matara sf [At: ȘIO IȚ, 252 / Pl: ~le / E: tc matara] 1 Ploscă. 2 Bidon. 3 (Reg) Tigvă în care țăranii țin apă.

❍ MATARA (pl. -rale) sf. 🏺 Tivgă, vas în care țăranul duce apa la cîmp [tc.].

MATARA, matarale, s. f. (Regional) Vas în care țăranii duc apa la cîmp. Să ții calea la fîntînă, că el vine atuncea să ia apă-n matara să-și adape mîndruța. ȘEZ. III 215.

MATARA, matarale, s. f. (Reg.) Vas în care țăranii duc apa la cîmp. – Tc. matara.

matarà Mold. tivga în care țăranul duce apa la câmp: să iea apă ’n matara, să-și adape mândruța Pop. [Turc. MATARA].

matará f. (turc. matara, d. ar. mitare, ploscă, bidon; ngr. matarás, burduf; sîrb. matara, un fel de găleată. V. mătrăcar). Vc. Tivdă care servește ca ploscă.

matara (matarale), s. f. – Carafă, ploscă. Tc. matara (Șeineanu, II, 252; Tiktin). Sec. XIX, înv. – Der. mataragiu, s. m. (sacagiu în armata turcă; funcționar la curtea principelui), din tc. mataraci, înv.; mătrăcar, s. m. (negustor de oale), în loc de *mataracar.

MATARA s. v. bidon, ploscă.

matara s.f. (reg.) 1 v. Bidon. 2 v. Ploscă¹.

matara s. v. BIDON. PLOSCĂ.

MATARÁ s. f. Ploscă, bidon; (regional) „tigvă în care țăranii poartă apă” ( ȘIO II₁, 252). Cf. TDRG. Să ții calea la fîntină, Că el vine atuncea Să ia apă-n matara. ȘEZ. III, 215. N-avea-n ploscă vin să bea, Nici rachiu la matara, Să-și mai ude gurița. MATEESCU, B. 68. - Pl.: matarale. – Din tc. matara.