foc. ISPIRESCU, L. 38. DLRLC
    • chat_bubble A mânca pe cineva (fript sau de viu) = doborî, nimici, răpune. DLRLC
      • format_quote Vorincea mînca zece premianți cu pătrunderea și cunoștințele lui. VLAHUȚĂ, N. 29. DLRLC
      • format_quote Cu nevastă-mea, mizerabile! Te-am mîncat! CARAGIALE, O. I 279. DLRLC
      • format_quote Da unde-s ticăloșii să-i măninc! ALECSANDRI, T. I 91. DLRLC
    • chat_bubble A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Trăsnită asta de fată are să-mi mănînce zilele cu-ndărătnicia ei. RETEGANUL, P. I 52. DLRLC
    • chat_bubble A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble A mânca (cuiva) capul =. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Ceilalți oameni îl mîncau din ochi pe Uracu. DUMITRIU, F. 103. DLRLC
      • format_quote Albert o mînca din ochi, ea-i trimitea pe furiș cîte o privire caldă. VLAHUȚĂ, O. A. III 53. DLRLC
    • chat_bubble Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). DEX '09 DEX '98
      • format_quote Ceasuri întregi pierdea Penelopa, mîncînd cu ochii lacomi bijuteriile. BART, E. 41. DLRLC
      • chat_bubble A fi ispitit de o mâncare atrăgătoare DLRLC
    • chat_bubble popular Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală, papară, pumni, ghionți, palme etc.) = a fi bătut de cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Chiriță se încolți cu oamenii și mîncă la repezeală niște pumni de la Toader Strîmbu, care de mult îl păștea. REBREANU, R. II 175. DLRLC
      • format_quote Știi c-am mai mîncat eu odată de la unul ca acesta o chelfăneală. CREANGĂ, P. 298. DLRLC
      • format_quote Ăst somn nu prea-mi place și o să i-o spui. – Ba să-ți cauți treaba, că mănînci trînteală. ALEXANDRESCU, M. 355. DLRLC
      • chat_bubble prin extensiune A fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). DEX '09
    • chat_bubble A-și mânca amarul (sau viața) = a avea o viață grea, chinuită. DLRLC
      • format_quote Una din cele patru moșii pe care ne mîncăm, muncind, amarul. STANCU, D. 50. DLRLC
    • chat_bubble A (-și) mânca (sau a-i mânca cuiva) banii (sau averea) = a cheltui, a risipi, a toca averea. DLRLC
      • format_quote Boierii stau vara la moșie, își umplu lăzile cu aur și pe urmă, iarna, vin la oraș de-și mănîncă banii și petrec cu toții. SP. POPESCU, M. G. 78. DLRLC
      • format_quote Pentru mîndra cea din colț Mîncai șaptezeci de zloți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 376. DLRLC
      • format_quote Bani, să nu-i poți mînca doi ani. ALECSANDRI, P. P. 135. DLRLC
    • chat_bubble A mânca (cuiva) (și) urechile. DLRLC
    • chat_bubble A mânca pe cineva (rar, din cineva) = frustra, jecmăni, păgubi. DLRLC
      • format_quote De mult te mănîncă megieșii și neamurile. STANCU, D. 27. DLRLC
      • format_quote Mîncați și păscuți am fost noi săracii, de cătră cei bogați. SADOVEANU, P. M. 29. DLRLC
      • format_quote Cum, și tu ai să mănînci din noi? ALECSANDRI, T. I 448. DLRLC
    • chat_bubble A mânca o pâine. DLRLC
    • chat_bubble ironic A mânca răbdări prăjite. DLRLC
    • chat_bubble A mânca ca un lup (sau cât șapte) = a mânca foarte mult. DLRLC
    • chat_bubble A mânca ca o pasăre (sau ca o păsărică) = a mânca puțin. DLRLC
    • chat_bubble A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. DEX '09
    • chat_bubble A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Aleargă de groaza pieirii bătut, Mănîncă pămîntul. COȘBUC, P. I 207. DLRLC
      • format_quote Fugea iapa, de mînca pămînt cu gura. ȘEZ. IV 200. DLRLC
  • 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). DEX '09
    sinonime: sfâșia
    • 2.1. Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici: distruge, roade. DEX '09
    • 2.2. (Despre boli) A distruge (treptat). DEX '09 DLRLC
      • format_quote Oftica îi mănîncă pieptul pe dinăuntru. STANCU, D. 281. DLRLC
      • format_quote Așa de mîncat era de holeră bietul om, că vedeam că fără ajutor nu s-ar mai fi putut întoarce acasă. RUSSO, O. 51. DLRLC
      • 2.2.1. Despre alți agenți distructivi: DLRLC
        • format_quote Rugina mănâncă fierul. Apa a mâncat malul. DLRLC
        • format_quote Amintirea unui nume, scris pe o piatră mîncată de ploi. C. PETRESCU, R. DR. 36. DLRLC
    • chat_bubble A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. DEX '09
  • 3. Despre insecte: ciupi, pișca. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Cum i-a mîncat rîia prin streini, mititeii! CREANGĂ, A. 32. DLRLC
    • format_quote Dar nu ne-a mînca țînțarii! ALECSANDRI, T. I 429. DLRLC
    • format_quote Puricii te mănîncă. TEODORESCU, P. P. 326. DLRLC
  • 4. (Precedat de un pronume personal la acuzativ; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Mă mănâncă capul. DLRLC
    • format_quote impersonal Mă mănâncă în cap. DLRLC
    • format_quote Da acasă nu puteai sta, măi femeie? Zău, parcă te mănîncă tălpile. REBREANU, I. 15. DLRLC
    • chat_bubble glumeț A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Taci, mă, din gură și pleacă d-aici... Ori te mănîncă pielea? PREDA, Î. 50. DLRLC
      • format_quote Pe semne te mănîncă spinarea, cum văd eu. CREANGĂ, A. 57. DLRLC
    • chat_bubble glumeț A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. DEX '09
    • chat_bubble în superstiții A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. DEX '09
    • chat_bubble în superstiții A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. DEX '09
    • chat_bubble A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. DEX '09
    • chat_bubble Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. DEX '09
    • chat_bubble popular A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să..., a fi tentat să... DEX '09
  • 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. DEX '09
    • chat_bubble (Despre oameni) A-și mânca unghiile = a-și roade unghiile. DLRLC
  • 6. figurat A face să dispară. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Pămîntul pă toate le mănîncă. ȘEZ. III 100. DLRLC
    • format_quote (În imprecații) La făgădăul din deal Mi-o rămas al meu suman, Pentru-o țîr’ de băutură, Mînca-o-ar mormîntul gură. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 386. DLRLC
  • 7. figurat (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Vedea pe mă-sa slabă, mîncată de necazuri, zbuciumată de necurmatele amărăciuni. VLAHUȚĂ, O. A. 140. DLRLC
    • format_quote De la o vreme încoace, urîtul îi mînca și mai tare. CREANGĂ, P. 73. DLRLC
    • format_quote Mîncatu-s de nevoi Ca iarba de cele oi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 191. DLRLC
    • format_quote neobișnuit Căpitani care pînă la război mîncaseră contingentele cu asprimea, cu răutatea și cu mizeria. CAMILAR, N. II 374. DLRLC
  • 8. figurat A face cuiva rău (pe ascuns). DEX '09
    sinonime: submina
    • 8.1. reflexiv reciproc A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Moștenitorii s-au certat și s-au mîncat multă vreme. SADOVEANU, E. 120. DLRLC
      • format_quote Femeie, taci! nu te mînca cu mine. SLAVICI, la TDRG. DLRLC
  • comentariu regional Forme gramaticale: prezent indicativ mânânc, mânânci etc., mânâncă. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.