mangă¹ sfs [At: COMAN, GL. / E: nct] (Reg; pbl; îs) Ou de ~ Ou de părăsitură.

mangă² sf [At: CHEST. IV, 16/733 / Pl: măngi / E: nct] 1 (Reg) Surpătură într-un mal Si: bolitură, prăpastie. 2 Drum situat sub nivelul grădinilor sau ogoarelor dimprejur.

mangă³ s [At: L. COSTIN, GR. BĂN. 133 / E: nct] 1 (Ban; îe) A fi~ (la cap) A fi încăpățânat. 2 (Fam; îe) A fi (beat) ~ sau a se îmbăta ~ A se îmbăta foarte tare.

mangă s.f. (reg.) 1. surpătură în mal; prăpastie. 2. drum sub nivelul ogoarelor din jur. 3. om încăpățânat.

a lua dreptul / mangă expr. a lua mită / șperț

mangă I s. f. sg. mită, șperț. II adj. invar. beat.

MANGĂ¹ s. f. (Regional, în e x p r.) Ou de mangă = „stîrpitură de ou; părăsitură” (Mățău-Cîmpulung). COMAN, GL. - Etimologia necunoscută.

MANGĂ² s. f. (Regional) 1. Surpătură într-un mal; boltitură, prăpastie. Com. din ORAVIȚA. 2. Drum situat sub nivelul grădinilor sau ogoarelor dimprejur (Cislău-Ploiești). CHEST. IV 16/733. - Etimologia necunoscută.

MANGĂ³ s. f. (Învechit, cu sens neprecizat) Purta o fermenă de catifea neagră, scurtă pînă la talie și cusută cu fir în mangă. FILIMON, O. I, 197. - Etimologia necunoscută.

MANGĂ⁴ subst. (Prin Ban.) Om încăpățînat. Nu fi mangă la cap! L. COSTIN, GR. BĂN. 133. - Etimologia necunoscută.