10 definiții pentru meșteșugit

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MEȘTEȘUGIT, -Ă, meșteșugiți, -te, adj. 1. (Mai ales fam.) Lucrat cu artă, cu iscusință, cu talent; (despre acțiunile, manifestările oamenilor) iscusit, abil, priceput. 2. (Înv.) Viclean, șiret. 3. (Astăzi rar) Artificial, nefiresc, fals; căutat. – V. meșteșugi.

MEȘTEȘUGIT, -Ă, meșteșugiți, -te, adj. 1. (Mai ales fam.) Lucrat cu artă, cu iscusință, cu talent; (despre acțiunile, manifestările oamenilor) iscusit, abil, priceput. 2. (Înv.) Viclean, șiret. 3. (Astăzi rar) Artificial, nefiresc, fals; căutat. – V. meșteșugi.

meșteșugit, ~ă a [At: AETHIOPICA, 61733 / V: (îrg) ~șterș~ / Pl: ~iți, ~e / E: meșteșugi] 1 (Asr; fam) Făcut cu artă, cu măiestrie, cu talent. 2 (D. acțiunile, manifestările oamenilor) Care vădește talent, pricepere, dibăcie. 3 (îvr; d. oameni) Viclean. 4 (Îvr; îoc natural) Realizat de mâna omului. 5 (Asr; îoc autentic) Artificial.

MEȘTEȘUGIT, -Ă, meșteșugiți, -te, adj. 1. Lucrat cu artă, cu măiestrie, executat cu iscusință, aranjat cu gust. Avea... o grădină frumoasă, bogată de flori și meșteșugită nevoie-mare! ISPIRESCU, E. 81. 2. (Despre acțiuni, vorbe etc.) Iscusit, abil, priceput. O față schimbătoare ș-un grai meșteșugit sînt chipuri lesnicioase pre om de amăgit. NEGRUZZI, S. II 301. ♦ (Învechit) Viclean, șiret. Meșteșugitul vizir crezu că ar fi bine a face a străluci înaintea ochilor lor o mincinoasă licoare de pace. BĂLCESCU, O. II 68.

meșteșugit a. 1. făcut cu artă: lucrare meșteșugită în marmură a vr’unui meșter dibaciu; 2. artificial.

meșteșugít, -ă adj. Făcut cu meșteșug, cu artă. Adv. Artificial. Șiret: vorbă meșteșugită. Adv. Cu meșteșug: a vorbi meșteșugit.

meșterșugit, ~ă a vz meșteșugit

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MEȘTEȘUGIT adj. 1. v. artistic. 2. (fig.) întors. (Vorbe ~.)

MEȘTEȘUGIT adj. 1. artistic, iscusit, măiestrit, (rar) măiestru. (O broderie ~.) 2. (fig.) întors. (Vorbe ~.)

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MEȘTEȘUGIT, -Ă adj. 1. (Astăzi mai ales familiar; despre realizări ale oamenilor) Făcut cu artă, cu măiestrie, cu talent, cu pricepere, cu dibăcie; (despre acțiunile, manifestările oamenilor) talentat, priceput, abil, dibaci; care vădește talent, pricepere, dibăcie. Arăta și organile cele meșteșugite ce arată ceasurile. AETHIOPiCA, 61r/33. O cetate Tare și meșteșugită. BĂRAC, A. 6/7. Astor. . . cu o meargere foarte meșteșugită au ajuns supt zidiurile cetății. BELDIMAN, N. P. II, 191/12. O față schimbătoare ș-un grai meșteșugit Sînt chipuri lesnicioase pre om de amăgit. NEGRUZZI, S. II, 301. Avea. . . o grădină frumoasă, bogată de flori și meșteșugită. ISPIRESCU, L. 81, cf. MÎNDRESCU, UNG. 173. De la bucătărie se auzeau tacturi meșteșugite din cuțit și satîr. BRĂESCU, A. 49. Arătară în cuvinte meșteșugite că așteptau mult de la îndurarea domnească. SADOVEANU, O. X, 176, cf. 386. Căută după aceste vorbe o ieșire meșteșugită din întunecarea prevestitoare de furtună în care se cufundase arhiducele. VORNIC, P. 109. ◊ (Prin lărgirea sensului) O mînă meșteșugită, șu[n] glas frumos, îngeresc, P-o inimă simțitoare, negreșit că o robesc. PANN, E. I, 20/1. ◊ (Prin analogie) Painjenul. . . face o țesătură meșteșugită (a. 1878). ap. TDRG. ◊ (Adverbial) Băț meșteșugit lucrat. GOROVEI, CR. 448. Pînzeturi și stofe fine, pielărie meșteșugit lucrată. N. A. BOGDAN, C. M. La biserică la sf. Harálamb, dascălul toacă meșteșugit. BRĂESCU, A. 70. 2. (Învechit, rar; despre oameni) Șiret, viclean, perfid. Meșteșugitul vizir crezu că ar fi bine să facă a străluci dinaintea ochilor lor o mincinoasă lucoare de pace. BĂLCESCU, M. V. 87. 3. (Învechit, rar; în opoziție cu natural) Realizat de mîna omului. Acesta se numește magnet firesc, spre a-l deosebi de cel meșteșugit. AR (1829), 1381/7. 4. (Astăzi rar; în opoziție cu a u t e n t i c) Artificial, nefiresc, fals; căutat, forțat. Care linbă nu avea opu (lipsă) de învățătura gramaticei la școală, fiind limbă firească, nu meșteșugită. MAIOR, IST. 265/13, cf. POLIZU. Nicăieri declamații. . ., simțiri meșteșugite, extazieri si desperări de ocazie, pretutindenea concepție naturală. MAIORESCU, CR. I, 288. Ai întîlnit o inimă rece în care nu ardea decît un foc meșteșugit. I. NEGRUZZI, S. III, 244. – Pl.: meșteșugiți, -te. – Și: (învechit și regional) meșterșugít, -ă adj. MÎNDRESCU, UNG. 173. – V. meșteșugi.

MEȘTERȘUGÍT, -Ă adj. v. meșteșugit.

Intrare: meșteșugit
meșteșugit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • meșteșugit
  • meșteșugitul
  • meșteșugitu‑
  • meșteșugi
  • meșteșugita
plural
  • meșteșugiți
  • meșteșugiții
  • meșteșugite
  • meșteșugitele
genitiv-dativ singular
  • meșteșugit
  • meșteșugitului
  • meșteșugite
  • meșteșugitei
plural
  • meșteșugiți
  • meșteșugiților
  • meșteșugite
  • meșteșugitelor
vocativ singular
plural
meșterșugit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

meșteșugit, meșteșugiadjectiv

  • 1. mai ales familiar Lucrat cu artă, cu iscusință, cu talent; (despre acțiunile, manifestările oamenilor) iscusit, abil, priceput. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Avea... o grădină frumoasă, bogată de flori și meșteșugită nevoie-mare! ISPIRESCU, E. 81. DLRLC
    • format_quote O față schimbătoare ș-un grai meșteșugit sînt chipuri lesnicioase pre om de amăgit. NEGRUZZI, S. II 301. DLRLC
  • 2. învechit Viclean, șiret. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Meșteșugitul vizir crezu că ar fi bine a face a străluci înaintea ochilor lor o mincinoasă licoare de pace. BĂLCESCU, O. II 68. DLRLC
  • 3. rar Artificial, căutat, fals, nefiresc. DEX '09 DEX '98
etimologie:
  • vezi meșteșugi DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.